SRI, somat de Societatea Timişoara să comunice în câte dosare a făcut interceptări

Societatea Timişoara cere SRI să dea raportul cu privire la situaţia mandatelor de urmărire şi interceptare a convorbirilor executate până în prezent, precum şi cu privire la finalitatea acestora.
Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara (.societateatimisoara.ro)
Andrei Pricopie
15.03.2016

Societatea Timişoara, care salută decizia CCR care a spart "Binomul", solicită Serviciului Român de Informaţii să comunice în câte dosare a utilizat mijloace de ascultare până la decizia Curţii, fie că este vorba de anchete de corupţie, fie că este vorba de cele privind securitatea naţională.

"Societatea Timişoara îşi manifestă deplinul acord în legătură cu sensul interpretării deciziei CCR, care afirmă în mod corect că SRI nu poate efectua acte de urmărire penală, precum şi acordul în legătură cu transferul de procedură prin care, indiferent de fază şi mod de realizare, inclusiv aceea de interceptare a convorbirilor, aceasta cade exclusiv în sarcina Poliţiei judiciare sub supravegherea procurorului. Totodată, salutăm soluţia găsită în punerea în practică a deciziei de către Guvern şi CSAT", se arată într-un comunicat presă.

Odată cu intrarea în litera şi spiritul Constituţiei a activităţii de interceptare a convorbirilor, Societatea Timişoara solicită, în lumina transparenţei democratice, ca SRI să informeze cu celeritate publicul cu privire la situaţia mandatelor de urmărire şi interceptare a convorbirilor executate până în prezent, precum şi cu privire la finalitatea acestora (atât în cazurile actelor de corupţie, cât şi cele privind securitatea naţională).

"În mod concret, solicităm să se comunice în câte dosare penale din ambele categorii au fost utilizate mijloacele de ascultare ale SRI, până la intrarea activităţii sale în limitele constituţionale. Totodată, solicităm ca prin modificarea reglementărilor privind activităţile de supraveghere tehnică, prin realizarea acestora pentru dosarele penale de către poliţişti sub supravegherea procurorului, interceptarea convorbirilor sub supraveghere judicară să nu fie probă constitutivă în cercetarea penală, ci să fie complementară acesteia, respectându-se astfel prezumţia de nevinovăţie", a mai transmis Societatea Timişoara.

Reprezentanţii organizaţiei susţin că au încredere că prin acest transfer de responsabilitate cu privire la interceptările telefonice, orice suspiciune în legătură cu manipularea politică a ascultării telefoanelor se va estompa şi că actul de justiţie va fi realizat în spiritul Constituţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor