Naţionala de handbal feminin a României a ratat în ultima secundă de joc calificarea în sferturile de finală a Campionatului Mondial din Germania, cehoaicele adjudecându-şi victoria în ultima fază a jocului, după o revenire spectaculoasă în care au fost conduse timp de 55 de minute. Partida s-a terminat cu scorul de 28-27 (14-17).
Fetele noastre au jucat formidabil, având totul sub control. Prima repriză a fost fără emoţii, fetele lui Ambros Marin având în două rânduri un avans de cinci goluri 14-9 şi 15-10 (min. 24), iar la pauză diferenţa a fost de trei goluri, 17-14. Balanţa s-a înclinat începând din minutul 53. La scorul de 25-22, româncele au primit patru goluri la rând (25-26).
Tricolorele au făcut tot posibilul să marcheze, încercând să ţină aproape de scor, reuşind până la urmă sa revină în joc la 26 şi la 27, dar în seara asta şansa nu a fost a noastră, cehoaicele marcând dramatic pentru noi în ultima fază a jocului prin Hrbkova. Scor final 28-27.
Cea mai bună jucătoare a echipei noastre a fost Cristina Neagu care a înscris 13 goluri, urmată de Melinda Geiger 4 goluri, Eliza Buceschi 3, Aneta Udriştioiu 2, Crina Pintea 2, Ana-Maria Drăguţ 2, Valentina Ardean-Elisei 1. Denisa Dedu a apărat 2 mingi, iar Yulyia Dumanska 5.
De partea cealaltă s-au evidenţiat Marketa Jerabkova 7 goluri, Iveta Luzumova 6, Veronika Mala 5, Helena Rysankova 5, Michaela Hrbkova 3, Dominika Zachova 1, Petra Manakova 1. Petra Kudlackova a reuşit să pareze 8 mingi (33%), iar Lucie Satrapova 1.