Ultima speranţă a guvernului de la Chişinău: o nouă misiune FMI a ajuns la Chişinău

După mai bine de trei ani în care Fondul Monetar Internaţional a refuzat semnarea unui acord cu Republica Moldova din cauza lipsei transparenţei în sistemul bancar, o nouă misiune FMI a ajuns pe 5 iulie la Chişinău.
Sediul central al FMI din Washington DC, SUA (SAUL LOEB / AFP / Getty Images)
Ştefan Sârbu
05.07.2016

O nouă misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar a sosit la Chişinău pe 5 iulie, şi se va afla în Republica Moldova până pe 15 iulie. Experţii dispun de mandatul de iniţiere a negocierilor privind un posibil program de asistenţă financiară pentru Republica Moldova.

”Săptămâna aceasta începe o vizită cheie la Chişinău a misiunii FMI: vom lucra împreună cu colegii de la Fond pentru un acord care să reia practic finanţarea externă a ţării. Aceasta este prioritatea săptămânii actuale şi a celei viitoare, fiind vorba atât de un moment cheie cât şi de încununarea eforturilor din ultimele luni. Am iniţiat reforme cheie în primele noastre 6 luni, vom continua cu reformele anul acesta şi în anii următori” a menţionat premierul Pavel Filip pe contul său de Facebook.

Totodată, Prim-ministrul Pavel Filip a semnat şi o dispoziţie prin care au fost create Grupul de lucru şi Grupul de negociatori pentru participarea la negocierea noului Memorandum cu privire la politicile economice şi financiare între Guvern şi FMI.

Potrivit comunicatului de presă al Ministerului Economiei, viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, desemnat în calitate de conducător al Grupului de negociatori a avut o întrevedere cu misiunea Fondului Monetar Internaţional la care au fost abordate problemele legate de situaţia macroeconomică, reformele structurale implementate de autorităţile Republicii Moldova pentru îmbunătăţirea guvernării corporative şi al sistemului energetic.

Totodată, potrivit sursei citate, Octavian Calmîc şi Ivanna Vladkova-Hollar au convenit asupra stabilirii unui contact permanent între Grupul de negociatori şi Misiunea FMI, pe toată durata aflării experţilor în ţara noastră, pentru a eficientiza procesul de consultări în vederea elaborării unui proiect al Memorandumului cu privire la politicile economice şi financiare între Guvernul Republicii Moldova şi FMI.

Republica Moldova nu mai are un acord cu Fondul Monetar Internaţional din toamna anului 2013. În cadrul precedentului program, RM a beneficiat de asistenţă financiară din partea Fondului Monetar în valoare de aproximativ 566 de milioane de dolari. Lipsa de transparenţă în sectorul bancar însă, s-a aflat printre cauzele care au dus la suspendarea programului de colaborare între guvernul moldovean şi FMI.

Atât partenerii externi ai Republicii Moldova cât şi autorităţile de la Chişinău au declarat în repetate rânduri că un nou acord cu FMI este crucial pentru reluarea suportului financiar acordat de către Uniunea Europeană, mai ales în contextul unui deficit bugetar al ţării de circa 4 miliarde lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor