Proiect legislativ: Amenzi pentru cei ce nu anunţă decesul animalelor din gospodărie

Porci
Porci (Shutterstock)

Crescătorii individuali de animale care nu anunţă autorităţile locale de care aparţin – în speţă primăriile, de decesul animalelor pe care le au în gospodărie, vor fi amendaţi, se stipulează în textul unei ordonanţe lansate în dezbatere publică de Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, relatează agrointel.ro. Amenzile vor fi între 100 de lei şi 200 de lei.

”Crescătorii individuali de animale sunt obligaţi să anunţe în maximum 24 de ore autorităţile administraţiei publice locale, pe a căror rază administrativ-teritorială are loc decesul animalelor la care se referă prezenta ordonanţă. Autorităţile administraţiei publice locale vor întocmi, potrivit legii, registre de evidenţă a transporturilor, categoriilor şi cantităţilor de subproduse de origine animală trimise către unităţile de neutralizare. Autorităţile administraţiei publice locale sesizate informează, de îndată, consiliul judeţean care anunţă în cel mai scurt timp posibil prestatorul de servicii contractat, acesta având sarcina de a transporta cadavrele de animale la unităţile de neutralizare a cadavrelor de animale”, se arată în proiectul de ordonanţă, potrivit site-ului instituţiei.

În ceea ce priveşte fermele, acestea au obligaţia să ia măsuri pentru depozitarea subproduselor de origine animală în ferme sau exploataţii în condiţii care să prevină îmbolnăvirea animalelor, oamenilor sau poluarea mediului, altfel sunt pasibile de sancţiuni de până la 1.000 de lei.

Actul normativ aflat în dezbatere publică prevede şi măsurile care se impun atunci când nu se poate face preluarea animalelor moarte pentru neutralizare:

În localităţile izolate, în care ecarisarea se face cu dificultate, îngroparea cadavrelor este permisă în locuri special amenajate, pe baza autorizării sanitare veterinare şi a autorităţilor competente privind protecţia mediului şi este organizată de către autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază administrativ-teritorială are loc decesul animalelor”, se arată în proiect.

Ordonanţa va fi dată în contextul în care, în urmă cu mai puţin de o lună şi jumătate, în Ucraina a izbucnit un focar de pesta porcină africană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie