Sora lui Kim Jong-un soseşte în Coreea de Sud pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă

O delegaţie guvernamentală nord-coreeană de nivel înalt, inclusiv sora dictatorului Kim Jong-un, a sosit în Coreea de Sud pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă din Pyeongchang.
Vicepreşedintele american Mike Pence stă între soţia sa Karen şi premierul nipon Shinzo Abe la deschiderea Jocurilor Olimpice din Pyeongchang, Coreea de Sud, 9 februarie 2018. În spatele lor, în centru, se află Kim Yo-jong, sora dictatorului nord-coreean Kim Jong-un.
Vicepreşedintele american Mike Pence stă între soţia sa Karen şi premierul nipon Shinzo Abe la deschiderea Jocurilor Olimpice din Pyeongchang, Coreea de Sud, 9 februarie 2018. În spatele lor, în centru, se află Kim Yo-jong, sora dictatorului nord-coreean Kim Jong-un. (Captură Foto)

Kim Yo-jong este primul membru al familiei Kim, care conduce Coreea de Nord cu un pumn de fier de peste cinci decenii, care vizitează Coreea de Sud de la Războiul Coreean din 1950-1953.

Oficiali sud-coreeni de rang înalt, inclusiv ministrul unificării Cho Myoung-gyon, au întâmpinat delegaţia nord-coreeană pe aeroportul din Incheon.

În timpul şederii lor de trei zile, oficialii nord-coreeni se vor întâlni de asemenea cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, care va încerca să folosească Jocurile Olimpice ca o oportunitate pentru a atrage Phenianul în discuţii semnificative privind programul său nuclear.

Între timp, vicepreşedintele american Mike Pence, care a sosit joi în Coreea de Sud, s-a întâlnit cu dezertori nord-coreeni, inclusiv un bărbat cu handicap care a călătorit 10.000 km în cârje pentru a scăpa de regimul comunist al lui Kim Jong-un.

Pence – care a fost însoţit de soţia sa, Karen, şi de Fred Warmbier, tatăl lui Otto Warmbier, studentul american care a fost ţinut prizonier în Coreea de Nord şi care a murit la scurt timp după revenirea în SUA în 2017 – i-a lăudat pe dezertorii nord-coreeni pentru “curajul” lor.

Vicepreşedintele american este aşteptat să aducă un omagiu la un memorial dedicat celor 46 de marinari sud-coreeni ucişi în 2010 în urma scufundării unei nave de luptă. Seulul a declarat că Phenianul a scufundat nava cu o torpilă.

În cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, Kim Yo-jong a asistat la eveniment alături de Pence şi premierul nipon Shinzo Abe, conform adevărul.ro.

De asemenea, Kim şi Moon au dat mâna în momentul intrării sportivilor nord-coreeni şi sud-coreeni sub acelaşi steag pe Stadionul Olimpic din Pyeongchang. Cei doi au salutat în picioare şi zâmbind momentul.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe