Liderul USR: "Am sentimentul că ne aflăm într-un film gen 'Caracatiţa'!"

Oricine, condamnat, necondamnat, iese la televizor, face diverse declaraţii şi toată agenda publică pleacă în direcţia respectivă, fără să existe o minimă analiză a dreptului sau a veridicităţii afirmaţiilor acestora, atrage atenţia Dan Barna.
Dan Barna
Dan Barna (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Liderul USR, Dan Barna, a declarat luni că are mare încredere că CSM şi Inspecţia Judiciară vor reuşi să lămurească adevărul despre informaţiile care au apărut recent în spaţiul public despre DNA şi a opinat că ceea ce se întâmplă aduce a scenariu gen "Caracatiţa." De asemenea, Barna a mai criticat faptul că orice condamnat poate ieşi la televizor cu declaraţii care fac apoi agenda publică fără să existe o minimă analiză a veridicităţii declaraţiilor.

"Eu am sentimentul că ne aflăm într-un film gen 'Caracatiţa', în care persoane inculpate sau persoane fugite din ţară, în cazul lui Sebastian Ghiţă, fac diverse declaraţii greu de probat. Nu ştiu dacă să le cred sau nu, eu am cumva mare încredere în CSM şi în Inspecţia Judiciară că vor reuşi să ne lămurească până la urmă dacă ce am văzut aseară a fost o foarte bine orchestrată şi promisă lovitură de imagine în lupta aceasta dintre DNA şi oamenii din Ploieşti, ca să folosesc un termen cât mai neutru. Din perspectiva asta mi-e greu să trag o concluzie", a declarat Barna, la Palatul Parlamentului, întrebat ce părere are despre informaţiile recent apărute în spaţiul public legate de DNA.

Potrivit lui Dan Barna, "avem o problemă cu CNA", prin faptul că "oricine, condamnat, necondamnat, iese la televizor, face diverse declaraţii, toată agenda publică pleacă în direcţia respectivă, fără să existe o minimă analiză a dreptului sau a veridicităţii afirmaţiilor acestora".

Barna a mai susţinut că ministrul Justiţiei ar putea să vină să explice ce abordare are faţă de această chestiune şi să vorbească despre paşii pe care îi are în vedere.

Declaraţiile lui Dan Barna vin în contextul în care, duminică, posturile Antena 3 şi RTV au prezentat o serie de înregistrări audio ce redau presupuse discuţii purtate de procurorul-şef al Serviciului Teritorial Ploieşti, Onea Lucian, cu inculpatul Vlad Cosma, despre modul în care au ajuns mai mulţi procurori să fie promovaţi şi cum au falsificat probe în cazul mai multor oameni politici.

În replică, DNA a acuzat că deputatul PSD a prezentat denaturat situaţia folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal. Mai mult, anterior difuzării înregistrărilor, persoane din anturajul lui Vlad Cosma le-au cerut procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă lui şi tatălui său, Mircea Cosma. Detalii aici.

În acelaşi timp, fostul procuror DNA Mihaiela Moraru Iorga a susţinut, la Antena 3, că Laura Codruţa Kovesi a chemat-o şi a întrebat-o dacă ar putea urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de prim-ministru, acuzaţie negată de şefa DNA. Detalii aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne