Controlorii de trafic aerian intră în grevă generală

Negocierile dintre controlorii de trafic aerian şi Ministerul Transporturilor au eşuat, astfel că de marţi se anunţă grevă generală.
Controlorii de trafic aerian de la Romatsa în grevă de avertisment.
Controlorii de trafic aerian de la Romatsa în grevă de avertisment. (Facebook)
Andrei Pricopie
29.05.2017

Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România, din cadrul ROMATSA, intenţionează să intre în grevă generală începând de marţi, pe fondul nemulţumirilor referitoare la modul în care este gestionată compania, a anunţat Gabriel Tudorache, preşedintele ATSR, citat de Agerpres.

"Ceea ce putem să vă spunem în momentul de faţă este că în urma discuţiilor cu domnul ministru (al Transporturilor - n.r.) şi cu reprezentanţii, atât ai Ministerului Transporturilor, cât şi ai autorităţilor aeronautice din România, există şanse destul de mari ca această grevă generală pe care am anunţat-o pe perioadă nedeterminată să se poată opri într-un interval de timp relativ scurt. Este imposibil de a aprecia în acest moment, exact, că va fi vorba despre două ore, trei ore, o oră şi ceva", a declarat preşedintele ATSR.

Declaraţia liderului sindical a fost făcută după discuţiile de la Ministerul Transporturilor, unde au fost prezenţi atât patronatul ROMATSA cât şi sindicatul ATSR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor