Slovacia, alături de Germania, împovărează bailoutul Greciei

În condiţiile în care Atena se chinuie să obţină bani de la creditorii internaţionali pentru a acoperi o datorie în luna iulie, Slovacia se alătură Germaniei, susţinând că acum nu este momentul potrivit pentru a reduce datoria elenă.
Oamenii stau la coadă pentru a scoate bani de la un bancomat al Băncii Naţionale din Atena, Grecia.
Oamenii stau la coadă pentru a scoate bani de la un bancomat al Băncii Naţionale din Atena, Grecia. (Milos Bicanski/Getty Images)

FMI şi zona euro au propus un acord pe baza căruia Grecia va adopta măsuri de austeritate mai cuprinzătoare, inclusiv reduceri ale pensiilor de până la 18%.

Dar după ce Germania a insistat că acordul nu este total asigurat fără a fi adoptate legi, Slovacia a intervenit în dezbatere pentru a insista că acest lucru ar putea provoca probleme.

După şase luni de discuţii tensionate, Atena şi creditorii săi internaţionali – UE şi FMI – au ajuns la un acord provizoriu săptămâna trecută în privinţa reformelor necesare pentru acordarea de noi împrumuturi Greciei.

Miniştrii de finanţe din Eurogrup ar trebui să aprobe acordul în cadrul unei întâlniri din 22 mai, dacă reformele propuse vor fi adoptate de Parlamentul grec.

Dar ministrul slovac de Finanţe a declarat agenţiei de ştiri Reuters că acum nu este momentul pentru o reducere a datoriei elene, reiterând comentariile anterioare pe care le-a făcut luna trecută.

Mulţi analişti susţin că este improbabil ca discuţiile privind reducerea datoriei să progreseze înainte de alegerile germane din luna septembrie, însemnând că Grecia ar putea intra în incapacitate de plată (default) din cauza unei datorii de 6 miliarde de euro ce trebuie achitată în luna iulie.

Ministrul slovac de Finanţe, Peter Kazimir, a declarat: “În ceea ce priveşte prietenii noştri din FMI, este bine să îi avem alături de noi.

“Dar nu doresc să plătesc niciun preţ pentru participarea lor, să dau undă verde tipului de relaxare a datoriei promovat de FMI – de care Grecia nu are nevoie”.

Costul împrumuturilor Greciei a atins miercuri cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, în condiţiile în care Atena pare pregătită să obţină împrumuturi vitale de la creditorii săi internaţionali.

Randamentul unei obligaţiuni elene pe 10 ani a ajuns la cel mai scăzut nivel de când datoria Greciei a fost restructurată în martie 2012, conform datelor publicate de Tradeweb.

Analiştii au declarat că optimismul pentru deblocarea banilor necesari Greciei, pentru a putea efectua rambursări mari de datorii în această vară, a dat naştere aşteptărilor ca, în curând, să fie anulat un exil de aproape 3 ani al Atenei de pe piaţa obligaţiunilor.

Ministrul elen al Finanţelor şi guvernatorul Băncii Centrale a Greciei urmează, ca săptămâna viitoare, să discute în Germania despre perspectivele ţării de revenire pe pieţe, deşi unii oficiali europeni au declarat anterior că acest lucru nu va avea loc până la jumătatea anului 2018.

Obligaţiunile greceşti sunt predispuse la mişcări volatile ale preţurilor, iar volumul tranzacţiilor este scăzut comparativ cu al altor pieţe din zona euro.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie