Federaţia Europeană a Jurnaliştilor va sesiza forurile UE cu privire la criza din TVR şi Radio România

Criza din Televiziunea şi Radioul Public, datorată politizării acestor instituţii, afectează libertatea de exprimare şi dreptul cetăţenilor de a fi corect informaţi, consideră Federaţia Europeană a Jurnaliştilor.
(Captură Foto)
Loredana Diacu
27.04.2016

Adunarea Generală a Federaţiei Europene a Jurnaliştilor-FEJ, ce a avut loc în Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina, în perioada 25-26 aprilie 2016, a votat o moţiune de urgenţă privind situaţia gravă în care se află Societatea Română de Televiziune - SRTV şi Societatea Română de Radiodifuziune – SRR, din cauza politizării excesive a acestor instituţii publice de media.

Moţiunea a fost votată la propunerea Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, membru cu drepturi depline al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Federaţiei Europene a Jurnaliştilor şi prevede sesizarea Preşedintelui, premierului şi Parlamentului României, precum şi a Confederaţiei Europene a Sindicatelor, a Consiliului Europei, a Parlamentului European, cu privire la situaţia în care au fost aduse TVR-ul şi Radioul Public prin imixtiunea politicului în activitatea lor.

Vă prezentăm în continuare textul moţiunii, remis de FAIR-MediaSind redacţiei Epoch Times.

"Depolitizarea radioului şi televiziunii publice în România

Difuzorii publici din România se află într-o criză fără precedent cauzată de amestecul politicienilor. Întrucât difuzorul public TVR este confruntat cu colapsul financiar, un grup de politicieni a pregătit un pachet de amendamente legislative la legea televiziunii, astfel încât să poată fi iniţiată procedura de insolvenţă.

Acest statut va pune TVR sub control politic şi financiar total. Politicienii români vor să menţină controlul asupra companiei publice de televiziune pentru a o folosi ca instrument electoral în cele două campanii ce vor avea loc în acest an. Noul Consiliu de Administraţie aprobat în urmă cu o lună de către Parlamentul României, nu a reuşit să-şi desemneze preşedintele din cauza presiunilor unei grupări politice.

Gravă şi îngrijorătoare este şi situaţia din compania publică de radio unde administraţia numită în 2012 de către partidul de guvernământ este recunoscută pentru actul său de conducere bazat pe frică şi hărţuire.

Criza din Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune, din cauza politizărilor acestor instituţii, afectează libertatea de exprimare şi dreptul cetăţenilor de a fi corect informaţi.

Adunarea Generală a Federaţiei Europene a Jurnaliştilor dispune ca nou ales Comitet Director să:

1. Sesizeze Preşedintele României, Prim Ministrul şi Parlamentul României în legătură cu modificarea legii difuzorilor publici (TVR şi SRR) în sensul garantării independenţei acestor instituţii şi numirii conducătorilor lor pe baza unor criterii profesionale de selecţie discutate cu societatea civilă.

2. Informeze Confederaţia Europeană a Sindicatelor, a Consiliului Europei, a Parlamentului European, privind modul în care au fost trataţi salariaţii şi liderii de sindicat din Compania Publică de Radio.

3. Trimită o misiune în România din partea EFJ cu scopul de a observa situaţia din Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor