5 animale cu puteri speciale

Se afirmă despre unele animale că pot prezice dezastre şi tragedii.
Câine
Câine

Una dintre preocupările majore ale fiinţelor umane este aceea de a cunoaşte momentul în care va avea loc un cutremur sau o furtună devastatoare. Din acest motiv, iau amploare cercetările asupra unor animale despre care, în mod tradiţional, se spune că sunt capabile să detecteze semnalele cele mai subtile care avertizează că se vor produce unele catastrofe naturale. Iată unele dintre aceste creaturi cu puteri speciale.

Câinii au remarcabila abilitate de a mirosi cancerul, încă din stadiul incipient

Primul indiciu că acest lucru este posibil a apărut în 1989, dar în 2011, British Medical Journal a publicat rezultatele unui studiu efectuat în Marea Britanie. În acest studiu a fost folosit un câine labrador care a încercat să detecteze, prin miros, semne de cancer în respiraţia şi probele de materii fecale de la 250 de pacienţi (dintre care doar 90 erau bolnavi).

Experimentul a fost un succes deplin, din moment ce animalul a identificat 93% dintre cazuri. Au fost realizate alte probe pozitive, care au deschis un domeniu interesant de cercetare.

Urşii grizzly sunt meteorologi

În trecut, vânătorii şi exploratorii care trăiau pe Munţii Stâncoşi situaţi în vestul Americii de Nord, susţineau că urşii grizzly ştiu când vine zăpada, deoarece se retrăgeau anterior în peşteri. Chiar şi în prezent, paznici ai pădurilor din SUA susţin aceste afirmaţii. Dar, deocamdată nu există încă un studiu ştiinţific care să confirme.

Pisicile anunţă cutremurele

În 2011, Hiroyuki Yamaguchi, un cercetător japonez a publicat un studiu în care a dezvăluit că pisicile au prezentat un comportament anormal cu două zile înaintea unui cutremur în Tokyo. Omul de ştiinţă a explicat că pisicile erau mult mai stresate şi nervoase, iar unele chiar au dispărut. Yamaguchi indică posibilitatea ca pisicile să poată detecta modificări ale presiunii aerului sau vibraţii ale solului, imperceptibile pentru oameni.

Vacile seismologe

Tot în studiul cercetătorului japonez Hiroyuki Yamaguchi s-a atras atenţia asupra vacilor. Cercetătorul japonez a declarat că, în timpul celor şase zile înainte de cutremur, rumegătoarele au produs mai puţin lapte decât în mod obişnuit. Ele şi-au reluat ritmul la patru zile după cutremur.

Rechinilor le plac furtunile

Neil Hammerschlag de la Programul de Conservare al Universităţii din Miami a urmărit mai multe exemplare de rechin cu dispozitiv de monitorizare. Astfel, el a descoperit că acestor animale le place să înoate în apele în care au loc schimbări bruşte de temperatură, şi sunt, în general, locuri în care se vor produce furtunile pe mare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură