Polanski ameninţă că va da în judecată Academia Americană de Film după expulzarea sa

Regizorul de filme Roman Polanski
Regizorul de filme Roman Polanski (Valery Hache/AFP/Getty Images)

Regizorul de film Roman Polanski ameninţă că va da în judecată Academia Americană de Film după ce aceasta a votat în favoarea expulzării acestuia din rândurile sale, susţinând că mişcarea a fost ilegală şi cere o audiere corectă, conform AFP.

Într-o scrisoare trimisă Academiei în săptămâna aceasta, o copie a ei fiind obţinută de AFP, avocatul lui Polanski, Harland Braun, a afirmat că organizaţia însărcinată cu găzduirea Premiilor Oscar a eşuat să urmeze procedura corectă când a decis să îl expulzeze pe clientul său fără o audiere, după cum cere legea.

“Nu contestăm aici temeinicia deciziei de expulzare, ci mai degrabă ignorarea evidentă de către organizaţia dumneavoastră a propriilor Stardarde de Conduită, precum şi încălcarea standardelor cerute de California Corporations Code, secţiunea 7341”, a precizat Braun, un californian, în scrisoarea trimisă marţi.

Avocatul a adăugat că regizorul franco polonez, în vârstă de 84 de ani şi câştigător al premiului Oscar, şi-a „recunoscut responsabilitatea legală şi morală” în cazul de gresiune sexuală din 1977 împotriva Samanthei Geimer, care avea la vremea aceea vârsta de 13 ani, adăugând că aceasta i-ar fi acceptat scuzele şi a apărut în sala de tribunal pentru a-l susţine.

Comisia de guvernatori a Academiei, care include unele dintre cele mai mari nume din industrie – printre ei regizorul Steven Spielberg şi actorul Tom Hanks – a votat săptămâna trecută în favoarea expulzării lui Polanski şi a actorului şi comediantului Bill Cosby din rândul membrilor săi. Cosby a fost condamnat luna trecută pentru agresiune sexuală, şi a primit o sentinţă de 30 de ani de închisoare.

Decizia s-a conformat noilor standarde ale Academiei privind conduita ce au fost adoptate după valul de scandaluri privind hărţuiri şi atacuri sexuale care a zguduit recent industria cinematografiei şi a entertainmentului.

În 2017, regizorul intrat în dizgraţie Harvey Weinstein a fost expulzat din Academie după ce a fost acuzat de viol şi diverse forme de agresiuni sexuale, de către numeroase femei.

Braun a declarat că singura notificare primită de Polanski din partea Academiei a fost o scrisoare nesemnată care îl informa în legătură cu expulzarea.

Polanski, care locuieşte în Franţa, a respins în săptămâna aceasta mişcarea #metoo ca fiind o „isterie în masă” şi o „ipocrizie”, într-un interviu cu Newsweek Polska.

Polanski a pledat vinovat în 1977 pentru sex ilegal cu minora Geimer.

Totuşi, el a fugit din SUA după ce a aflat că judecătorul din cazul său intenţiona să anunţe o sentinţă mai dură, cu închisoarea, decât se stabilise pe baza unei înţelegeri.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Life & Style