Fost şef israelian al Apărării: Bolton a făcut presiuni ca Israelul să lanseze lovituri preventive împotriva Iranului

Shaul Mofaz, fost ministru israelian al apărării.
Shaul Mofaz, fost ministru israelian al apărării. (Menahem Kahana/AFP/Getty Images)

Până în data de 9 aprilie, când John Bolton va ocupa funcţia de consilier al preşedintelui Donald Trump pe probleme de securitate naţională, cu siguranţă va continua să existe o avalanşă de mărturii venite din partea unor oficiali americani şi străini care menţionează măsurile “nebuneşti” şi agresive pe care le-a luat în trecut.

Iar Bolton pare să fie complet conştient de acest lucru. În urmă cu câteva zile, poate cu scopul de a-şi mai atenua din imaginea de politician cu o atitudine agresivă în privinţa Iranului, Coreei de Nord, Rusiei şi Siriei, el a afirmat la Fox News: “Uitaţi, am viziunile mele, sunt sigur că voi avea o şansă să le "precizez" preşedintelui ... Dacă guvernul nu poate avea un schimb liber de idei între consilierii preşedintelui, atunci cred că preşedintele nu este bine sfătuit”.

Totuşi, acţiunile trecute ale lui Bolton în guvernul american sugerează că, în loc doar să îşi “precizeze” punctele de vedere, el este dispus să acţioneze pe baza condiţiilor impuse de el, chiar să discute cu oficiali străini aliaţi în vederea promovării loviturilor preventive împotriva inamicilor Statelor Unite.

Un exemplu notabil al acestei atitudini a fost dezvăluit în cadrul unei mărturii făcute de un fost ministru israelian al Apărării (2002-2006) şi fost vicepremier (2006-2009), care a avut o interacţiune mare cu Bolton pe când acesta era ambasador la ONU, în timpul administraţiei Bush.

Potrivit ziarului Times of Israel, Bolton a insistat asupra ministrului israelian al Apărării de la acea vreme, Shaul Mofaz, să atace Iranul, chiar dacă aparent nu exista o ameninţare vizibilă din partea Teheranului.

Un fost ministru israelian al Apărării a declarat duminică faptul că John Bolton, viitorul consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, a făcut presiuni la un moment dat pentru a ordona lovituri aeriene împotriva Iranului, a susţinut publicaţia.

“Îl cunosc pe John Bolton de pe vremea când era ambasador american la ONU. El a încercat să mă convingă de faptul că Israelul trebuie să atace Iranul”, a afirmat Shaul Mofaz la o conferinţă ce a avut loc la Ierusalim, potrivit publicaţiei Yedioth Ahronoth.

“Nu cred că aceasta este o acţiune inteligentă – nu din partea americanilor în prezent sau a altora, cât timp ameninţarea nu este reală”, a adăugat el.

În mod ironic, însuşi Mofaz – în conformitate cu viziunea establishmentului apărării israeliene – adoptă în general o poziţie agresivă împotriva Iranului. La aceeaşi conferinţă din Ierusalim el a afirmat: “Ameninţarea iraniană este foarte semnificativă pentru securitatea Israelului... Este imposibil să garantăm un viitor copiilor Israelului, dacă Iranul are o armă nucleară”. Şi, totuşi, el a precizat că propunerea lui Bolton nu este o “mişcare inteligentă” din moment ce nivelul ameninţării existenţiale din partea Iranului nu este “real”.

Într-o ştire precedentă, ziarul Times of Israel a precizat că, în afara guvernului, Bolton nu se sfiază să îşi exprime dorinţa că Israelul ar trebui să bombardeze Iranul: “Bolton, care a fost rezident la Institutul American Enterprise de când a părăsit administraţia Bush, a pledat ca Israelul să bombardeze Iranul în vederea restrângerii ambiţiilor sale nucleare”.

“Timpul este foarte scurt, dar o lovitură poate încă să aibă succes”, a scris Bolton într-un articol de opinie publicat în mai 2015 în New York Times. “O astfel de acţiune ar trebui să fie combinată cu sprijinul puternic al americanilor pentru opoziţia iraniană, cu scopul de a schimba regimul din Teheran”.

Un articol de opinie publicat recent de Al-Jazeera a precizat: “Bolton, totuşi, este numai un produs secundar al unui mediu politic general în Washington care este mereu pregătit să înfrunte direct Iranul. S-ar putea ca o astfel de politică să nu fie vizibilă, dar pare să fie tot timpul în aşteptare. În timp ce mulţi vor fi îngrijoraţi că numirea lui Bolton ar putea amplifica probabilitatea războiului cu o altă ţară din Orientul Mijlociu, la fel de îngrijorătoare ar trebui să fie capabilitatea sa de a folosi un think-tank robust, un complex politic şi de lobby puternic populat de idei care susţin opoziţia faţă de Iran, aceasta fiind principala ameninţare la adresa securităţii şi stabilităţii Orientului Mijlociu”.

Ar trebui menţionat, de exemplu, faptul că acordul nuclear iranian a fost încheiat în timpul administraţiei Obama chiar în momentul în care, susţine site-ul Zero Hedge, CIA şi Pentagonul înarmau jihadişti suniţi în Siria pentru a desfăşura un război prin terţi împotriva intereselor Iranului şi a intereselor regionale ale şiiţilor.

După cum a precizat un memorandum secret al serviciilor de informaţii americane, care a fost divulgat, războiul prin terţi finanţat de SUA urmărea pe termen lung să contracareze “strategia expansiunii şiite (Irak şi Iran)”, precizează Zero Hedge.

Iranul a rămas relativ tăcut cu privire la numirea lui Bolton în noua sa funcţie. Totuşi, un oficial de rang înalt al Parlamentului iranian a numit numirea drept “ruşinoasă”, evidenţiind în acelaşi timp apropierea lui Bolton de grupul de opoziţie iranian aflat în exil Mujahideen e Khalq (MEK), considerat de Teheran şi multe alte ţări (şi cu puţin timp în urmă chiar şi de către Departamentul de Stat american) ca fiind o organizaţie teroristă.

Bolton nu se află singur în această situaţie, deoarece MEK aparent a primit timp de ani de zile un amplu sprijin financiar şi politic din partea unor elemente mainstream din Washington. De asemenea, zeci de congresmani şi politicieni americani notabili au participat anual la conferinţele internaţionale ale MEK.

Astfel, mai precizează site-ul Zero Hedge, Bolton şi alţii ca el reprezintă o consecinţă logică a sistemului şi, cu siguranţă, nu se opune acestuia. Aşa cum confirmă cea mai recentă mărturie a fostului şef al apărării israeliene, Bolton a cerut Israelului să îndeplinească munca murdară a neoconservatorilor de a bombarda Teheranul. Această tendinţă nu reprezintă ceva nou, însă, din păcate, este o atitudine care se conformează normelor.