Picturi care arată talentul remarcabil al lui Leonardo da Vinci: un înger şi "Cina cea de Taină"
alte articole
_rsz_crp.jpg)
În fiecare an, mii de iubitori de artă se adună la Biserica Santa Maria delle Grazie din Milano, Italia, pentru a vedea pictura "Cina cea de Taină" a lui Leonardo da Vinci. Este o pictură murală uriaşă, cu o înălţime de aproximativ 5 metri şi o lăţime de 9 metri. Este un privilegiu deosebit de rar să priveşti opera unui personaj atât de important al Epocii Renaşterii. Din păcate, a mai rămas doar aproximativ 20 la sută din capodopera lui Leonardo. Este o minune că pictura a supravieţuit, deoarece a fost pictată în ceea ce era atunci un suport nou şi încă relativ nestudiat (ulei amestecat cu tempera pe un preparat din gips) şi devastat de efectele războiului şi ale timpului. Cum trebuie să fi arătat această pictură murală atunci când Leonardo a pictat-o pentru prima dată?
De fapt, este o minune cum a reuşit Leonardo să devină un artist strălucit şi un geniu cu multiple talente. A fost fiul unui notar important, Messer Piero Fruosino di Antonio da Vinci, şi al unei ţărance, Caterina di Meo Lippi. Piero nu s-a putut căsători cu fata, din cauza locului pe care îl avea în societate, prin urmare, Leonardo nu şi-a dobândit pe deplin numele de familie. A fost numit Leonardo di ser Piero da Vinci. (da Vinci înseamnă pur si simplu "din Vinci", locul unde s-a născut).
Dacă ar fi dobândit numele de familie al tatălui, Fruosino, era de aşteptat să urmeze profesia tatălui său. Aşa cum au stat lucrurile, tânărul sensibil şi cu spirit de observaţie a avut libertatea de a deveni elevul lui Andrea del Verrocchio, un pictor şi sculptor florentin.
În timpul uceniciei sale la Verrocchio, lui Leonardo i s-a permis să picteze unul dintre îngerii din lucrarea "Botezul lui Hristos". Îngerul din stânga arată în mod clar mâna lui Leonardo. Există o legendă, deşi neîntemeiată, conform căreia atunci când Verrocchio a văzut îngerul lui Leonardo, acesta a lăsat pensula şi nu a mai pictat niciodată. Ceea ce este clar, este faptul că Leonardo a fost maestrul unei tehnici de estompare netedă (sfumato) care de atunci încolo va identifica întotdeauna opera mâinii sale.
"Cina cea de Taină" de la Milano
În 1482, Leonardo a plecat la Milano, pentru a obţine patronajul lui Ludivico il Moro, ducele de Milano. În 1492, i s-a comandat să picteze "Cina cea de Taină" pe peretele interior al cantinei Mănăstirii Santa Maria delle Grazie. Aceasta era o temă solicitată deseori pentru o pictură într-un astfel de cadru.
Leonardo a ales să portretizeze momentul în care ce Iisus a anunţat că unul dintre ei îl va trăda. El a surprins cu măiestrie tensiunea momentului în gesturile apostolilor. În realizarea acestei opere măreţe, picta uneori din zori până la asfinţit, şi nu se oprea nici măcar pentru a mânca. A muncit din greu şi îndelung pentru a imortaliza chipurile lui Hristos şi Iuda.
În cele din urmă, Leonardo a creat o capodoperă. Pictura a fost finalizată în 1498. Din păcate, fundaţia pe care Leonardo a ales-o pentru pictura sa - gesso (stratul de bază) pe tencuială - avea să se dovedească instabilă în timp. La doar 10 ani după ce pictura a fost finalizată, era evident că aceasta se deteriora. O uşă a fost tăiată prin pictură în 1652, îndepărtând picioarele lui Iisus. În 1796, trupele revoluţionare franceze au folosit camera ca grajd. Pictura abia a supravieţuit bombardamentelor Aliaţilor în 1943, fiind protejată de saci de nisip. În anii 1970, s-a considerat că unele zone ale picturii nu pot fi restaurate. Un proiect de restaurare de 21 de ani, finalizat în 1999, a fost realizat pentru a salva ceea ce a rămas, care era doar o mică parte din pictura originală.
Pânza din Tongerlo
Istoria a luat însă o turnură interesantă. Cu ajutorul elevilor săi, Leonardo a creat o copie pe pânză în mărime naturală a originalului "Cina cea de Taină". Povestea celui de-al doilea tablou începe în iulie 1499, când regele proaspăt încoronat Ludovic al XII-lea al Franţei a invadat Milano. Când a făcut un tur al minunilor oraşului, a fost impresionat în mod deosebit de pictura lui Leonardo. În calitate de monarh cuceritor, a dorit să ia tabloul în Franţa. A căutat arhitecţi şi meşteri pentru a crea o modalitate de a împacheta peretele (cu pictura pe el) şi de a transfera întreaga comoară cu trăsura. Proiectul regelui a eşuat, fiind extrem de costisitor, ca să nu mai spunem că era imposibil, din cauza stării zidului.
Ludovic al XII-lea nu s-a lăsat descurajat. Dacă nu putea aduce pictura murală cu el, avea să-l găsească pe artistul care a pictat-o şi să-l pună să creeze o copie. O scrisoare a regelui, datată ianuarie 1507, le spunea înalt oficialilor din Florenţa natală a lui da Vinci: "Avem nevoie de Leonardo da Vinci". Este foarte probabil ca lucrările la cea de-a doua pictură cu "Cina cea de Taină" să fi fost dirijate de Andrea Solari, care lucra în atelierul lui da Vinci.
În ceea ce priveşte compoziţia, era o reproducere extrem de fidelă a originalului. Probabil că Da Vinci însuşi i-a pictat pe Iisus şi pe Ioan. Există mai multe motive întemeiate pentru a crede acest lucru. În primul rând, abilitatea maestrului de a face amestecuri moi este evidentă pe aceste două chipuri - mult mai mult decât în cazul celorlalţi discipoli. Aspectul distinct nu este diferit de cel al îngerului lui da Vinci din tabloul lui Verrocchio "Botezul lui Hristos". Când pictura a fost supusă la raze X, s-a descoperit că aceste două figuri par să nu fi fost trasate în schiţele originale. Ele păreau să fi fost schiţate şi pictate direct de maestru, compoziţia desenelor fiind diferită de a celorlalte.
Nu există nicio înregistrare a locului în care a fost expus pentru prima dată cel de-al doilea tablou "Cina cea de Taină", dar ştim că trebuie să fi fost în posesia regelui timp de mulţi ani. Se ştie că tabloul a fost expus mai târziu în castelul guvernatorului regiunilor capturate din Galion, Franţa. Un inventar din 1540 al proprietăţii guvernatorului descrie lucrarea.
A fost achiziţionată în 1545 de către abatele Arnold Streyters pentru Abaţia Tongerlo din Westerlo, în apropiere de Anvers, Belgia. Acesta a plătit pentru ea preţul exorbitant de 450 de guldeni. (În secolul al XVII-lea, 450 de guldeni ar însemna astăzi aproape 55.000 de dolari.) Unii speculează că acest lucru a fost făcut pentru a sfida interdicţiile calviniste împotriva artei religioase. Pictura este deţinută şi astăzi de abaţie şi oferă iubitorilor de artă o ocazie rară de a vedea cum trebuie să fi arătat pictura murală originală din Milano atunci când a fost pictată pentru prima dată.
Multe culori şi detalii, care acum s-au pierdut din pictura din Milano, sunt clare şi vizibile pe pânza din Tongerlo. Aceasta nu a fost cunoscută pe scară largă până când Jean-Pierre Isbouts şi Christopher Heath Brown au făcut cercetări pentru cartea lor din 2017 "The Young Leonardo: The Evolution of a Revolutionary Artist, 1472-1499". Cercetătorii au aflat de tabloul din Tongerlo de la colegi, iar cercetările lor ulterioare au contribuit şi mai mult la evidenţierea faptului că este posibil ca această lucrare să poată fi într-adevăr atribuită lui Leonardo.
Cel de-al doilea tablou care înfăţişează "Cina cea de Taină" a fost aproape distrus sau pierdut de mai multe ori. La un moment dat, călugării l-au ascuns într-un hambar. În 1929, a supravieţuit unui incendiu major care a afectat grav abaţia. Acum, pânza veche de mai bine de 500 de ani, are şi ea nevoie de restaurare. Având în vedere că în prezent există în lume doar o mică parte a operelor lui da Vinci, oportunitatea de a conserva una dintre cele mai sacre picturi ale sale este o cauză meritorie.
Puteţi vizita site-ul web al mănăstirii pentru mai multe informaţii despre Fondul Tongerlo Last Supper şi despre restaurare.
