Şase săptămâni de proteste anunţate la graniţa Fâşiei Gaza cu Israelul. Două persoane ucise până acum

Manifestanţi palestinieni ard postere cu Donald Trump şi steaguri americane şi israeliene în timpul unui protest în Fâşia Gaza împotriva mutării ambasadei SUA din Tel Aviv în Ierusalim, 1 ianuarie 2018. Noi proteste, planificate pentru următoarele şase săptămâni, au început în 30 martie 2018 la graniţa dintre Gaza şi Israel.
Manifestanţi palestinieni ard postere cu Donald Trump şi steaguri americane şi israeliene în timpul unui protest în Fâşia Gaza împotriva mutării ambasadei SUA din Tel Aviv în Ierusalim, 1 ianuarie 2018. Noi proteste, planificate pentru următoarele şase săptămâni, au început în 30 martie 2018 la graniţa dintre Gaza şi Israel. (Majdi Fathi/NurPhoto/Getty Images)

Palestinienii din Gaza au lansat o serie de proteste planificate să se desfăşoare pe durata a şase săptămâni de-a lungul frontierei cu Israelul. Până acum, cel puţin doi palestinieni au fost ucişi şi peste 50 au fost răniţi de armata israeliană, au declarat vineri reprezentanţi ai autorităţilor medicale palestiniene.

Un fermier a fost ucis de un proiectilul lansat de un tanc israelian în sudul Fâşiei, a afirmat Ministerul Sănătăţii. Al doilea bărbat a murit în ciocnirile cu soldaţii israelieni – în timpul cărora au fost aruncate pietre – de-a lungul gardului de frontieră.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a precizat că în sudul Gazei “doi suspecţi s-au apropiat de gardul de securitate şi au început să se comporte ciudat, iar un tanc a tras asupra lor”.

Potrivit unei declaraţii ulterioare, soldaţii israelieni au folosit mijloace de dispersare a manifestanţilor, rostogolind cauciucuri aprinse şi aruncând pietre către gardul de securitate şi asupra soldaţilor. În declaraţie se arată că soldaţii au tras focuri de armă asupra principalilor instigatori.

Tensiunile s-au amplificat de-a lungul frontierei deoarece protestele coincid cu începerea sărbătorii evreieşti Pesah şi a sărbătorii creştine Vinerea Paştelui, când forţele de securitate israeliene sunt în stare de alertă ridicată.

Cele mai mari temeri sunt legate de amplasarea câtorva corturi în mai multe locaţii aflate la câteva sute de metri distanţă de gardul vestic al frontierei din Gaza. Zeci de mii de cetăţeni ai Fâşiei participă la proteste, inclusiv familii cu copii.

Sute de tineri palestinieni au ignorat apelurile organizatorilor protestelor de a sta la distanţă de gardul de frontieră, crescând astfel riscul pentru o confruntare cu soldaţii israelieni. Oficiali medicali palestinieni au precizat că până acum cel puţin 45 de persoane au fost ucise de soldaţi israelieni, inclusiv un băiat de 9 ani.

Şeful armatei israeliene a afirmat că peste 100 de trăgători de elită au fost amplasaţi de-a lungul graniţei cu Gaza.

Vehicule de capacitate mare au creat o serie de movile de pământ lângă partea israeliană a gardului şi a fost adusă sârmă ghimpată suplimentară pentru a se opri orice tentativă de trecere a frontierei.

Israelul păzeşte cu stricteţe frontiera, temându-se că un aflux de arabi ar anihila majoritatea evreiască. Israelul susţine că refugiaţii ar trebui să se mute într-un viitor stat pe care palestinienii îl doresc în teritoriile ocupate Cisiordania şi Gaza.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe