Igor Boţan: R.Moldova, primul exemplu când UE impune condiţionalităţi politice

Pentru Uniunea Europeană ar fi o abatere de la tradiţia pe care a avut-o până acum, Moldova fiind prima ţară pentru care impune condiţionalităţi politice în vederea acordării unui împrumut, menţionează analistul politic.
Igor Boţan, directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă „Adept”
Igor Boţan, directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă „Adept” (europaliberă.org)

Prim-ministrul moldovean, Pavel Filip, ar fi rămas surprins de anunţul făcut de către Uniunea Europeană privind „condiţionalităţi tehnice şi politice” impuse Republicii Moldova pentru a putea beneficia de prima tranşă din asistenţa macrofinanciară de 100 de milioane de euro. De fapt, acesta nu se aştepta ca printre acele condiţionalităţi să se numere şi unele politice, întrucât până în prezent asistenţa macrofinanciară acordată de UE, era una absolut tehnică, coordonată cu Fondul Monetar Internaţional.

„În Uniunea Europeană, funcţionarii înalţi nu sunt fericiţi de faptul că trebuie să aplice astfel de condiţionalităţi, dar este greşeala Republicii Moldova că ea a devenit primul exemplu pentru care se aplică astfel de condiţionalităţi politice. Şi în Parlamentul European, şi în Comisia Europeană această abatere, hai să spunem aşa, de la tradiţia pe care a avut-o Uniunea Europeană în acordarea asistenţei macrofinanciare este încă discutată. Poate acesta a fost motivul pentru care domnul Pavel Filip şi-a arătat nedumerirea – de ce anume Republica Moldova trebuia să fie primul stat asociat cu Uniunea Europeană faţă de care se aplică astfel de condiţionalităţi?”, a declarat directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), Igor Boţan, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

În opinia analistului politic, la summitul de la Bruxelles privind Parteneriatul Estic accentul s-a pus special pe implementarea reformelor, pentru că la raportarea şi adoptarea de legi, Moldova are progrese, dar la implementare există probleme. „La Bruxelles înţeleg foarte bine că angajamentele pe care şi le-a luat Republica Moldova în perfecţionarea legilor privind anticorupţia, privind justiţia în Republica Moldova, libertatea mass-media, finanţarea partidelor, ele nu au fost implementate de o manieră cum se cade”, a adăugat Boţan.

Deşi la Bruxelles s-a făcut referire în mai multe rânduri anume la modificarea sistemului electoral prin trecere de la cel proporţional la mixt, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia, iar unii s-ar aştepta ca Parlamentul să revizuiască această lege, Igor Boţan se arată foarte sceptic în ceea priveşte abrogarea ei. „Acum, după ce legea a fost adoptată, după ce normele secundare au fost adoptate, mă refer la trasarea hotarelor circumscripţiilor uninominale, va trebui Comisia de la Veneţia să mai aibă un aviz, care va fi avizul principal pentru Comisia Europeană”, a explicat analistul politic.

Cât priveşte primă tranşă promisă de Uniunea Europeană, Boţan consideră că ar putea ajunge în Moldova cel mai devreme în februarie, până în martie-aprilie, însă celelalte două tranşe „se află sub condiţionalităţi foarte puternice, sunt 28 de condiţionalităţi”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe