Germania, un pas mai aproape de statul islamic: nemţii devin minoritate în Frankfurt

Frankfurt a devenit primul oraş german în care nemţii devin o minoritate, conform datelor publicate de Biroul pentru Probleme Multiculturale al oraşului. În prezent, peste jumătate din rezidenţii oraşului provin din rândul imigranţilor.
Femeie musulmană
Femeie musulmană (Getty Images)

Secretarul pentru integrare din Frankfurt a confirmat că 51,2% din populaţia oraşului are un aşa-zis “trecut imigrant”. Acest “trecut” include persoane cu naţionalitate non-germană, precum şi germani născuţi în străinătate şi minori ai căror părinţi au imigrat în Germania.

Turcii, care reprezintă 13% din populaţia oraşului, sunt cea mai mare minoritate non-germană a acestuia. Relaţiile dintre Germania şi Ankara s-au deteriorat de la lovitura de stat eşuată din Turcia din iulie 2016, iar săptămâna trecută Germania a respins o cerere făcută de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan de a se adresa etnicilor turci din ţară pe marginea summitului G20 care va avea loc la Hamburg în 7-8 iulie.

Aproximativ 3 milioane de turci se află în Germania. Această diasporă este o moştenire a masivului program german postbelic al “muncitorilor invitaţi” din anii 1960 şi 1970.

Populaţia musulmană a Germaniei a depăşit cifra de 6 milioane în 2016 pentru prima dată, acest lucru fiind susţinut de politica uşilor deschise pentru refugiaţi şi de rata ridicată a natalităţii în rândul femeilor musulmane.

De fapt, deoarece rata fertilităţii femeilor native germane este cu mult sub nivelul de înlocuire, guvernul german se bazează pe imigraţia în masă permanentă pentru a menţine mărimea actuală a populaţiei germane până în anul 2060, conform unui raport guvernamental divulgat la începutul acestui an.

Într-un articol publicat recent în FrontPage Magazine, analistul Michael Finch a evidenţiat faptul că Germania este în prezent cea mai puternică ţară din Europa şi cea de-a patra economie a lumii. Totuşi, naţiunea rămâne încă afectată de vinovăţia provocată de crimele regimului nazist. Finch consideră că germanii rămân un popor mândru dar că, în condiţiile în care naţionalismul a devenit tabu, iar creştinismul a dispărut în mare parte din cultura germană, nu le-a mai rămas un cadru de manifestare a mândriei lor. Şi, consideră el, aici ar putea Islamul să intervină.

“Mă întreb dacă Germania consideră că poate integra Islamul în cultura sa, în tradiţiile sale şi să facă unele adaptări”, a scris Finch. “O marcă specială a Islamului german. Turcii otomani au îmbrăţişat Islamul şi au creat un imperiu vast care a domnit timp de peste 500 de ani. Prin îmbrăţişarea Islamului, Germania şi-ar putea atinge scopul, ar putea rupe legătura cu trecutul”, un trecut din cauza căruia manifestă sentimentul de vinovăţie, a adăugat analistul.

“Până la urmă, Islamul este personificarea unei religii corecte politic în aceste vremuri. Germanii ar putea de fapt să creadă că pot supune Islamul voinţei lor. Şi, lucrul cu adevărat înfricoşător este acela că este posibil să o poată face. O Germanie cu un nou obiectiv şi o nouă credinţă care conduce Europa după cum o face în prezent, dar cu o aromă islamistă. Unii vor spune că este o fantezie. Eu spun că este momentul să fim îngrijoraţi”, a mai scris Finch.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii