Londra are la dispoziţie 3 săptămâni pentru a decide “factura de divorţ”

Un diplomat UE de rang înaalt a cerut ca în trei săptămâni să se ajungă la un acord privind aşa-zisa “factură de divorţ” pe care trebuie să o plătească Marea Britanie pentru ieşirea din UE.
Brexit
Brexit (Getty Images)

Marii Britanii i s-a reamintit joi că se scurge timpul necesar negocierilor privind Brexitul, în condiţiile în care atât Londra cât şi Bruxelles-ul rămân prinse într-o dispută privind costul final al “divorţului”.

Marea Britanie a declarat însă că ştie cât timp i-a mai rămas pentru a ajunge la o înţelegere şi a confirmat joi faptul că ieşirea sa din blocul european ar putea avea loc în 29 martie 2019, la ora 2300 GMT.

În contextul negocierilor dintre delegaţii UE şi ai Marii Britanii care participă la cea mai recentă rundă de discuţii de două zile în capitala belgiană, guvernului britanic i s-a transmis un termen limită de trei săptămâni pentru a preciza cât doreşte să plătească pentru soluţionarea problemei angajamentelor sale faţă de blocul european.

Financial Times a citat un diplomat UE anonim afirmând că problema trebuie să fie rezolvată în două sau trei săptămâni. Apoi, liderii UE, în cadrul unui summit care va avea loc în 14-15 decembrie, vor putea lua o decizie oficială.

Factura pentru Brexit este estimată de UE la aproximativ 60 miliarde de euro, dar Marea Britanie a insistat că ar fi vorba de 25 miliarde de euro.

Cea de-a şasea rundă a negocierilor pentru Brexit, care are loc în 9-10 noiembrie, va continua să se concentreze pe angajamentele financiare, pe statutul frontierei dintre Irlanda de Nord şi Irlanda (care este membră UE) şi pe viitorul cetăţenilor UE/britanici care locuiesc în străinătate şi care vor fi afectaţi de posibilele schimbări în privinţa imigraţiei.

Secretarul britanic pentru Brexit, David Davis, a insistat că în spatele scenei s-a realizat un progres şi că Londra este preocupată de “protejarea drepturilor cetăţenilor UE” care locuiesc în Marea Britanie după ieşirea ţării din bloc.

Între timp, Marea Britanie este nerăbdătoare să înceapă discuţiile comerciale pe termen lung cu UE, în condiţiile în care pregăteşte planuri pentru a ieşi de pe piaţa unică şi din uniunea vamală, urmărind în schimb să încheie propriul său acord comercial cu blocul.

O sursă UE a declarat pentru AFP că Bruxelles-ul este pregătit să înceapă negocierile comerciale după Crăciun, în cazul în care problema facturii de divorţ este soluţionată.

Londra doreşte de asemenea să discute despre o posibilă fază de tranziţie de aproximativ doi ani după Brexit, în martie 2019, pentru a reduce impactul “divorţului” său.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe