Şoşoacă: România ar putea fi desfiinţată de tot dacă SOS nu câştigă alegerile. Este planul UE
Diana Şoşoacă, senatoarea care se mândreşte că merge la sindrofii la Ambasada Rusiei, susţine că dacă ea şi partidul său nu vor câştiga alegerile, România ar putea să nu mai existe, scrie Realitatea.
În cadrul unei vizite în localitatea Ştefăneştii de Jos, la lansarea candidaţilor, Şoşoacă a declarat inclusiv faptul că România nu va mai exista dacă partidul SOS România nu ajunge la prezidenţiale anul acesta.
"Dacă nu reuşim să preluăm conducerea în cele mai multe comune şi oraşe, dacă nu obţinem un scor de două cifre la alegerile europarlamentare, dacă nu reuşim să intrăm în Parlamentul României şi să ajungem la prezidenţiale, la anul nu vom mai avea o ţară care se numeşte România. Acesta este planul Uniunii Europene: România şi celelalte state vor fi desfiinţate. Nu putem să nu câştigăm dacă îl avem pe Dumnezeu", a afirmat Şoşoacă.