Iohannis a promulgat legea hipermarketurilor. Marile magazine vor avea 51% produse româneşti la raft

Toate magazinele cu cifra de afaceri de la 2 milioane de euro în sus vor trebui să achiziţioneze de la producătorii locali carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfă pe raft.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Loredana Diacu
11.07.2016

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat lege în baza căreia hipermarketurile şi supermarketurile vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare româneşti.

Practic, actul normativ le impune marilor magazine ca cel puţin 51% din volumul de produse agroalimentare prezente la raft să provină din lanţul scurt de aprovizionare, cu alte cuvinte, de la producătorii autohtoni.

Proiectul de lege mai stabileşte că pe etichetele produselor din carne proaspătă trebuie trecută ţara de provenienţă a cărnii, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din România conţinut de acestea. De asemenea, actul normativ mai stipulează că sunt interzise taxele suplimentare pe care le percepeau comercianţii până acum, precum taxa de raft, ceea ce putea duce la scăderea preţului unor produse.

Reamintim că această lege a fost votată de deputaţi la începutul lui iunie a.c., la o zi după ce mii de crescători de animale şi agricultori din toate colţurile ţării au protestat la Parlament. Una dintre principalele revendicări ale acestora fiind adoptarea legii hipermarketurilor.

Sunând din tălăngi şi scandând "Hoţii, hoţii", oamenii s-au plâns că statul nu le-a plătit subvenţiile şi că, în timp ce ei nu au unde să-şi vândă produsele, hipermarketurile gem de "cauciucuri, plastice" vândute pe post de brânză, de lapte cu e-uri şi de smântână, culmea, cu 0% grăsime. Mai multe informaţii despre protest, puteţi accesa aici

Vorbind recent despre această lege, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurenţiu Baciu, susţinea că dacă Iohannis va promulga vestita lege a Hipermarketurilor, nu numai că preţurile alimentelor nu vor creşte, cum s-a acreditat ideea, ba chiar dimpotrivă, actul normativ va împiedica lanţurile de retail să mai ”umfle” preţul cu taxe de raft şi să refactureze tot felul de servicii, ducându-şi profitul în afară.

Potrivit agrointel.ro, Baciu promitea pe 21 iunie a.c. că, dacă această lege care prevede ca 51% dintre produsele aflate pe rafturile hipermarketurilor să provină de la producătorii autohtoni va fi promulgată, românii vor şti exact cu ce preţ s-a achiziţionat un produs şi vor putea face comparaţia cu preţurile din magazine, cântărind singuri cine face profit uriaş. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor