“Nicio dovadă” că echipa lui Trump a colaborat cu Rusia, precizează şeful unui comitet din Congresul SUA

Un legiuitor american de top susţine că nu a descoperit nicio dovadă că personalul campaniei lui Trump a complotat cu Rusia pentru a câştiga alegerile prezidenţiale de anul trecut.
Republicanul american Devin Nunes.
Republicanul american Devin Nunes. (Captură Foto)

Republicanul Devin Nunes, preşedintele Comitetului pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite, a declarat duminică: “Informţiile pe care le am în această dimineaţă [indică faptul că] nu există nicio dovadă privind o înţelegere secretă”.

Comitetul condus de Nunes investighează posibilitatea ca guvernul rus şi membrii campaniei lui Trump să fi colaborat pentru a mări şansele de victorie ale magnatului republican în alegerile prezidenţiale din 2016.

Agenţiile americane de informaţii au acuzat Moscova de hackuirea sistemelor de calculatoare ce aparţineau campaniei lui Hillary Clinton şi de utilizarea altor metode pentru a influenţa rezultatul alegerilor.

Moscova a negat acuzaţiile, iar Trump a etichetat acuzaţiile care asociau echipa sa cu hackingul ruşilor drept o vânătoare de vrăjitoare.

Hacking, scurgeri de informaţii

Pe lângă investigarea presupuselor comunicări între cele două părţi înaintea alegerilor din 8 noiembrie 2016, comitetul investighează, de asemenea, presupuse scurgeri de informaţii către mass media americană despre consilieri ai lui Trump implicaţi în acest scandal.

Nunes a declarat pentru Fox News că o scurgere de informaţii ce îl vizează pe fostul consilier al lui Trump pe probleme de securitate naţională, Michael Flynn, a fost o infracţiune, adăugând că, în prezent, comitetul investighează dacă au fost dezvăluite şi alte nume.

Flynn, un fost general-locotenent în armata SUA, a demisionat după doar 3 săptămâni din noua sa funcţie, pentru că nu a informat complet legiuitorii despre discuţiile avute cu diplomaţii ruşi înainte să fie numit în poziţia sa.

El este unul dintre membrii echipei lui Trump care, aparent, ar fi purtat discuţii private cu oficiali ruşi în Moscova.

Contacte

Ziarul New York Times a raportat în luna februarie că agenţii americani de informaţii au interceptat apelurile telefonice care arată că au avut loc contacte repetate în anul care a precedat alegerile americane, între echipa lui Trump şi oficiali de vârf ai sectorului de informaţii rus.

Totodată, procurorul general al SUA, Jeff Sessions, a ieşit din orice investigaţie legată de Rusia după ce s-a aflat că s-a întâlnit de două ori cu ambasadorul rus în lunile dinainte de învestirea oficială a lui Trump.

Între timp, Trump a acuzat fosta administraţie Obama că i-a ascultat telefoanele în timpul campaniei prezidenţiale, lucru negat de mai mulţi oficiali de top. Duminică, Nunes a declarat că nu a văzut niciun indiciu că ar fi avut loc spionarea telefoanelor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe