Camera superioară a Parlamentului votează pentru rămânerea Marii Britanii în piaţa unică europeană

Guvernul britanic a suferit cea mai recentă dintr-o serie de înfrângeri legislative privind Brexitul, după ce Camera Lorzilor a votat în favoarea a patru amendamente referitoare la planul cheie al Brexitului, inclusiv pentru a rămâne în piaţa unică europeană.
Theresa May
Theresa May (Carl Court/Getty Images)

Camera Superioară a Parlamentului britanic (care este numită şi Camera Lorzilor) a dat marţi o lovitură guvernului premierului Theresa May, votând în favoarea a patru modificări la proiectul de lege privind retragerea ţării din Uniunea Europeană, potrivit Deutsche Welle.

Printre modificările aprobate de Camera Lorzilor în planul pentru Brexit, guvernului i se va cere să negocieze rămânerea ţării în Zona Economică Europeană, cunoscută şi ca piaţa unică a UE. Acest amendament a fost aprobat cu 245 de voturi la 218.

Atât May cât şi Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din opoziţie, au declarat că susţin ieşirea din piaţa unică după ce ţara lor va părăsi blocul european.

În ultimele câteva săptămâni, Camera Lorzilor a votat 14 modificări la legislaţia guvernului care va pune capăt în mod oficial apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană.

După votul în Camera Lorzilor, proiectul de lege se va întoarce în Camera Comunelor, unde guvernul de coaliţie al lui May are o majoritate uşoară, şi este posibil ca amendamentele să fie respinse. Ambele camere trebuie să ajungă la consens asupra textului final al proiectului înainte să poată deveni lege.

Aceasta este penultima sesiune dedicată proiectului de lege, iar membrii Camerei Superioare au votat deja în favoarea altor câtorva amendamente, inclusiv pentru ca miniştrii să caute o formă de uniune vamală cu UE.

Tot marţi, Camera Lorzilor a votat cu 311 la 233 pentru anularea datei fixe propuse pentru ieşirea din UE în 2019.

De asemenea, Camera Lorzilor a mai votat în favoarea unui amendament în baza căruia Marea Britanie ar putea să păstreze relaţii cu agenţii UE după ieşirea din bloc.

Guvernul britanic a propus ca Londra să rămână membră a unor agenţii UE care vizează medicamente, substanţe chimice şi aviaţia, şi să renunţe la altele după Brexit.

Este posibil ca Marea Britanie să iasă din Europol şi să piardă în mod automat statutul de membru al unor organisme precum Agenţia Europeană pentru Siguranţa Maritimă şi Agenţia Europeană pentru Mediu.

Ministrul de Externe, Boris Johnson, un susţinător al Brexitului, a afirmat că prin planul premierului May pentru uniunea vamală post-Brexit nu vor fi îndeplinite multe dintre promisiunile privind ieşirea ţării din UE.

“Dacă ai o nouă uniune vamală, ai un sistem nebun în care ajungi să percepi tarife în numele UE la frontiera britanică”, a declarat Johnson pentru Daily Mail.

“Dacă UE decide să impună tarife asupra unor produse pe care Regatul Unit doreşte să le importe ieftin, nu este nimic de făcut”, a adăugat ministrul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe