Comentariul 4: De ce este Partidul Comunist Chinez o forţă împotriva Universului

Poster care promovează distrugerea proprietăţii, linşarea cetăţenilor şi  percheziţionarea caselor de către Gărzile Roşii. Lozinca din imagine  spune: “Zdrobeşte vechea lume şi construieşte-o pe cea nouă!”.
Poster care promovează distrugerea proprietăţii, linşarea cetăţenilor şi percheziţionarea caselor de către Gărzile Roşii. Lozinca din imagine spune: “Zdrobeşte vechea lume şi construieşte-o pe cea nouă!”. (Epoch Times)

Cuvânt înainte

Chinezii dau mare importanţă conceptului de „Tao”, sau „Cale”. În antichitate împăraţii brutali erau numiţi „domnitori decăzuţi, cărora le lipseşte Calea”. Orice comportament care nu se conformează standardelor morale (noţiune reprezentată în limba chineză de caracterele Dao De, care înseamnă „Cale” şi „Virtute”) era asociat unei persoane care „nu urmează principiile Căii”. Chiar şi fermierii care se răsculau afişau bannere proclamând: „Dobândiţi Calea, în numele Cerului!”. Lao Tze[1] spunea despre „Tao”: "Este ceva misterios şi complet, care a existat înaintea Cerului şi Pământului. Tăcut, lipsit de formă, complet şi imuabil. Trăieşte etern şi pretutindeni, în perfecţiune, este mama tuturor lucrurilor. Nu-i cunosc numele; îl numesc Tao, Calea”. Ceea ce sugerează că lumea ia naştere din „Cale”.

În ultimul secol invazia subită a fantomei comunismului a creat o forţă împotriva naturii şi umanităţii, generând agonie şi tragedie fără limite. În plus, a adus civilizaţia în pragul distrugerii. Comiţând tot felul de atrocităţi care încalcă Tao şi care se opun Cerului şi Pământului, a devenit o forţă de o reavoinţă extremă, îndreptată împotriva Universului.

„Omul urmează Pământul, Pământul urmează Cerul, Cerul urmează Calea, iar Calea îşi urmează propria natură”[2]. În China antică oamenii credeau că omul trebuie să respecte Cerul, şi credeau în armonizare şi în coexistenţa dintre om şi Cer. Omenirea se integrează cu Cerul şi Pământul şi între ele există o dependenţă mutuală. Calea universului nu se schimbă. Universul se mişcă în mod ordonat, urmând Calea. Pământul urmează schimbările Cerului, având patru anotimpuri distincte. Respectând Cerul şi Pământul, omenirea se bucură de o viaţă armonioasă plină de mulţumiri şi binecuvântări. Acestea se reflectă în expresia: „conjuncturi cereşti favorabile, un loc favorabil pe Pământ şi armonie între oameni”[3]. Conform gândirii chineze, astronomia, geografia, sistemul calendaristic, medicina, literatura şi chiar structurile sociale urmează toate acest principiu.

Însă Partidul Comunist promovează conceptul „omului deasupra naturii” şi „filozofia luptei”, sfidând Cerul, Pământul şi Natura. Mao Zedong spunea: „Bătălia împotriva Cerului, lupta împotriva Pământului şi lupta cu umanitatea sunt bucurii nesfârşite”. Poate că Partidul Comunist simte o plăcere pentru aceste lupte, dar ele aduc oamenilor o suferinţă teribilă.

I. Lupta împotriva oamenilor şi exterminarea naturii umane

Confundarea binelui şi a răului şi eliminarea umanităţii

Fiinţa umană este în primul rând o fiinţă naturală şi în al doilea rând o fiinţă socială. „Oamenii sunt la naştere în mod natural buni”[4], „toţi oamenii au o inimă cu compasiune”[5] sunt doar câteva dintre principiile călăuzitoare pe care fiinţele umane le aduc la naştere, principii care le permit să distingă ceea ce este drept faţă de ceea ce este greşit şi binele faţă rău. Însă pentru PCC fiinţele umane sunt animale sau chiar maşini. Conform PCC, burghezia şi proletariatul sunt doar forţe de natură materială.

Ţelul PCC este controlarea oamenilor şi transformarea lor treptată în brute rebele şi revoluţionare. Marx spunea: „Forţele de natură materială pot fi răsturnate numai prin forţe de natură materială”; „teoria devine şi ea o forţă de natură materială atunci când captează masele”[6]. Credea că întreaga istorie umană nu este altceva decât o continuă evoluţie a naturii umane, că natura umană este de fapt natura de clasă, postulând astfel că nu există nimic inerent şi înnăscut, ci totul este un produs al mediului. Pleda pentru ideea că fiinţa umană este un „om social”, nefiind de acord cu conceptul de „om natural”, concept postulat de Feuerbach. Lenin credea că marxismul nu poate fi generat în mod natural înăuntrul proletariatului, trebuind injectat din exterior. Lenin a încercat tot posibilul, dar n-a putut determina muncitorii să devieze de la lupta economică spre lupta politică, pentru putere. Astfel şi-a legat speranţele de „Teoria reflexelor condiţionate” a laureatului premiului Nobel, Ivan Petrovich Pavlov. Lenin afirma că „această teorie are mare însemnătate pentru proletariatul din întreaga lume”. Trotsky[7] a sperat chiar (în zadar) că reflexul condiţionat ar putea schimba persoana nu numai din punct de vedere psihic, dar şi fizic. Asemenea câinelui care salivează când aude clopotul la prânz, soldaţii, la auzul împuşcăturilor, ar fi trebuit să se avânte curajoşi, dedicându-şi viaţa Partidului Comunist.

Din antichitate oamenii au crezut că recompensele vin în urma muncii şi efortului. Prin muncă grea se poate dobândi o viaţă prosperă. Oamenii dispreţuiau indolenţa şi credeau că recoltarea beneficiilor fără muncă este imorală. După ce Partidul Comunist s-a răspândit ca o plagă în China, a încurajat drojdia societăţii şi leneşii să împartă pământurile, să jefuiască proprietatea privată şi să terorizeze bărbaţii şi femeile. Toate acestea se făceau în mod public, în numele legii.

Toţi ştiau că este bine să-i respecţi pe cei în vârstă, să ai grijă de tineri şi că este rău dacă nu arăţi respect pentru bătrâni şi profesori. Educaţia confucianistă antică avea două părţi: Xiao Xue (Mica Învăţătură) şi Da Xue (Marea Învăţătură). Educaţia Xiao Xue era destinată copiilor mai mici de 15 ani şi era în principal concentrată pe chestiuni referitoare la curăţenie, interacţiuni sociale şi norme de etichetă (cum ar fi educaţia asupra igienei, comportamentului social şi a modului de a vorbi, etc.) Educaţia Da Xue punea accentul pe virtute şi dobândirea Căii[8]. În timpul campaniilor de critică lansate de PCC împotriva lui Lin Biao şi Confucius şi de denunţare a respectului faţă de profesori, Partidul a distrus toate standardele morale din minţile generaţiilor tinere.

O zicală antică spune: „Dacă mi-a fost profesor, chiar pentru o zi, îl voi respecta toată viaţa ca pe propriul meu părinte”.

La 5 August 1966, Bian Zhongyun, o profesoară de la Liceul de Fete afiliat Universităţii Normale din Beijing a fost târâtă de studentele sale pe stradă, purtând pe cap o tichie imensă, hainele pătate cu cerneală neagră, cu o tablă neagră cu cuvinte de ocară atârnată de gât şi bătând într-o ladă de gunoi în mijlocul studenţilor. A fost îngenunchiată, bătută cu un par în care erau înfipte cuie, iar pe ea s-a turnat chiar apă clocotită. A murit în urma torturii.

Directoarea liceului afiliat Universităţii din Beijing a fost forţată de studenţi să bată într-un lighean spart şi să strige: „Sunt un element rău”. I-au tǎiat pǎrul pentru a o umili şi au lovit-o în cap până când a început sǎ sângereze, în timp ce o obligau să meargǎ în patru labe.

Orice om gândeşte că este bine să fii curat şi că este rău să fii murdar. Dar PCC promovează imaginea corpului murdar şi a mâinilor cu multe bătături. Partidul gândeşte că este bine ca „mâinile să-ţi fie murdare şi picioarele năclăite de bălegar de vacă[9]. Astfel de oameni erau consideraţi cei mai revoluţionari, cei care trebuiau să urmeze o universitate, care trebuiau primiţi în Partid şi promovaţi, şi care, în cele din urmă puteau deveni lideri de Partid.

Umanitatea a progresat datorită acumulării de cunoştinţe, dar sub dominaţia PCC acest lucru era considerat ceva rău. Intelectualii erau încadraţi în categoria a noua de stricăciune – cei mai răi, pe o scală de la 1 la 9. Li se ordona să înveţe de la analfabeţi şi trebuiau „reeducaţi” de ţăranii săraci, pentru a fi reformaţi şi a începe o viaţă nouă. În cursul „reeducării” intelectualilor, profesorii de la Universitatea Tsinghua au fost exilaţi pe Insula Crapului din Nanchang în provincia Jiangxi. In acea zonǎ, chistosomiaza[10] era o boală atât de răspândită, încât chiar şi un lagăr de muncă iniţial construit acolo a fost până la urmă mutat. Profesorii s-au infestat imediat ce au luat contactul cu apa râului, fǎcând cirozǎ; mulţi dintre ei s-au găsit astfel în imposibilitatea de a munci şi a supravieţui.

La instigarea fostului premier chinez Zhou Enlai, Partidul Comunist Cambogian (Khmerii Roşii) a pornit una dintre cele mai brutale persecuţii împotriva intelectualilor. Cei care-şi păstrau gândirea independentă erau supuşi reformelor şi exterminării atât din punct de vedere spiritual cât şi fizic. În perioada 1975 – 1978 a fost omorâtă 25% din populaţia Cambogiei. Unii au fost ucişi doar pentru că aveau urme de ochelari pe nas.

După victoria Partidului Comunist Cambogian din 1975, Pol Pot a început în mod prematur instaurarea „socialismului” – numit „un paradis în societatea umană” – fără diferenţe între clase, fără diviziuni între sat şi oraş, fără monedă şi fără comerţ. În final chiar familia a fost dezbinată şi înlocuită cu „echipa de lucru” (echipele de lucru erau separate pe sexe). Erau cu toţii forţaţi să muncească şi să mănânce împreună şi să poarte aceeaşi uniformă neagră de revoluţionar sau de militar. Soţii şi soţiile nu se puteau întâlni decât o singură dată pe săptămână, cu aprobare.

Partidul Comunist pretinde că nu se teme nici de Cer şi nici de Pământ, încercând cu aroganţă să reformeze Cerul şi Pământul. Este o totală ignorare a elementelor şi forţelor corecte ale Universului. În perioada studenţiei la Hunan, Mao Zedong scria :

"În decursul istoriei toate naţiunile au avut mari revoluţii. Vechiul este spălat şi lucrurile sunt impregnate cu nou; au apărut schimbări mari, fiind implicate viaţa şi moartea, succesul şi ruina. Este echivalentul distrugerii universului. Distrugerea universului nu este una finală, şi nu există nici un dubiu că ceea ce reprezintă distrugere aici, va reprezenta naştere în cealaltă parte. Noi toţi aşteptăm distrugerea universului, deoarece prin distrugerea vechiului univers, îl vom obţine pe cel nou. Nu va fi mai bun decât vechiul univers?!"

Afecţiunea este o emoţie umană naturală. Afecţiunea între soţ şi soţie, între copii, părinţi, prieteni şi cea existentă în societate este normală. Prin campanii politice neîntrerupte, PCC a transformat oamenii în lupi sau mai mult, în animale mai feroce şi mai crude decât lupii. Nici chiar cel mai feroce tigru nu-şi mănâncă puii. Dar sub regimul comunist, se întâmpla frecvent ca părinţii şi copiii, soţii şi soţiile să se denunţe reciproc unii pe ceilalti. Distrugerea relaţiilor familiale era un fenomen larg răspândit.

Într-o şcoală elementară din Beijing pe la mijlocul anilor ’60, în timp ce-i învăţa pe copii caracterele chinezeşti, o profesoară a pus din greşeală cuvintele „socialism” şi „a cădea” unul lângă celălalt. Elevii au raportat-o. Urmarea? Profesoara a fost criticată zilnic şi pălmuită de elevii băieţi. Fiica sa a rupt relaţiile cu ea. Ori de câte ori „lupta” se intensifica, fiica ei ridica în şedinţe politice „starea actuală a luptei de clasă împotriva mamei”. La câţiva ani după această întâmplare, singura muncă prestată de profesoară în şcoală era curăţenia - inclusiv spălarea toaletelor.

Oamenii care au trecut prin Revoluţia Culturală n-ar trebui s-o uite niciodată pe Zhang Zhixin, care a fost trimisă la închisoare pentru că a criticat eşecul lui Mao Zedong în realizarea Marelui Salt Înainte. În mod repetat era dezbrăcată de gardieni, care îi legau mâinile la spate şi o aruncau în celule cu prizonieri bărbaţi, pentru a fi violată în grup de deţinuţi. Până la urmă a înnebunit. Gardienii s-au temut că în semn de protest, va striga lozinci când va fi executată. Aşa că i-au pus capul pe o cărămidă şi i-au tăiat traheea fără nici un fel de anestezie.

În ultimii ani, în persecuţia declanşată împotriva practicanţilor Falun Gong, PCC continuă să folosească aceleaşi metode de incitare la ură şi instigare la violenţă.

Partidul Comunist suprimă natura virtuoasă a fiinţei umane şi promovează, încurajează şi foloseşte partea malefică a oamenilor pentru a-şi întări conducerea. În urma campaniilor sale repetate, oamenii cu conştiinţă sunt forţaţi să tacă de teama violenţei. Partidul Comunist a distrus în mod sistematic standardele morale universale, în încercarea de demolare completă a conceptelor de bine şi rău, de onoare şi ruşine, valori păstrate de omenire din antichitate.

Maleficul se pune deasupra legii generării mutuale şi a inhibiţiei reciproce

Lao Tze scria în poemele sale :

Sub Cer toţi pot vedea frumuseţea ca frumuseţe doar pentru că există urâţenie.

Toţi pot cunoaşte binele ca bine doar pentru că există răul.

Prin urmare a avea şi a nu avea apar împreună.

Ceea ce este dificil şi ceea ce este uşor se completează reciproc.

Ceea ce este lung şi ceea ce este scurt sunt în contrast reciproc.

Ceea ce este înalt şi ceea ce este jos stau unul pe celălalt.

Vocea şi sunetul se armonizează reciproc;

Faţa şi spatele sunt împreunǎ.”[11]

Spus mai simplu, în lumea umană există legea generării mutuale şi a inhibiţiei reciproce. Nu numai oamenii sunt împărţiţi în buni şi răi; binele şi răul coexistă în cadrul unei persoane.

Dao Zhi, un idol al bandiţilor din China antică, le spunea celor care îl urmau că: „bandiţii trebuie şi ei să urmeze Calea”. A mers mai departe şi a postulat că a fi bandit implică să fii „onorabil, curajos, drept, înţelept şi binevoitor”. Înseamnă că nici măcar un bandit nu poate face orice îi trece prin cap, ci trebuie şi el să urmeze anumite reguli.

În istoria PCC, viclenia, înşelăciunea şi trădarea au fost aplicate fără jenă. De exemplu ceea ce bandiţii respectă cel mai mult este „dreptatea”. Chiar locul de împărţire a prăzii se numeşte la ei „Sala Dreptăţii, unde se împarte prada”. Dar printre „tovarăşii” din PCC, abia se manifestǎ o crizǎ, cǎ ei imediat se acuzǎ unii pe ceilalţi şi creazǎ false mǎrturii pentru a se învinui, insultându-se reciproc.

Exemplul generalului Peng Dehuai este ilustrativ. Mao Zedong, care la origine era ţăran, ştia prea bine că era imposibil să produci 130.000 jin de grâu la un mu de pământ[12] şi că tot ceea ce spunea Peng era adevărat. De asemenea ştia că Peng nu intenţiona să-i ia puterea; în plus Peng îi salvase de câteva ori viaţa - de exemplu în timpul războiului dintre PCC şi Kuomintang (KMT), când Peng, cu numai 20.000 de soldaţi, se luptase cu cei 200.000 de soldaţi conduşi de Hu Zongnan. Cu toate acestea în momentul în care Peng şi-a exprimat dezacordul faţă de Mao Zedong, acesta a avut o explozie de furie şi a aruncat imediat la gunoi poemul pe care îl scrisese pentru a-l omagia pe Peng:

Cine îndrăzneşte să înainteze călare cu spada scoasă –

numai generalul nostru Peng!”

Mao Zedong era hotărât să-l omoare pe Peng, în ciuda nobleţei de care acesta a dat dovadă când i-a salvat viaţa.

PCC mai degrabă ucide cu brutalitate decât să guverneze cu bunăvoinţă; îşi persecută proprii membri, neţinând seamă de colegialitate şi de loialitatea personală. Face troc cu teritoriul Chinei, acţionând cu laşitate. PCC s-a opus credinţelor drepte, fiind lipsit de înţelepciune. Lansează campanii de masă - ceea ce contravine modului în care ar trebui să fie administrată înţelept o naţiune. Rezumând toate acestea, PCC a mers atât de departe încât a abandonat inclusiv standardul moral minim, conform căruia „chiar şi bandiţii trebuie să urmeze Calea”. Ticăloşia sa a trecut mult dincolo de legea generării mutuale şi a inhibiţiei reciproce, existentă în Univers. PCC este în opoziţie totală cu natura şi umanitatea, scopul său fiind confundarea criteriilor binelui şi răului şi răsturnarea legii Universului. Aroganţa sa nestăpânită a atins apogeul şi este condamnată la un colaps deplin.

II. Lupta cu Pământul încalcă legile naturii, producând dezastre nesfârşite

Extinderea luptei de clasă asupra naturii

Jin Xunhua a absolvit promoţia 1968 a Liceului nr. 2 din Wusong, Şcoala Medie din Shanghai, fiind membru al Comitetului Permanent al Gărzilor Roşii ale Şcolii Medii din Shanghai. În Martie 1969 a fost trimis la ţară, în provincia Heilongjiang, pentru reeducare. Pe 15 august 1969, o viitură năprasnică venită de pe versantul munţilor a inundat rapid terenul de pe malul fluviului Shuang. Jin s-a aruncat în curentul puternic pentru a recupera doi stâlpi electrici care aparţineau echipei sale de producţie şi care erau duşi de ape. S-a înecat.

Acestea sunt doar două dintre însemnările jurnalului[13] său, făcute cu puţin timp înaintea accidentului:

4 iulie:

Încep să simt severitatea şi intensitatea luptei de clasă în zona rurală. În calitatea mea de membru al Gărzilor Roşii ale preşedintelui Mao sunt pregătit să lupt direct împotriva forţelor reacţionare, având ca armă invincibilă Gândirea lui Mao Zedong. Sunt hotărât să fac asta chiar dacă va trebui să-mi sacrific viaţa. Voi lupta, voi lupta cu toate puterile mele pentru a consolida dictatura proletariatului.

19 iulie:

Duşmanii de clasă din brigada de producţie sunt încă aroganţi. Tinerii educaţi au venit în mediul rural tocmai pentru a participa la cele trei mişcări revoluţionare majore. Prima şi cea mai însemnată este lupta de clasă. Ar trebui să ne bazăm pe clasa săracă şi pe cea a ţărănimii mici şi mijlocii, să mobilizăm masele şi să suprimăm aroganţa inamicilor. Noi, tineretul educat, ar trebui să ridicăm mereu măreţele stindarde ale gândirii lui Mao Zedong, să nu uităm niciodată lupta de clasă şi să nu uităm niciodată dictatura proletariatului”.

Jin s-a dus la ţară cu gândul de a se lupta cu Cerul şi Pământul şi pentru a reforma umanitatea. Jurnalele sale arată că mintea îi era plină de „lupte”. Extinsese ideea „luptei cu omul” la lupta cu Cerul şi Pământul, pierzându-şi în cele din urmă viaţa pentru acest lucru. Jin este un caz tipic al filozofiei acestei lupte – a devenit victima acesteia.

Engels afirma că libertatea este recunoaşterea inevitabilului. Mao Zedong a mers mai departe adăugând: „şi o reformare a lumii”. Această ultimă schimbare a dezvăluit total viziunea PCC în ceea ce priveşte lumea – intenţia de modificare a acesteia. „Inevitabilul” înţeles de comunişti este materia din afara orizontului lor şi „modelul” al cărui origine este dincolo de puterea lor de înţelegere. Ei cred că natura şi umanitatea pot fi „cucerite” mobilizând conştiinţa umană subiectivă pentru a înţelege legi obiective. În efortul lor de a schimba natura, comuniştii au creat haos în cele două proiecte-pilot: Rusia şi China.

Cântecele militante din timpul Marelui Salt Înainte demonstrează aroganţa şi stupiditatea PCC:

Să facem munţii să se încline şi râurile să se dea la o parte”

„Eu sunt Împăratul de Jad, eu sunt Regele Dragonilor

Eu ordon celor trei munţi şi cinci defileuri să se dea la o parte,

iată că am sosit!”


Şi într-adevăr Partidul Comunist sosise! Odatǎ cu el sosise şi distrugerea unei lumi armonioase la origine, care fusese formatǎ de o naturǎ în echilibru.

Distrugerea naturii: PCC va recolta ce a semănat

Cu politica sa agrară, în care cerealele au cea mai mare importanţă, PCC a transformat după bunul său plac mari suprafeţe montane sau de deal şi păşuni în terenuri arabile şi a secat râuri şi lacuri, transformându-le în terenuri agricole. Care a fost rezultatul? PCC a pretins că producţia de cereale din 1952 a depăşit-o pe cea din perioada naţionalistă, dar ceea ce n-a spus Partidul este faptul că până în 1972 producţia totală de cereale în China n-a depăşit producţia din timpul domniei paşnice a lui Qianlong - din dinastia Qing. Chiar în zilele noastre producţia medie de cereale a Chinei pe cap de locuitor este mult în urma celei din perioada dinastiei Qing. Este cam o treime comparată cu cea din perioada dinastiei Song, când producţia agricolă a fost cea mai mare din istoria Chinei.

Tăierea în masă a pădurilor, secarea râurilor şi umplerea lacurilor a cauzat o deteriorare drastică a mediului în China. În zilele noastre ecosistemul Chinei este în pragul colapsului. Asanarea fluviilor Hai şi Galben, precum şi poluarea fluviilor Huai şi Yangtze au stricat echilibrul fragil de care depinde supravieţuirea naţiunii chineze. Atunci când au dispărut păşunile din Gansu, Qinghai, Mongolia Interioară şi Xinjiang, câmpiile centrale au început să fie bântuite tot mai des de furtuni de nisip.

În anii ’50, sub conducerea „experţilor” sovietici, PCC a construit sistemul hidroenergetic Sanmenxia pe Fluviul Galben. În prezent acest sistem generează o putere comparabilă cu cea a unei centrale construite pe un fluviu de mărime medie, cu toate că Fluviul Galben este al doilea ca mărime din China. Pentru a înrăutăţi lucrurile, sistemul a cauzat o acumulare de mâl şi nisip în amonte, înălţând albia fluviului. Din această cauză, chiar şi o ridicare moderată a nivelului apelor provoacă pierderi enorme, atât în vieţi cât şi în bunuri, de ambele părţi ale fluviului. În cazul revărsării fluviului Wei în 2003, fluxul maxim a fost numai 3700 m3/sec - ceea ce se întâmplă frecvent, o dată la fiecare 3 – 5 ani. Cu toate acestea inundaţia a cauzat un dezastru fără precedent în ultimii 50 de ani. În localitatea Zhumadian (provincia Henan) fuseseră construite o mulţime de rezervoare de capacitate mare. În 1975 digurile acestor rezervoare au cedat pe rând. În mai puţin de două ore, 60.000 de oameni s-au înecat, numărul total al victimelor ridicându-se la 200.000.

PCC îşi continuă actele nesăbuite de distrugere în China. Digul celor Trei Trecători de pe fluviul Yangtze şi proiectul de transfer al apei din Sud în Nord sunt încercări ale Partidului de a modifica ecosistemele naturale, cu investiţii de sute de miliarde de dolari. Asta lăsând la o parte proiectele de mărime mică şi medie din cadrul „bătăliei cu Pământul”. Mai mult, în interiorul PCC a fost sugerată la un moment dat folosirea unei bombe atomice pentru a crea o trecătoare în platoul Qinghai-Tibet, pentru a modifica mediul natural din vestul Chinei. Cu toate că aroganţa PCC şi dispreţul acestuia pentru Pământ au şocat întreaga lume, ele nu sunt surprinzătoare.

În hexagramele (Ba Gua) din Cartea Schimbărilor, strămoşii Chinei considerau că Cerul este Qian sau creator şi îl venerau ca pe cerescul „Tao”. Considerau că Pământul este Kun – receptor - şi respectau virtuţile receptive.

Kun, hexagrama care succede Qian este explicată în Cartea Schimbărilor: „fiind în hexagrama Kun, natura Pământului este de a se extinde şi a reacţiona. Astfel, persoanele superioare conduc şi susţin totul cu virtuţi generoase”.

Comentariile confucianiste la Cartea Schimbărilor[14] afirmă: „generozitatea Kun este perfectă - aduce naştere tuturor fiinţelor”.

Confucius a comentat mai departe despre natura Kun: „Kun este cel mai delicat, dar în mişcare este puternic. Este extraordinar de calm, dar natura sa este rezistentă. Urmând-ul elementul Qian, îşi obţine stăpânul, totuşi îşi păstrează natura, şi în acest fel tolerează. Conţine totul şi este strălucit în remodelările sale. Aceasta este calea lui Kun – docilitatea sa, suportând Cerul şi mişcându-se odată cu timpul”.

În mod clar, numai cu virtuţile receptive ale Mamei Pământ - blândeţea, nemişcarea şi anduranţa sa în a urma Cerul – se pot menţine toate lucrurile, ele putând astfel înflori pe Pământ. Cartea Schimbărilor ne învaţă atitudinea corectă faţă de cerescul „Tao” şi faţă de virtuţile Pământului: să urmăm Cerul, să păstrăm Pământul şi să respectăm natura.

Însă PCC încalcă principiile Qian şi Kun, promovând „bătălia cu Cerul şi lupta cu Pământul”. A jefuit resursele Pământului după bunul plac. În final va fi în mod inevitabil pedepsit de Cer, de Pământ şi de Legea Naturii.

III. Lupta contra Cerului, suprimarea credinţei şi respingerea credinţei în Divinitate

Cum poate înţelege o fiinţă limitată infinitatea spaţio-temporală?

Fiul lui Einstein, Edward, l-a întrebat într-o zi pe tatăl său de ce este atât de renumit. Einstein a răspuns, arătând spre un gândac orb care mergea pe o minge din piele şi spunându-i că acesta nu ştie că traiectoria pe care se târăşte este curbă, dar „Einstein ştie acest lucru”. Răspunsul lui Einstein are implicaţii adânci. Un proverb chinezesc exprimă ceva similar: „Nu cunoşti adevărata faţă a muntelui Lu, tocmai pentru că te afli pe el”. Pentru a înţelege un sistem, trebuie să ieşim din el, pentru a-l observa. Însă folosind noţiuni limitate pentru a observa spaţio-temporalitatea nelimitată a Cosmosului, omenirea nu va putea înţelege niciodată compoziţia completă a acestuia, aşa că Universul va rămâne pentru totdeauna un mister pentru omenire.

Tărâmul pe care ştiinţa nu-l poate traversa aparţine spiritualităţii sau metafizicii, care ţin în mod natural de tărâmul „credinţei”.

Credinţa - o activitate mentală care implică experienţă şi înţelegerea vieţii, a spaţiului, timpului şi a universului - se află într-un tărâm dincolo de cel pe care-l poate administra un partid politic. „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”[15]. Totuşi, bazându-se pe o înţelegere absurdă şi demnă de milă a Universului şi a vieţii, PCC numeşte tot ceea ce este în afara teoriilor sale „superstiţii” şi îi supune pe cei care cred în divinitate la spălarea creierului şi convertire. Cei care n-au dorit să-şi schimbe credinţa au fost vătămaţi, le-a fost distrusă reputaţia sau au fost chiar omorâţi.

Adevăraţii oameni de ştiinţă au o viziune foarte largă asupra universului şi nu vor nega nelimitatul „necunoscut” din cauza noţiunilor personale limitate. Renumitul om de ştiinţă Newton în lucrarea sa fundamentală Principiile Matematicii, publicată în 1678, a explicat în detaliu principiile mecanicii, ale formării fluxului, ale mişcărilor planetelor şi a calculat mişcările sistemului solar. Newton, un expert de o asemenea eminenţă a afirmat în repetate rânduri că în carte, oferă mai mult o descriere a fenomenelor de suprafaţă şi că în nici un caz nu îndrăzneşte să vorbească despre adevăratul motiv pentru care Dumnezeu a creat universul. În cea de-a doua ediţie a Principiilor Matematicii, exprimându-şi credinţa, Newton scria: „Acest sistem foarte frumos alcătuit din Soare, planete şi comete nu poate fi creat decât la îndemnul şi sub comanda unei fiinţe inteligente şi puternice [...] La fel cum un orb nu are noţiunea culorilor, nici noi nu avem idee despre modul în care atotînţeleptul Dumnezeu percepe şi înţelege toate lucrurile”.

Lăsând la o parte chestiuni ca aceea a existenţei paradisurilor cereşti care transcend spaţio-temporalitatea în care ne aflăm şi întrebări cum ar fi aceea dacă cei care caută Calea se pot întoarce la originea lor divină şi la adevăratul lor sine - putem fi de acord cu un lucru: cei care urmează o credinţă dreaptă cred în relaţia cauzală conform căreia „bine faci, bine găseşti, rău faci, rău găseşti”. Credinţa dreaptă joacă un rol deosebit de important în menţinerea moralităţii umane la un anumit nivel. De la Aristotel la Einstein, mulţi au crezut în existenţa unei legi care domneşte în Univers. Omenirea nu s-a oprit niciodată din cercetarea adevărului Universului prin diferite metode. De ce n-am accepta că - pe lângă explorarea ştiinţifică - religia, credinţa şi cultivarea sunt şi ele căi diferite prin care se poate ajunge la descoperirea adevărului Universal?

PCC distruge dreapta credinţă a umanităţii

De-a lungul istoriei toate naţiunile au crezut în Dumnezeu. Tocmai datorită credinţei în Dumnezeu şi în cauzalitatea karmică a binelui şi a răului, oamenii se puteau auto-controla şi reuşeau să menţină standardul moral social necesar. Pe întreg Pământul, în toate vremurile, religiile ortodoxe din vest, confucianismul, budismul şi taoismul din Est, i-au învăţat pe oameni că adevărata fericire este împletită cu credinţa în Dumnezeu, cu venerarea Cerului, cu a fi bun cu ceilalţi, cu a fi mulţumit cu ce ai, a fi recunoscător pentru binele făcut de cineva, şi a răsplăti bunătatea.

Unul dintre principiile de bază ale comunismului este ateismul – credinţa conform căreia n-ar exista nici Buddha, nici Tao, nici vieţi anterioare sau viitoare şi nici retribuţie cauzală. De aceea comuniştii din diferite ţări le-au spus săracilor şi lumpen-proletarilor[16] că nu trebuie să creadă în Dumnezeu, că nu trebuie să plătească pentru ceea ce fac, că nu trebuie să accepte Calea şi că se pot comporta după placul inimii. Le-au mai spus că se pot folosi de viclenie şi violenţă pentru a acumula averi.

În China antică împăraţii, consideraţi a fi de nobleţe supremă, se plasau pe ei înşişi sub Cer, autonumindu-se fii ai Cerului. Controlaţi şi stăpâniţi de „voinţa Cerului”, din când în când emiteau edicte imperiale pentru a se auto-învinui şi a-şi exprima căinţa în faţa Cerului. Însă comuniştii susţin că reprezintă voinţa Cerului. Nefiind constrânşi de legi şi, chipurile, nici de Cer, fac tot ceea ce vor. Drept rezultat, au creat iaduri după iaduri pe Pământ.

Marx - patriarhul comunismului - credea că religia este opiumul spiritual al oamenilor. Se temea de credinţa oamenilor în divinitate şi Dumnezeu, şi se temea că ei vor refuza să-i accepte comunismul, din cauza acestei credinţe.

Chiar în primul capitol al cărţii Dialectica Naturii, Engels critică cercetările lui lui Mendeleev şi a grupului său în domeniul parapsihologiei.

Engels susţinea că tot ceea ce a existat în timpul şi înaintea Evului Mediu trebuia să-şi justifice propria existenţǎ în faţa tribunalului raţiunii umane. Făcând această remarcă, el se considera pe sine şi pe Marx judecători ai acestui tribunal. Mihail Bakunin, anarhist şi prieten al lui Marx, comenta despre Marx în felul următor: „El voia sa parǎ un Dumnezeu în faţa oamenilor. Nu putea tolera faptul cǎ exista un alt Dumnezeu în afara lui. Dorea ca oamenii să-l adore şi sǎ îl venereze ca pe Dumnezeu şi să-i adreseze omagii ca unui idol. În caz contrar îi critica sau îi persecuta”.

Credinţa tradiţională ortodoxă constituie un obstacol natural în calea aroganţei comuniste.

PCC şi-a pierdut complet autocontrolul în timpul persecuţiei sălbatice asupra religiei. În timpul Revoluţiei Culturale au fost demolate numeroase temple şi moschei, iar pe străzi au fost organizate procesiuni în care mulţi călugări erau umiliţi. În Tibet au fost deteriorate 90% din temple. Chiar şi azi PCC continuă persecuţia religioasă, întemniţând zeci de mii de creştini independenţi. Gong Pinmei, preot catolic din Shanghai, a fost închis de PCC timp de peste 30 de ani. A ajuns în Statele Unite în anii ‘80. Înainte de a muri, la peste 90 de ani, a lăsat în urmă o dorinţă: „Mutaţi-mi mormântul la Shanghai atunci când PCC nu va mai conduce China”. În cei peste 30 de ani de puşcărie în regim de izolare la care a fost supus din cauza credinţei, PCC a făcut numeroase presiuni asupra lui Gong Pinmei, pentru a-l determina să renunţe la credinţă şi să accepte conducerea „Bisericii Patriotice” fondate de PCC[17], promiţându-i eliberarea dacă acceptă.

Interzicerea, de către PCC în ultimii ani, a şcolii Falun Gong ai cărei practicanţi susţin principiile “Adevăr, Compasiune, Toleranţă” este o extindere a doctrinei PCC de „luptă împotriva Cerului”, şi o consecinţă inevitabilă a menţinerii controlului forţat, împotriva voinţei oamenilor.

Comuniştii, atei, încearcă să devieze şi să controleze credinţa oamenilor în Dumnezeu. Pentru a le descrie nebunia de „a încerca imensa plǎcere în lupta împotriva Cerului”, nu sunt suficiente cuvinte precum insolenţǎ, sfidare sau aroganţǎ.

Concluzii

Comunismul a eşuat de fapt în întreaga lume. Jiang Zemin, un fost lider al ultimului regim comunist major din lume a declarat următoarele în faţa unui corespondent al Washington Post (martie 2001): „Când eram tânăr, credeam că foarte curând va învinge comunismul, dar acum nu mai înclin să cred asta[18]. În prezent cei care cred cu adevărat în comunism sunt o raritate.

Mişcarea comunistă este sortită eşecului, din moment ce încalcă legea Universului şi merge împotriva Cerului. O astfel de forţă anti-universală va fi în mod sigur pedepsită de voinţa Cerului şi de Divinitate.

Deşi PCC a trecut de crize prin schimbarea frecventă a aparenţelor sale, agăţându-se de ultimele sale şiretenii disperate, destinul său inevitabil este clar pentru toată lumea. Lepădându-şi măştile ademenitoare una câte una, PCC îşi dezvăluie adevărata natură: lăcomia, brutalitatea, neruşinarea, răutatea şi opoziţia faţă de univers. Dar continuă să controleze mintea oamenilor, să deformeze etica umană, ruinând astfel moralitatea umană, pacea şi progresul.

Vastul univers poartă incontestabila voinţă a Cerului, care poate fi de asemenea numită voinţa divină sau legea şi puterea naturii. Umanitatea va avea un viitor numai dacă va respecta voinţa Cerului, dacă va urma cursul naturii, dacă va respecta legile universale şi dacă va iubi toate fiinţele vii aflate sub Cer.



[1] Lao Tze (cunoscut şi sub numele de Lao Tzu, Lao Zi, Li Er sau Li Dan), filozof chinez care a trăit în secolul 6 î.C. Se crede că este autorul cărţii Dao De Jing (Tao-Te Ching), cartea de bază a Taoismului.

[2] Dao De Jing, Capitolul 25.

[3] Aceste expresii provin din Mencius, Cartea a II-a.

[4] Trei versuri (San Zi Jing), text tradiţional chinez de educaţie elementară.

[5] Mencius, Cartea a VI-a.

[6] Karl Marx, Contribuţie la critica Filozofiei Dreptului a lui Hegel.

[7] Leon Trotsky (1879-1940), teoretician comunist rus, istoric, şi lider militar, fondatorul Armatei Roşii Ruse. A fost omorât la 22 August 1940 în Mexico City de agenţi ai lui Stalin.

[8] Potrivit celor spuse de Zhu Xi sau Chu Hsi (1130-1200), cunoscut şi ca Zhu-zi sau Chu-tzu, cărturar neo-confucianist din timpul dinastiei Song, „Mica Învăţătură” se ocupă de comportamentul adecvat, în timp ce „Marea Învăţătură” expune principiile care stau la baza acestor comportamente. Sursa: Conversaţiile secrete ale Maestrului Zhu (Zhu Zi Yu Lei), Volumul 7 (Prima Învăţătură).

[9] Din Diiscursurile lui Mao Zedong la Forumul de Literatură şi Artă din Yan’an.

[10] Chistosomiaza este o boală cauzată de viermi paraziţi. Infecţia apare la contactul cu o apă curgătoare contaminată. Simptomele comune includ febră, frisoane, tuse şi dureri ale muşchilor. În cazuri mai serioase boala poate cauza deteriorarea ficatului, a intestinelor, a plămânilor şi a vezicii, iar în cazuri rare apoplexie, paralizie sau inflamarea măduvei spinării.

[11] Dao De Jing, Capitolul 2.

[12] „jin” este o unitate chinezească pentru măsurarea greutăţii. 1 jin = 0.5 kg; “mu” este o unitate chinezească pentru măsurarea suprafeţelor de teren 1 mu = 0.165 acri.

[13] Tradus de traducător.

[14] I Ching-ul Complet, tradus de Alfred Huang. Rochester, VT: Tradiţii Interioare (1998).

[15] Biblia, Matei, 22:21.

[16] Lumpen-proletariat, în traducere aproximativă muncitori din mahala. Acest termen este folosit pentru a identifica clasele paria, elementele degenerate sau subterane, care alcătuiesc un segment al populaţiei centrelor industriale. Segmentul include cerşetori, prostituate, gangsteri, tâlhari, escroci, criminali mărunţi, vagabonzi, şomeri cronici sau persoane care nu pot fi angajate, persoane date afară din industrie, tot felul de elemente declasate sau degenerate. Termenul a fost inventat de Marx în Lupta claselor în Franţa, 1848-1850.

[17] „Biserica Patriotică” (sau „Comitetul Patriotic”), zisă şi a „Celor Trei” este o creaţie a PCC. „Cele Trei” se referă la trei principii de: „guvernare proprie, susţinere proprie şi propagare proprie”. Biserica Patriotică cere creştinilor chinezi să rupă legăturile cu creştinii din afara Chinei. Biserica Patriotică controlează toate bisericile oficiale din China. Bisericile care nu s-au alăturat Bisericii Patriotice a „Celor Trei” sunt interzise. Liderii şi credincioşii bisericilor independente sunt persecutaţi şi deseori condamnaţi la închisoare.

[18] John Pomfret. „Jiang Zemin a avertizat Statele Unite – liderul Chinei susţine că tranzacţiile cu arme către Taiwan îndeamnă la acumulări.” Washington Post, 24 Martie, 2001.

alte articole din secțiunea Opinii