O afecţiune a sistemului nervos îl opreşte pe Eric Clapton să atingă chitara

Chitaristul Eric Clapton a declarat într-un interviu că a fost diagnosticat cu neuropatie periferică şi că simte dureri asemănătoare "şocurilor electrice".
Eric Clapton
Eric Clapton (wikipedia.org)

Lui Eric Clapton îi este din ce în ce mai greu să atingă chitara. Atât de greu încât, noul său album, cel de-al 23-lea, I Still Do, ar putea fi ultimul. Muzicianul a explicat că de vină este o afecţiune numită neuropatie periferică, diagnosticată recent, care îi provoacă dureri similare cu "şocurile electrice", care coboară de-a lungul picioarelor. "Am avut multe dureri pe parcursul anului trecut. A început ca fiind ceva minor, la spate, şi a devenit ceea ce se numeşte neuropatie periferică", a dezvăluit muzicianul într-un interviu pentru Classic Rock

"Este greu să cânţi la chitară astfel şi a trebuit să accept faptul că situaţia nu se va îmbunătăţi", a adăugat Clapton. Artistul a anulat deja, în 2013, mai multe concerte din turneul său din cauza durerii la nivelul spatelui.

Neuropatia periferică este o tulburare neurologică prin care este afectată conexiunea sistemului nervos periferic cu creierul şi coloana vertebrală. De cele mai multe ori, neuropatia periferică se manifestă la nivelul membrelor inferioare şi superioare, cu aceleaşi simptome; poate să afecteze mai multe categorii de nervi, inclusiv cei motori, senzoriali sau cei ai sistemului nervos vegetativ, de asemenea, poate fi restrânsă sau extinsă, în functie de dimensiunea fibrelor nervoase lezate.

În autobiografia sa din 2007, publicată de Global Rhythm Press, Eric Clapton a vorbit despre cum a depăşit dependenţa sa de droguri şi alcool. Acum, muzicianul a abordat în mod public tragedia bolii sale. De fapt, în interviu, Clapton se declară surprins de faptul că se află încă în viaţă: "Nu ştiu cum am supravieţuit, mai ales în anii şaptezeci. Dintr-un anumit motiv, am ieşit din gura iadului şi mi-a fost dată o altă şansă".

În acest moment, site-ul oficial al lui Clapton nu include programarea de noi concerte, dar subliniază faptul că ultimul album, I Still Do, a ajuns numărul unu pe lista Billboard, albumele rock cel mai bine vândute, cu 44.000 de copii. Muzicianul colaborează, de asemenea, la noul album al Rolling Stones, un album de 'blues' pe care grupul îl va lansa în cursul acestui an.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură