Tillerson nu ajunge la întâlnirea NATO - surse

Decizia lui Rex Tillerson de a nu participa la o reuniune NATO în aprilie – pentru a fi prezent la o întâlnire în Florida a preşedintelui Trump cu omologul său chinez Xi Jinping -, ar putea pune pe gânduri aliaţii SUA.
Rex Tillerson, noul secretar de stat al SUA. (Nicholas Kamm/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
21.03.2017

Secretarul de stat american Rex Tillerson plănuieşte să nu participe la o întâlnire cu miniştrii de Externe ai NATO în luna aprilie pentru a fi prezent în SUA la o vizită a preşedintelui Chinei. Ulterior, Tillerson ar urma să ajungă în Rusia în aceeaşi lună, potrivit declaraţiilor unor oficiali americani, preluate de Reuters.

Sursele citate au dezvăluit un itinerar pe care unii aliaţi ai SUA l-ar vedea ca acordând prioritate Moscovei.

Potrivit afirmaţiilor unor oficiali americani, Tillerson intenţionează să nu participe la prima sa reuniune cu cei 28 de aliaţi NATO ce va avea loc în intervalul 5-6 aprilie la Bruxelles, pentru a putea participa la discuţiile preşedintelui Donald Trump cu omologul său chinez Xi Jinping, ce sunt planificate între 6 şi 7 aprilie în Florida.

Absenţa lui Tillerson de la întâlnirea NATO şi efectuarea mai târziu a unei vizite la Moscova, ar putea alimenta o percepţie că Trump ar pune pe primul loc relaţiile Statelor Unite cu marile puteri, lăsând pe planul secund naţiunile mai mici care depind de Washington în ceea ce priveşte securitatea, au mai precizat sursele.

Trump l-a lăudat deseori pe Putin, iar Tillerson a lucrat cu guvernul rus ani de zile în calitate de director general al Exxon Mobil Corp. În plus, Tillerson a pus sub semnul întrebării sancţiunile aplicate Rusiei, susţinând că aceste măsuri ar putea afecta activităţile companiilor americane.

Totuşi, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american a precizat că Tillerson se va întâlni miercuri cu majoritatea miniştrilor de Externe ai statelor membre NATO – cu excepţia Croaţiei – la o reuniune de lucru a Alianţei ce are pe agendă discutarea strategiilor de anihilare a grupului militant Statul Islamic.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a sosit luni la Washington pentru o vizită de trei zile, ce va include discuţii cu secretarul american al Apărării James Mattis, şi întâlniri cu privire la contracararea acţiunilor grupului Statului Islamic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor