UPDATE: Dmitri Rogozin întâmpinat la Chişinău de zeci de protestatari

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin vine în după amiaza zilei de marţi la Chişinău. După o scurtă întrevedere cu ministrul Economiei din Moldova, acesta pleacă direct la Tiraspol, unde este aşteptat de pretinşii lideri ai regiunii.
Protestari unionişti în aşteptarea lui Dmitri Rogozin la aeroportul din Chişinău (Epoch Times România)
Anişoara Chiriac
05.07.2016

UPDATE: Sosirea Vice-Premierului rus, Dmitri Rogozin la aeroportul din Chişinău a fost marcată de huiduieli şi scandări din partea mai multor grupuri de tineri care şi-au dat întâlnire chiar lângă sala VIP a aeroportului. Protestatarii au avut numeroase pancarte, banere, iar printre mesajele scandate au fost: “Afară, afară, cu duşmanii din ţară” şi “Rogozin, go home”.

Unul dintre participanţi, preşedintele organizaţiei de unionişti, Vlad Bileţchi a declarat că “Rogozin nu îşi are locul în Republica Moldova. Este o persoană care a instigat mereu la ură şi separatism teritorial.”

Cu un buchet de flori a venit şi reprezentantul Clubului Studenţilor Liberali, Ion Purice. Întrebat despre semnificaţia gestului, tânărul liberal a declarat că “Am adus un buchet care l-am pregătit pentru Rogozin. Să-l depună la monumentul deportaţilor de la Gara Feroviară, astfel să ne cunoască deportările şi acele evenimente care au fost atunci. Şi acum încă armata rusă se află pe teritoriul Republicii Moldova. Să-şi ia armata şi să plece acolo, în Rusia. „Rogozin şi Vova plecaţi din Moldova!”, s-a expus indignat tânărul.

***

În perioada 5-6 iulie, la Chişinău este aşteptată o delegaţie a Federaţiei Ruse care va discuta cu autorităţile Republicii Moldova aspecte ale cooperării comercial-economice dintre cele două state, se arată într-un comunicat MAE remis redacţiei Epoch Times. Delegaţia va fi condusă de vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, care, în cele două zile cât se va afla pe teritoriul Moldovei, va avea întrevederi şi cu pretinşii lideri ai regiunii Transnistrene.

Potrivit serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, în timpul vizitei lui Rogozin la Chişinău vor fi discutate aspectele cooperării comercial-economice dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, posibilităţile de dezvoltare ale acestora, problemele existente, precum şi alte chestiuni legate de relaţiile bilaterale dintre Rusia şi Moldova.

Despre exportul produselor moldoveneşti pe piaţa rusă, eliminarea barierelor tarifare şi netarifare în comerţul reciproc, simplificarea importurilor producţiei agroalimentare şi vinicole în Federaţia Rusă vor discuta în mod special ministrul Economiei, Octavian Calmîc împreună cu Dmitri Rogozin în cadrul şedinţei co-preşedinţilor Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică.

Vizita oficialilor ruşi în Republica Moldova este rezultatul înţelegerilor prealabile, stabilite în cadrul întrevederilor bilaterale anterioare, inclusiv la Bishkek, a şefilor cabinetelor de miniştri, Pavel Filip şi Dmitri Medvedev.

Totodată, vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, este aşteptat şi la Tiraspol. Potrivit portalului deschide.md, după discuţiile cu omologul său de la Chişinău, Octavian Calmîc, Rogozin se va deplasa în aceeaşi zi la Tiraspol, unde va avea o întrevedere cu Evgheni Şevciuk.

În autoproclamata republică Transnistreană, Dmitri Rogozin este aşteptat să rostească un discurs la tribuna Consiliului Suprem de la Tiraspol şi să se întâlnească cu mai mulţi oficiali locali. Acesta urmează să viziteze un punct al pacificatorilor ruşi din stânga Nistrului, dar şi să se întâlnească cu ofiţerii Grupului Operativ al Trupelor Ruse din regiunea transnistreană, arată sursa citată.

După vizita sa în Transnistria, Rogozin va reveni la Chişinău, unde este aşteptat de premierul Republicii Moldova, Pavel Filip. În seara zilei de 6 iulie, Rogozin va părăsi Republica Moldova.

Anunţul vizitei lui Dmitri Rogozin la Chişinău a stârnit mai multe reacţii din partea societăţii civile, care s-a arătat nemulţumită de vizita acestuia în Republica Moldova. Rogozin este aşteptat cu proteste în după amiaza zilei de marţi, chiar la ieşirea din Sala VIP a aeroportului din Chişinău.

În apelul lor iniţiat pe Facebook, organizatorii subliniază că vizita lui Rogozin este umilitoare pentru poporul din Moldova. “Dmitri Rogozin a declarat că Transnistria este o entitate economică şi spirituală mândră şi de sine stătătoare şi independentă” se arată în mesajul unei petiţii create tot de către acest grup de cetăţeni supăraţi.

Mai mult, “Rogozin, în cartea sa “Vrag Naroda”, Duşmanul poporului, 2008, relatează că a luptat împotriva poporului moldovean în conflictul de pe Nistru cu arma în mână şi-i etichetează deopotrivă fascişti pe români şi moldovenii din Republica Moldova, care în 1992 au luptat împreună pe Nistru contra forţelor separatiste susţinute de Rusia”, se arată în mesajul aceleiaşi petiţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor