Valeriu Paşa: Verdictul Curţii Constituţionale va arăta dacă a mai rămas urmă de independenţă în Republica Moldova

Valeriu Paşa, expert Comunitatea WatchDog.md (The Epoch Times România)
Maria Maevschi
06.04.2018

Prin sesizarea privind dreptul cetăţenilor la iniţierea referendumurilor legislative, adresată Curţii Constituţionale (CC) a Moldovei, membrii grupului de iniţiativă anti-mixt au întrebat, de fapt, cui aparţine suveranitatea şi puterea în statul Republica Moldova? ”Aparţine poporului, după cum scrie în Constituţie, sau unei singure persoane?”, s-a întrebat retoric expertul Comunităţii WatchDog.md, Valeriu Paşa.

În contextul în care Curtea Constituţională are la dispoziţie şase luni din momentul depunerii sesizării, Paşa şi-a exprimat speranţa că examinarea acestui subiect de extremă importanţă nu va fi tărăgănată, mai ales că deputaţii care au depus sesizarea au solicitat să fie examinat în regim de urgenţă.

În ceea ce priveşte Comisia Electorală Centrală, Valeriu Paşa, membru al grupului de iniţiativă anti-mixt, consideră că aceasta şi-a arogat nişte atribuţii care nu îi aparţin, încălcând astfel legea. Mai mult decât atât, expertul a specificat că ambele decizii ale CEC de a nu înregistra grupurile de iniţiativă vor fi atacate în judecată, iar dacă va fi necesar se va merge şi la CEDO, deoarece ”noi considerăm că ni s-a încălcat un drept fundamental, dreptul la Asociere”.

După încălcările Comisiei Electorale Centrale, membrii grupului de iniţiativă nu pot decât să aştepte decizia Curţii Constituţionale. ”În dependenţă de verdictul CC ne vom putea expune dacă a mai rămas urmă de independenţă în această instituţie sau nu. În contextul în care vor acţiona la fel ca CEC, eu cred că nu vom mai putea vorbi despre nicio urmă a statului de drept în RM”, a afirmat Valeriu Paşa în cadrul unei conferinţe de presă.

Totodată, analistul politic Alexei Tulbure a specificat că încercarea de a organiza un simplu referendum a testat întregul sistem, ca hârtia de turnesol. Pentru acesta a devenit clar că în Republica Moldova nu mai există democraţie, ”fapt pe care probabil îl va confirma şi Curtea Constituţională”.

”Dacă funcţionează justiţia putem vorbi despre un regim democratic. La noi justiţia nu funcţionează. Curtea Constituţională funcţionează aşa cum a funcţionat până acum. Să vedem cum va reacţiona la această sesizare. Nu ştiu de ce, dar sunt convins că vor da dreptate CEC-ului, iar noi într-adevăr vom constata decesul public al democraţiei în Republica Moldova. Marea întrebare, dar nu retorică, pe care trebuie să ne-o punem fiecare este ”Ce facem mai departe?””, a punctat Alexei Tulbure.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor