Ziua 301. "Din cauza ciumei roşii, am ajuns într-un moment de mare cumpănă!"

Dacă vor fi lăsaţi să-şi facă jocurile nestingheriţi, politicienii la putere vor scoate România de pe harta UE şi o vor arunca înapoi, în timp, în epoca neagră a FSN-ului şi a unor personaje de sinistră amintire, trag semnalul de alarmă protestatarii rezist, reveniţi lângă Guvern, în pofida ploii reci.
Protest (Epoch Times)
Loredana Diacu
27.11.2017

Politicienii la putere au mers mult prea departe cu mutilarea legilor Justiţiei şi, nu în ultimul rând, cu revoluţia fiscală, aducând România într-un moment de cumpănă, atrag atenţia protestatarii, reveniţi pentru a 301-a seară lângă Guvern, la o zi după ce zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Justiţie şi pentru o guvernare onestă şi corectă.

Protestatarii reamintesc că ceea ce face acum PSD ne va scoate din rândul Europei şi ne va întoarce în anii de tristă amintire când FSN acaparase ţara şi atrag atenţia că pentru a stopa declinul, oamenii trebuie să se implice. Şi, evident, infractorii trebuie condamnaţi, nu ţinuţi în demnităţi publice.

"Din cauza ciumei roşii PSD-iste - personaje extrem de toxice precum Dragnea, Tăriceanu, Iordache şi mulţi alţi - am ajuns într-un moment de mare cumpănă. Ce-i prea mult e prea mult. Au mers mult prea departe. Cerem anularea "revoluţiei fiscale" - o mare brambureală care nu face decât rău. Dar mai ales, cerem retragerea legilor injustiţiei. Să le retragă şi să uite de ele!

Ne scot din nou din rândul Europei civilizate şi ne întorc în epoca de tristă amintire a FSN-ului, a unor personaje sinistre precum Rodica Stănoiu şi compania. Justiţia trebuie să rămână independentă! Iar infractorii trebuie judecaţi şi dacă se dovedesc vinovaţi, condamnaţi. Dragnea trebuie să-şi dea demisia, o demnitate publică e incompatibilă cu statutul lui de infractor condamnat definitiv", transmite protestatarul.

Un alt protestatar reaminteşte că rolul cetăţenilor nu s-a încheiat odată cu mega-protestul de duminică şi că este necesar ca oamenii să continue să iasă în stradă, să se implice civic, dacă nu vor ca ţara să moară:

"Ziua 301 vine după ziua 300. În ziua 300 a fost cel mai mare protest din februarie până în prezent. Am avut o Jandarmerie care încă odată ne arată că acţionează ca o forţă de represiune, nu ca o structură care acţionează pentru siguranţa cetăţeanului. Dar când şeful Jandarmeriei este "delegat", funcţia depinde de secretară.

În Parlament, continuă dezbaterea pe legile Justiţiei, şi în timpul ăsta România moare. Moare încet şi noi suntem părtaşi dacă nu ieşim în stradă, dacă nu votăm, dacă nu ne implicăm.

Vineri, societatea civilă face apel către toţi românii să nu lase România să moară. Ieşim în toată ţara şi în diaspora", declară protestatarul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor