Mihaela Buzărnescu pierde în faţa americancei Jennifer Brady la Indian Wells (WTA)

Tenismana română nu a reuşit să se impună în prima rundă a competiţiei în faţa sportivei ţării gazdă Jennifer Brady, scor final 3-6, 6-4, 6-2.
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu.
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu. (Captură foto)

Mihaela Buzărnescu (29 ani, 38 WTA) s-a înclinat, joi, în prima manşă a circuitului WTA Premier Mandatory “BNP Paribas Open“ în faţa unei jucătoare mai slab cotate în ierarhia mondială a tenisului feminin - Jennifer Brady (22 ani, 86 WTA) din Statele Unite. Românca a ţinut piept adversarei sale timp de 126 de minute, la finalul căreia s-a înclinat cu 3-6, 6-4, 6-2.

Mihaela nu a jucat rău, mai degrabă sportiva ţării gazdă a fost într-o formă mai bună, ea reuşind să o pună de mai multe ori în dificultate pe Brady. În primul set românca a revenit admirabil de la 0-3 şi şi-a adjudecat primul set, ca în partea a doua după ce a condus în trei rânduri (2-0, 3-2 şi 4-3) , Brady să revină şi să egaleze situaţia pe tabela de marcaj. În decisiv americanca a fost mai stăpână pe situaţie, după 1-0 pentru sportiva noastră ea a reuşit break-ul, pentru ca apoi să se desprindă decisiv şi să se impună în final cu 6-2.

Mihaela Buzărnescu va fi răsplătită de către organizatori cu un cec de 15.610 dolari şi 10 puncte WTA. Ea va continua în proba de dublu, unde alături de franţuzoaica Alize Cornet, va juca contra perechii cehe Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cap de serie numărul şase.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport