PSD dă inutil foc ţării. Aglomeraţia din penitenciare, o minciună

Gradul mediu de ocupare a închisorilor, la finele lui noiembrie 2016, era de 100%, unele închisori fiind ocupate în proporţie de sub 60%. Aşadar, aglomerarea infernală din penitenciare invocată de Iordache pentru a face graţieri este doar un mit.
Loredana Diacu
31.01.2017

alte articole

(Captură Foto)
Loredana Diacu
31.01.2017

Dacă guvernanţilor li s-ar rupe cu adevărat inima de soarta deţinuţilor din închisori, aşa cum pretinde ministrul Justiţiei, Florin Iordache, ar putea găsi rapid soluţii rapide pentru a le uşura acestora viaţă, fără să dea foc ţării dând ordonanţe cu dedicaţie.

O primă măsură ce ar putea fi luată în folosul deţinuţilor ar fi redistribuirea acestora din închisorile mai aglomerate în cele cu grad de ocupare mai mic, căci, potrivit unor cifre publicate de Sorin Ioniţă (Expert Forum) pe blogul său, în vreme ce există câteva închisori cu aglomeraţie mare, altele sunt ocupate sub 60%. Oricum, merită precizat că cifrele demonstrează că, în medie, nu există suprapopulare în închisori, aşa cum încearcă Iordache să acrediteze ideea, ocuparea fiind 100%, arată specialistul de la ExFor.

"Înainte de a pune ţara pe foc şi a da ordonanţe cu dedicaţie, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Penitenciarelor pot găsi soluţii rapide dacă preocuparea lor reală chiar este soarta deţinuţilor, prin redistribuirea unora către penitenciare mai puţin aglomerate. Acestea sunt măsuri obişnuite de bun management care trebuiau puse în practică rapid şi în linişte, fără atâta tămbălău naţional. Că nu se face, arată că toată problema aglomerării din închisori e doar un pretext, aşa cum bănuieşte de fapt toată lumea", scrie, pe blogul său, Sorin Ioniţă, într-un articol ce poate fi citit integral aici

Referitor la aglomeraţia din închisori, merită amintit că la dezbaterea pe tema "ordonanţelor-elefant" (cea a graţierii şi cea a mutilării Codului Penal) găzduită ieri de Ministerul Justiţiei, pe un ecran instalat în sală au rulat, aproape non-stop, imagini din închisori, din camere cu paturi multe, menite să-i convingă pe participanţi cât de aglomerate sunt penitenciarele. Această strategie s-a întors în final împotriva lui Iordache, unul dintre participanţi atrăgând atenţia, în faţa întregii audienţe că, în calitate de elev la un liceu militar şi absolvent de Academie Militară a locuit în încăperi mult mai aglomerate, şi asta fără să fi comis fapte contra legii.

"De la intrare am văzut acest slide-show ostentativ cu imagini din puşcărie. Sunt absolvent de liceu militar şi de Academie Militară. În liceu stăteam 12 elevi în paturi militare de fier, aveam apă caldă de 2 ori pe săptămână iar când, ca student am făcut practică pe nava şcoală Mircea, stăteam între 97 şi 120 de persoane în încăpere iar suprafaţa pentru un student era de 1 mp", a declarat, la dezbatere, Dumitru Bogdan.

O altă vorbitoare i-a cerut lui Iordache să prezinte imagini şi cu celula în care stă Dan Voiculescu, cererea sa rămânând, evident, fără răspuns...

Mai multe informaţii despre dezbatere puteţi accesa aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor