Grigore Cobzac: În teritoriu domină frica. Oamenii refuză să candideze împotriva guvernării

În ultima perioadă, tot mai mulţi primari din diferite localităţi ale Republicii Moldova se plâng de presiunile la care sunt supuşi de către actuala guvernare, cei mai mulţi dintre ei demisionând, a susţinut deputatul PLDM.
Grigore Cobzac, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Grigore Cobzac, deputat în Parlamentul Republicii Moldova (facebook.com)
Maria Maevschi
27.11.2017

Recentul referendum din municipiul Chişinău, pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă, a fost discutat destul de mult în ultima perioadă, însă nu prea s-a vorbit despre alegerile primarilor din 10 localităţi, în aceeaşi zi,19 noiembrie 2017. Grigore Cobzac, membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), vine cu câteva detalii privind scrutinul electoral local din satul Lăpuşna, raionul Hânceşti.

„În primul rând, urmare a presiunilor constante efectuate de structurile PD, culminate cu o vizită în teritoriu a unei întregi cohorte de activişti în frunte cu un deputat PD, primarul şi viceprimarul şi-au prezentat demisia. Exact la trei zile după. De aici şi caracterul anticipat al alegerilor. Asta dacă alegeri se pot numi cele la care a participat doar un singur candidat. Este vorba despre veşnicul candidat PD, care a participat şi a pierdut ultimele trei alegeri pentru primar din Lăpuşna, înregistrând de fiecare dată un scor ruşinos”, a scris deputatul liberal-democrat pe pagina sa de socializare.

În context, Cobzac explică faptul că ar mai fi existat şi alţi candidaţi, „pe trei îi cunosc, cu doi din ei am discutat personal”, însă odată ce au fost anunţate alegeri, acestora le-a trecut pofta de a mai ocupa funcţia de primar.

„Primul cu şanse reale de a câştiga din primul tur, odată fiind anunţate alegeri, s-a pornit cu mare avânt. A făcut publică şi intenţia. Doar că, după ce cu el ”au vorbit” cei din PD i-a trecut pofta de primărie. Nu voi da detalii şi familii pentru a nu-i expune riscurilor suplimentare, dar şi din cauză că nu am acceptul pentru a vorbi în numele lor.

Al doilea potenţial candidat, într-o discuţie privată a declarat că va participa doar la alegerile locale din 2019, în condiţiile în care PD nu va mai deţine puterea totală. Din surse indirecte cunosc şi poziţia celui de al treilea: ”Eu nu sunt duşmanul familiei mele să mă antrenez în competiţie electorală cu actuala guvernare””, a explicat parlamentarul.

Mai mult decât atât, Cobzac găseşte aceste cazuri destul de relevante, mai ales acţiunile PD-ului de a penaliza orice altă gândire şi de a distruge orice altă construcţie politică cu efecte. Liberal-democratul a ţinut să sublinieze şi faptul că în procesul de alegere a primarilor sunt utilizate pe larg structurile de forţă, şi practic toate instituţiile statului.

„În teritoriu domină frica. Or, confruntarea actualilor guvernanţi este însoţită de un pericol real pentru acei lideri locali care se hotărăsc la asta. Declar cu responsabilitate că alegerile din Lăpuşna nu au fost libere şi corecte. PD-ul suferind eşec total la ultimele trei alegeri, inclusiv cele parlamentare şi prezidenţiale, acum vrea să-şi înscăuneze candidatul său la primărie prin uşa din spate, pe fereastră sau cum doriţi, numai nu conform doleanţelor lăpuşnenilor. Se vede cu ochiul liber acest lucru. Chiar şi cu un singur candidat nu au reuşit să câştige din primul tur. Vor fi alegeri repetate peste o săptămână, la care primarul poate fi ales şi cu un singur vot. Ceea ce şi a dorit PD-ul”, a conchis deputatul PLDM.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor