Efectul "ordonanţelor-elefant": Dosare curate şi pedepse întrerupte pentru "o armată" de politruci şi corupţi

Liviu Dragnea, Ion Iliescu, Iacubov şi Hrebenciuc, Vanghelie, Ponta şi unii dintre foştii săi miniştri, precum Şova, cel ce a "pierdut" contractul cu Bechtel şi mulţi alţii ar beneficia din plin de ordonanţele ce au scos în stradă zeci de mii de români.
Ana Ion
29.01.2017

alte articole

Ion Iliescu (Epoch Times România)
Ana Ion
29.01.2017

Zeci de politicieni vor fi salvaţi de închisoare, fie prin închiderea dosarelor, fie înjumătăţirea pedepselor sau ştergerea termenului de încercare dacă cele două "ordonanţe - elefant" promovate de PSD şi ALDE vor intra în vigoare în forma actuală sau într-o formă asemănătoare. Printre aceştia, la loc "de frunte" se numără fondatorul şi preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, acuzat de infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei, fostul premier Ponta, şeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu, dispărutul Sebi Ghiţă etc., reiese dintr-un articol semnat Ondine Gherguţ şi publicat în România Liberă.

Desigur, printre marii beneficiari se regăseşte şi Liviu Dragnea, titular al unei condamnări la închisoare în dosarul fraudării referendumului din 2012 şi trimis în judecată în dosarul fostei soţii.

"Dosarele finalizate prin condamnări cu executare sau suspendare vor fi albite, dosarele aflate în stare de judecată sau în anchetă vor fi închise (funcţionează aplicarea legii mai favorabile), vor fi dosare care NU vor fi niciodată deschise pentru astfel de grave infracţiuni care golesc de fonduri bugetul public naţional şi bugetele locale", arată Gherguţ, reamintind că prejudiciile totale actuale în dosarele pe rol depăşesc 1,5 miliarde de euro, însă cele viitoare nu pot fi cuantificate.

Vorbind despre prejudicii, trebuie menţionat că dacă ordonanţa de modificare a Codului Penal intră în vigoare în forma în care este, abuzul în serviciu prin care se vor distribui contracte de achiziţii publice pe criterii clientelare nu va putea fi incriminat fără plângerea prealabilă a victimei. Ori, este greu de crezut că primari şi preşedintele consiliului judeţean, miniştrii şi toţi ceilalţi ordonatori de credite vor face plângeri contra lor înşile, autoincriminându-se că au dat contracte contra şpăgi.

Redăm lista politicienilor care vor beneficia de cele două ordonanţe, potrivit România Liberă.
  1. Liviu Dragnea
  2. Ion Iliescu
  3. Victor Viorel Ponta
  4. Adrian Năstase (spre exemplu, în dosarul “Trofeul Calităţii” principala infracţiune este abuzul în serviciu, iar Năstase este beneficiarul folosului)
  5. Dan Şova (şi toţi responsabilii de la CE Turceni şi Rovinari, care i-au îmbogăţit pe Ponta şi Şova)
  6. Darius Vâlcov (fost ministru PSD al Finanţelor)
  7. Sebastian Ghiţă
  8. Viorel Hrebenciuc
  9. Ilie Sârbu
  10. Dan Ioan Popescu
  11. Ioan Adam
  12. Ecaterina Andronescu
  13. Corneliu Iacubov
  14. Mihai Tănăsescu
  15. Eugen Bejinariu
  16. Mădălin Voicu
  17. Nicolae Păun
  18. Nicolae Bădălău
  19. Robert Negoiţă
  20. Olguţa Vasilescu
  21. Paul Stănescu
  22. Cristian Rizea
  23. Tudor Pendiuc
  24. Cătălin Rădulescu
  25. Constatin Nicolescu
  26. Radu Mazăre
  27. Nicuşor Constantinescu
  28. Gabriel Mutu
  29. Bunea Stancu
  30. Marian Vanghelie
  31. Gheorghe Nichita
  32. Adrian Severin
  33. Mircea Cosma
  34. Vlad Cosma
  35. Andreea Cosma
  36. Ovidiu Marius Isailă
  37. Cătălin Voicu
  38. Adrian Duicu
  39. Constatin Popescu
  40. Şerban Mihăilescu
  41. Dan Nica
  42. Mircea Drăghici
  43. Constantin Adăscăliţei
  44. Radu Babuş
  45. Daniel Bărbulescu
  46. Dan Bordeianu
  47. Florin Constantinescu
  48. Alexandru Cordoş
  49. Sonia Drăghici
  50. Marian Ghivenciu
  51. Vasile Gliga
  52. Iulian Iancu
  53. Sorin Lazăr
  54. Marius Manolache
  55. Eduard Martin
  56. Alexandru Mazăre
  57. Lucian Şova
  58. Gabriel Vlase
  59. Vasile Duţă
  60. Emil Cutean
  61. Ion Stan
  62. Anghel Stanciu şi mulţi, mulţi alţii.

Articolul integral poate fi citit aici

Reamintim că PSD şi ALDE se pregătesc să adopte două ordonanţe văzute de DNA, Parchetul General, CSM etc., drept lovituri grele la adresa luptei anticorupţie. Una dintre acestea vizează graţieri parţiale (de care, potrivit formei iniţiale a proiectului beneficiază, de-a valma, corupţi, pedofili, ucigaşi) iar alta mutilează Codul Penal, minând instituţia denunţătorului, redefinind abuzul în serviciu în favoarea "abuzatorilor" etc. Demersul lor a fost stopat de apariţia preşedintelui Iohannis la şedinţa în care, potrivit presei, miniştrii Grindeanu se pregăteau să adopte cele două ordonanţe.

Ulterior, revoltaţi de tentativele PSD şi ALDE de a-şi salva corupţii, zeci de mii de români au ieşit duminica trecută în stradă atât în Bucureşti cât şi alte oraşe ale ţării şi diaspora iar în această duminică se anunţă noi proteste.

Mai merită menţionat că în ultimul Raport MCV pentru România, raport publicat miercuri, se precizează că "modificările legislative menite în mod clar să slăbească sau să reducă domeniul de aplicare al infracţiunii de corupţie sau care au reprezentat o provocare majoră la adresa independenţei sau eficacităţii DNA ar atrage după sine reevaluarea progreselor realizate", exact ceea ce ar face cele două proiecte de ordonanţă-elefant.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor