Ambulanţă aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, cu o pacientă în ea. Femeia a fost salvată
O ambulanţă din Mureş a luat foc în seara de Înviere, în timp ce transporta spre spital o pacientă în vârstă de aproape 80 de ani. Incidentul a avut loc în jurul orelor 23:30 când, în localitatea Berghia, şoferul ambulanţei a observat că de sub maşină ieşeau scântei.
Cel mai probabil catalizatorul tobei de eşapament atingea asfaltul, relatează Antena 3.
Din fericire, şoferul a oprit imediat şi a anunţat echipajul din ambulanţa SAJ să evacueze persoana octogenară care avea nevoie de oxigen şi era intubată, precum şi aparatura din ambulanţă.
În câteva clipe, ambulanţa a luat foc şi două dintre cele trei tuburi de oxigen aflate în dotare au rămas în interior.
"În această noapte, în jurul orei 23:30, pompierii mureşeni au fost solicitaţi să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localităţile Band şi Berghia.
A intervenit Detaşamentul de Pompieri Târgu Mureş cu două autospeciale de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă.
La sosirea forţelor de intervenţie, pacienta aflată în ambulanţă a fost evacuată în siguranţă, ulterior fiind preluată de către o ambulanţă SAJ şi transportată la UPU Târgu Mureş.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, pe timpul acţiunii de stingere nu au fost înregistrate victime", a declarat Megheşan Valentin, ISU Mureş.