Şapte pasageri au murit după ce autobuzul în care se aflau a căzut într-un râu în Sankt Petersburg, Rusia [Video]

Trei morţi şi şase răniţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod şi a ajuns în râul Moika, în oraşul rus Sankt Petersburg, Rusia (DISPARO, Telegram)
Redacţia
11.05.2024

Biroul Comitetului de Investigaţii al Rusiei pentru Sankt Petersburg a raportat că numărul pasagerilor care au murit după ce autobuzul în care se aflau a căzut în râul Moika a crescut la şapte persoane. Iniţial se ştia de trei decese, cu doi pasageri în stare gravă şi patru în stare de deces clinic, relatează Kommersant.

Potrivit soţiei şoferului autobuzului citată de 78.ru , bărbatul nu dormise suficient din cauza unui program de lucru neregulat. Comitetul orăşenesc de transport a declarat pentru RIA Novosti că şoferul a fost supus unui control medical înainte de a începe lucrul, iar programul său de muncă şi odihnă a fost respectat. Un dosar penal a fost deschis în temeiul părţii 3 a art. 238 din Codul penal al Federaţiei Ruse (prestarea de servicii care nu îndeplinesc cerinţele de siguranţă).

Vineri departamentul local al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă rus anunţase că trei pasageri ai unui autobuz au murit, iar alţi şase sunt internaţi de urgenţă la spital, după ce autobuzul în care se aflau a căzut de pe un pod şi a ajuns în râul Moika, vineri, în oraşul rus Sankt Petersburg.

Patru dintre cei şase erau inconştienţi, iar ceilalţi doi se aflau în stare gravă, a precizat ministerul, adăugând că un total de nouă persoane au fost salvate şi că toţi pasagerii au fost găsiţi.

La faţa locului, autobuzul era aproape complet scufundat în apropierea podului din centrul istoric al oraşului, cu personalul de urgenţă în picioare pe acoperiş, bărci de salvare în apropiere şi ambulanţe care aşteptau pe pod.

O înregistrare video publicată de autorităţi arată cum autobuzul a deviat brusc înainte de a se izbi de balustradele podului şi de a se scufunda în apă.

Agenţia de ştiri RIA a declarat că şoferul autobuzului, care transporta aproximativ 20 de pasageri, a fost reţinut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor