"Revoluţia luminii" străluceşte la Bruxelles - Protestele din România, în Parlamentul European

Sutele de mii de luminiţe care străluceau în iarna lui 2017 lângă Guvernul României au ajuns, la propriu, şi la Bruxelles, prin intermediul unei vibrante expoziţii fotografice dedicate luptei paşnice a românilor pentru Justiţie curată şi stat de drept.
Loredana Diacu
31.01.2018

alte articole

Afiş expoziţie Bruxelles
Afiş expoziţie Bruxelles (Monica Macovei)
Loredana Diacu
31.01.2018

Parlamentul European a găzduit, marţi, vernisajul expoziţiei "România în stradă: Vrem justiţie, nu corupţie” . Organizată de europarlamentarii Monica Macovei şi Sven Giegold, expoziţia a adus în inima UE imagini ale protestelor ce au loc neîntrerupt în România de la adoptarea OUG 13 şi până încoace.

Chipurile protestatarilor ieşiţi în stradă să apere Justiţia, să-şi clameze dorinţa de a trăi într-un stat de drept, condus de politicieni oneşti, momente cheie ale protestelor, precum formarea drapelului tricolor, întinderea steagului UE - semnal clar al direcţiei în care vor să meargă românii - au putut fi admirate în sala de expoziţii de către vizitatori, fie ei politicieni sau "simpli" cetăţeni ai Europei, prin intermediul fotografiilor realizate de Adrian Câtu, Cătălin Georgescu, Dan Mihai Bălănescu, Bogdan Dincă, Andreea Retinschi, Rareş Helici şi Mihuţ Savu, fotograf ce reprezintă la Bruxelles Epoch Times România

Parlamentul European, Bruxelles
Parlamentul European, Bruxelles (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Expoziţia „România în stradă: Vrem justiţie, nu corupţie” va putea fi vizionată între 29 ianuarie şi 1 februarie 2018, la etajul 3 al sediului Parlamentului European din Bruxelles
Expoziţia „România în stradă: Vrem justiţie, nu corupţie” va putea fi vizionată între 29 ianuarie şi 1 februarie 2018, la etajul 3 al sediului Parlamentului European din Bruxelles (Mihuţ Savu / Epoch Times)

"De ce această expoziţie? Ca să arătăm şi din Parlamentul European, colegilor europeni, românilor din Bruxelles şi multor altora care au venit astăzi aici, că suntem o ţară vibrantă, că vrem dreptate, că vrem justiţie, că nu vrem corupţie, că nu ne lăsăm şi că vrem să aducem lumina în România, pentru că este prea mult întuneric, şi-n Guvern şi-n Parlament. Apropo de luminiţele care sunt în aceste poze...practic este ca şi cum am adus oamenii aici să mai facă un protest. Eu aşa simt", a declarat Monica Macovei pentru Epoch Times.

Potrivit Monicăi Macovei, reacţiile vizitatorilor expoziţiei au fost foarte frumoase, protestele lansând România pe orbita europeană:

"Reacţiile sunt foarte frumoase, toată lumea este mulţumită, au venit şi români care stau în afară Bruxelles-ului, din alte oraşe, au venit de la Haga, au venit din Olanda, deci au venit din multe locuri să vadă pozele. Este adevărat că pe unele le-au văzut doar pe internet, acum le-au putut vedea în mod real. După cum aţi văzut şi Sven - este un europarlamentar din Germania - a vorbit foarte frumos şi a şi spus că aceste proteste au lansat România pe orbita europeană şi mondială foarte mult. El a şi fost la un protest al românilor din Bruxelles. Eu nici n-am ştiut, asta mi-a spus după un an de zile. Deci e cu sufletul lângă noi, la fel ca mulţi alţi europarlamentari care au fost aici între ceilalţi români. De aceea s-a vorbit română şi engleză", a declarat Macovei.

Vernisajul expoziţiei „România în stradă: Vrem justiţie, nu corupţie”,  Parlamentul European. În imagine, europarlamentarii Monica Macovei şi Sven Giegold, şi Raluca Paraschiv - Rezistenţa
Vernisajul expoziţiei „România în stradă: Vrem justiţie, nu corupţie”,  Parlamentul European. În imagine, europarlamentarii Monica Macovei şi Sven Giegold, şi Raluca Paraschiv - Rezistenţa (Epoch Times)

În opinia europarlamentarului, românii nu ar trebui să se oprească până când ţara nu este adusă pe drumul cel drept:

"Să nu ne oprim până când nu aducem lumina în Palatul Victoria şi în Parlament, până când nu ducem România pe drumul drept şi să nu fie prea târziu să rămânem în Europa, şi să fim importanţi la masa puterii pentru că suntem o ţară puternică, oameni buni, deştepţi, frumoşi, care pot să facă orice lucru bun", a declarat Monica Macovei.

La rândul său, în calitate de participant la proteste şi de reprezentat al grupului Rezistenţa, Mihai Tudorică a atras atenţia într-un discurs ţinut la vernisaj că expoziţia are loc exact în timp ce PSD/ALDE îşi instalează un al treilea guvern, unul în care avem un ministru al Educaţiei care a pledat pentru indulgenţă faţă de plagiat. Indiferent de cum arată însă guvernanţii, românii au dreptul şi motive să fie mândri de ei înşişi, de modul în care s-au reinventat de-a lungul acestui an, pentru a putea face faţa asaltului la adresa Justiţiei.

"Cu spectrul unei noi dictaturi deasupra capului, românii s-au reinventat ca cetăţeni. Cetăţeni cărora le pasă de drepturile lor şi lupta pentru ele! (...) Nu ne vom opri până nu ne vom lua înapoi ţara! Am ajuns la punctul în care nu mai aşteptăm ca altcineva să ne facă treaba, ceea ce nu înseamnă că nu avem nevoie de aliaţi, de oameni care împărtăşesc aceleaşi valori, indiferent din ce părţi ale Europei sau ale lumii vin. Ştim că nu va fi uşor... Paşnici dar determinaţi, ne vom lua ţara înapoi şi o vom îndrepta spre decenţă, încredere, şi democraţie reală.

Ne uităm la ceea ce se întâmplă în ţările din jur şi vedem crescând din nou ziduri, ziduri pe care le credeam dărâmate definitiv în anii '90. Astăzi, în momentul în care se construiesc din nou ziduri şi democratia este in declin, mă mândresc să spun: Ich bin ein romeinian/Sunt român."

Vernisajul expoziţiei „România în stradă: Vrem justiţie, nu corupţie”,  Parlamentul European. În imagine, Mihai Tudorică - Rezistenţa
Vernisajul expoziţiei „România în stradă: Vrem justiţie, nu corupţie”,  Parlamentul European. În imagine, Mihai Tudorică - Rezistenţa (Mihuţ Savu/Epoch Times)

Reamintim că printre expozanţi a fost şi colegul nostru Mihuţ Savu, care, de-a lungul tumultosului an 2017 şi începutului de an 2018, a documentat în imagini lupta paşnică a românilor pentru o ţară curăţată de flagelul corupţiei.

"Mă simt onorat să fiu prezent la Parlamentul European, să prezint fotografiile mele împreună cu ceilalţi fotografi prezenţi aici. Consider admirabilă tenacitatea oamenilor care vor să schimbe România prin mijloace paşnice şi creative, cum este şi această expoziţie. Înainte o revoluţie presupunea de regulă schimbarea conducerii sau a ordinii sociale prin forţă, de la exterior spre interior. Indiferent de schimbările sistemului social, vechile metehne persistau şi continuau să cauzeze probleme, aşa cum este cazul şi revoluţiei din decembrie 1989.

Astăzi însă avem de-a face cu ceva diferit: oamenii au înţeles că pot schimba societatea în care trăiesc pornind de la interior către exterior, de la fiecare individ în parte. Manifestările lor se remarcă prin etică, tenacitate, inventivitate, umor şi inteligenţă. O astfel de schimbare este mai lentă dar este de substanţă şi mult mai solidă. Cred că România are nevoie de o astfel de schimbare fundamentală şi că la sfârşit vom vedea că a meritat efortul", a declarat Mihuţ Savu la eveniment.

Vernisajul Expoziţiei"România în stradă: Vrem justiţie, nu corupţie”, Palamentul European. În imagine, Mihuţ Savu- Epoch Times.
Vernisajul Expoziţiei"România în stradă: Vrem justiţie, nu corupţie”, Palamentul European. În imagine, Mihuţ Savu- Epoch Times. (Epoch Times)

Imagine surprinsă de colegul nostru Mihuţ Savu, la protestele unde Epoch Times România a fost prezentă de-a lungul tumultosului an 2017 şi al începutului de an 2018
Imagine surprinsă de colegul nostru Mihuţ Savu, la protestele unde Epoch Times România a fost prezentă de-a lungul tumultosului an 2017 şi al începutului de an 2018 (Mihuţ Savu / Epoch Times)

"Imaginile protestului anticorupţie ajunse în Parlamentul European sunt de fapt imaginile unor oameni care ştiu să îşi ceară drepturile. Oamenii din imagini nu îşi lasă demnitatea călcată în picioare. Sunt mândră de aceşti români fără de care lumina speranţei de a reuşi să ţinem capul sus în faţa infractorilor de la cârma ţării s-ar fi stins. Speranţa, demnitatea şi bunul simţ reies din aceste imagini ale protestatarilor. Nu au rămas mulţi astfel de români, dar ei sunt cei care vor da exemplu de speranţă şi democraţie generaţiilor următoare", a declarat, ulterior expoziţiei, pentru Epoch Times, Ioana, una dintre "luminiţele" ale căror chipuri apar în expoziţia de la Bruxelles. Ioana este unul dintre protestatarii care continuă să iasă, aproape zilnic, la protestele din Piaţa Victoriei.

De departe, îndrăgitul cântăreţ Tudor Chirilă a transmis un mesaj pentru cei prezenţi la expoziţie:

"Chiar cred că este foarte oportun că oameni în afara politicii dar oameni publici şi care au vizibilitate şi care au ales să se implice în zona civică din România, să vorbească în faţa factorilor de influenţă din Parlamentul European sau membri ai comisiei sau parlamentari pur şi simplu etc. Pentru că eu cred că o mişcare constantă în care mai mulţi artişti şi oameni publici ar vorbi despre ce se întâmplă în România, ar atrage mai mult atenţia şi poate că ar mobiliza mai mult Europa vizavi de implicarea în ce se întâmplă în România, pentru că este evident că doar protestele, indiferent de cât de mult vor creşte, nu vor reuşi să stopeze cruciada asta a lor. Ideea mea este că ar fi oportună un fel de mişcare organizată nu ştiu de cine, poate tot din partea Europei, Bruxelles-ului ar trebui să vină, dar să fie ceva mult mai mult decât sporadic", a declarat Chirilă.

Vă invităm să urmăriţi AICI câteva imagini de la expoziţie, realizate de colegul nostru Mihuţ Savu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor