Turcan, mesaj pentru Dăncilă: Dragnea v-a comunicat cinic că nu veţi fi premier, ci un fel de administrator

Prin conturarea unui profil public de premier-accesoriu, cei doi lideri ai majorităţii PSD-ALDE au decăzut-o pe Viorica Dăncilă din atribuţiile ei de premier înainte de a fi învestită oficial, a declarat, în faţa colegilor săi din plenul Parlamentului, fosta şefă PNL Raluca Turcan.
Raluca Turcan(Presedinte PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
29.01.2018
Se încarcă player-ul...

Preşedintele PSD Liviu Dragnea, prin colegul său de la ALDE Călin Popescu Tăriceanu, i-a comunicat, în modul cel mai cinic, premierului desemnat Viorica Dăncilă, că va fi un fel de "administrator", un simplu executant al comenzilor venite din partea şefului unic, a declarat luni, în plen, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

"Stimată doamnă prim-ministru desemnat, Viorica Dăncilă, întrebarea pe care şi-o pun toţi românii este aceea dacă o femeie va reuşi acolo unde bărbaţii din PSD au eşuat. Ar fi un exemplu extraordinar pentru România şi femeile din România dacă dumneavoastră veţi reuşi. Totodată, nu putem ignora faptul că sunteţi a patra propunere de prim-ministru făcută personal de Liviu Dragnea. Un om care a recunoscut el însuşi că are mână proastă la prim-miniştri. Spune multe despre tine dacă dai rateu cu atâtea propuneri într-un singur an de zile. La Loto să fi tras numele şi tot nu putea să greşească atât de mult.

Dar Liviu Dragnea, doamna Dăncilă, a greşit şi de această dată. De ce? Pentru că principalul criteriu de alegere este interesul său personal. Ca şi în numirea dumneavoastră, interesul lui Liviu Dragnea a contat. Vrea un prim-ministru docil, fără opinii personale, care să execute cu elan toate deciziile care îi vin în plic de la partid. Sper, doamnă Dăncilă, că Liviu Dragnea nu v-a pus să daţi o semnătură în avans pe vreo hârtie referitoare la legile justiţiei. Noul Guvern personal al lui Liviu Dragnea porneşte de la o cotă de neîncredere foarte mare. Atât pe plan intern cât şi pe plan extern. Niciodată nu cred că un guvern a plecat de la cotă mai joasă de încredere. Cu excepţia câtorva nume, acesta rămâne un guvern de strânsură şi ruşinos", a declarat Turcan.

Potrivit fostei şefe PNL, cadrele didactice din toate unităţile de învăţământ din România îşi doreau măcar un lucru, să nu mai fie nevoite să-şi plece privirea de jenă atunci când vorbeşte la televizor ministrul Educaţiei. Prin noul guvern Dragnea, domnul Liviu Pop de la Maramureş pare să fi fost înlocuit tocmai cu vărul său de la Suceava.

"La economie aţi pus un mare specialist în contracte cu statul. Omul care a avut un rol cheie în insolvenţa Regiei Naţionale de Activităţi Nucleare, singurul producător de apă grea din Europa, ajunge acum Ministrul Economiei. Felicitări PSD, trebuie să distrugem toată economia naţională şi să aducem, probabil, apă grea din import. Stimată doamnă Viorica Dăncilă, dacă sunteţi o femeie demnă, ar trebui să vă rugaţi să nu primiţi astăzi votul de învestitură. Liviu Dragnea, prin Călin Popescu Tăriceanu, v-a comunicat, în modul cel mai cinic, că nu veţi fi un premier adevărat, ci un fel de ”administrator”. Cu alte cuvinte, v-a fixat statutul de simplu executant al comenzilor venite din partea şefului unic, Liviu Dragnea. Nici măcar de administrator pur şi simplu.

În ce stat democratic liderul numărul doi al coaliţiei de guvernare îi transmite candidatului propus de această coaliţie că nu va fi un premier adevărat, că nu are legitimitate politică pentru această funcţie, ci va fi un simplu executant, o marionetă? Nicăieri, doamnă Dăncilă, nu veţi găsi o asemenea înţelegere a funcţiei publice. Este un grav atac la prevederile constituţionale privind statutul şi atribuţiile primului-ministru şi ale Guvernului. Este, practic, o invalidare a mandatului dumneavoastră constituţional, o mutilare a lui, produsă chiar de către cei care v-au nominalizat, doamnă Dăncilă, pentru această înaltă funcţie în stat.

În aceste condiţii, Parlamentul este dator să oprească de urgenţă astfel de abuz împotriva Constituţiei votând împotriva învestirii echipei care ne este prezentată astăzi şi a candidatului la funcţia de prim-ministru! Aparatul de stat a primit cu această ocazie, mesajul clar că Dăncilă nu va avea nicio autoritate dacă va fi premier. Autoritatea şi decizia sunt în altă parte. Prin conturarea unui profil public de premier-accesoriu, cei doi lideri ai majorităţii PSD-ALDE au decăzut-o pe doamna Dăncilă din atribuţiile ei de premier înainte de a fi învestită oficial", a continuat Raluca Turcan.

Programul de Guvernare

"Doamnelor şi domnilor, liderii PSD-ALDE au repetat, obsesiv, că doamna Dăncilă trebuie să pună în practică, până la virgulă, măreţul program de guvernare. Aceeaşi placă mincinoasă cu programul de guvernare a fost pusă şi în cazul celorlalţi doi foşti premieri, Grindeanu şi Tudose. Întrebarea este: cu ce autoritate să vă aplice doamna Dăncilă programul de guvernare (presupunând că ar avea şi ceva credibil acest program) din moment ce v-aţi grăbit să i-o luaţi înainte de a guverna efectiv?

De asemenea, apare întrebarea: care Program de Guvernare? Cel cu care i-aţi minţit grosolan pe milioane români – pensionari, bugetari, patroni, angajaţi în mediul privat sau liber-profesionişti? Măreţul program cu 726 de promisiuni din care aţi realizat doar 33, multe din acestea formale?

Măreţul program, care este astăzi un cimitir al promisiunilor atrăgătoare dar îngropate la guvernare (discutate şi uitate, cum spunea fostul premier Tudose). Măreţul program care nu conţinea reintroducerea supraacizei la combustibili, ştergerea faptelor penale încercată prin OUG 13, subordonarea politică a Justiţiei, mutilarea Codului Penal în folosul infractorilor, supraimpozitarea celor cu venituri din profesii independente sau a celor cu venituri din dividende şi chirii etc.

Nemulţumirile sociale cresc şi vor mai creşte. Nu le potoliţi printr-un program peticit, şi prin noi minciuni spuse de aceleaşi feţe compromise. Realitatea de zi cu zi este alta:

- Aţi reaprins inflaţia şi aţi atentat la puterea de cumpărare şi nivelul de trai al românilor.

- Din septembrie, odată ce aţi scumpit benzina şi motorina a pornit un val de scumpiri. În ianuarie, în plină iarnă, a explodat şi preţul gazelor după ce aţi încercat să-i puneţi capac politic.

- Le-aţi asigurat pensionarilor o iarnă cu facturi de infern şi o primăvara cu vârf de inflaţie. Asta după ce i-aţi lăsat descoperiţi prin amânarea indexării punctului de pensie cu şase luni. I-aţi amăgit un an întreg că veţi da noua lege a pensiilor la 1 octombrie 2017 şi aţi amânat-o la Sf Aşteaptă.

- V-aţi bătut joc şi de bugetari după ce le-aţi luat voturile. Vor vedea cu toţii, în februarie, ce le mai rămâne din creşterea promisă de 25 de procente după farsa trecerii contribuţiilor sociale la angajaţi.

- Aţi prigonit sistematic şi premeditat pe oricine trăia pe picioarele lui şi din munca lui în economia liberă. În sectorul privat. Aţi făcut-o premeditat ca să-i pedepsiţi, ca să-i timoraţi şi să-i avertizaţi cine e jupânul absolut în România. O faceţi pentru ca aceşti oameni nu v-au votat şi, o mare parte a lor, vă contesta vehement în stradă. De aceea i-aţi lovit cu TVA-ul defalcat. De aceea i-aţi pus pe drumuri, i-aţi încolonat în faţa ghişeelor de la ANAF şi v-aţi bătut joc de ei cu Formularul 600. De aceea le-aţi mai pus CASS pe dividende deşi le-aţi promis impozit zero. De aceea aţi supraimpozitat contractele part-time şi firmele care angajează persoane cu dizabilităţi. De aceea i-aţi terorizat cu nu mai puţin de 216 modificări ale Codului Fiscal operate într-un singur an, cu o birocraţie în creştere şi căreia i-aţi acordat prerogative discreţionare de control şi pedeapsă. Vă spun un lucru: semănaţi vânt şi culegeţi furtună! Nimeni nu va reuşi să reducă la tăcere cea mai dinamică şi creativă parte a României prin măsuri abuzive!"

Întrebări pentru Dăncilă

"Doamnă prim-ministru desemnat,

Doamnă Dăncilă, aţi fost prezentată drept un politician cu experienţă. Totuşi nu vă ştim părerea într-o serie de chestiuni critice pentru România şi cetăţenii din această ţară.

1. Veţi da sau nu o ordonanţă pentru legile justiţiei? Vă veţi cere scuze pentru minciuna spusă de dumneavoastră, cum că legile justiţiei sunt sprijinite de Comisia Europeană?

2. Veţi respecta sau nu obligaţiile asumate de România prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare? Cum veţi combate corupţia?

3. Veţi anula declaraţia 230 care îi obligă pe cetăţeni să se aşeze personal la coadă la ANAF dacă vor să doneze 2% din impozitul pe venit ONG-urile din România care fac muncă în interes public?

4. Veţi anula sau nu declaraţia 600?

5. Veţi introduce sau nu impozitul progresiv, disimulat sub denumirea de impozit pe venitul global?

6. Legea pensiilor va avea sau nu va avea la bază principiul contributivităţii?

7. Dvs personal, ca posibil viitor prim-ministru şi fost europarlamentar, aveţi un punct de vedere privind aderarea la EURO? Consideraţi că măsurile adoptate de PSD şi ALDE sprijină convergenţa la EURO sau mai degrabă o slăbesc?"

Apel către UDMR

"Doamnă prim-ministru desemnat, orice om se poate aşeza pe un scaun. Dar niciun om responsabil nu s-ar aşeza pe scaunul de prim-ministru fără să aibă vreun răspuns la problemele reale şi grave, cu care se confruntă cetăţenii acestei ţări în viaţa lor de zi cu zi.

Fac un apel la colegii din UDMR şi din grupul minorităţilor naţionale. România, sub PSD-ALDE, trăieşte o epocă a bunului plac. România, sub PSD-ALDE, trăieşte o epocă a sfidării interesului public. Nimic din ce s-a întâmplat în ultimele luni, nu are legătură cu ţara. Nici distrugerea a două guverne, nici propunere acestui prim-ministru incompetent şi a unui guvern de strânsură, populat cu persoane extrem de controversate.

Aţi votat de două ori propunerea lui Liviu Dragnea, nu o mai faceţi şi a treia oară. E limpede că nici acest guvern nu are capacitatea de a face ceva bun pentru România. Nu giraţi un al treilea guvern incompetent, în care toate deciziile stau în mâna unor persoane care nu fac parte din guvern şi care au o singură preocupare – interesul personal şi atât."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor