Percheziţii de amploare şi reţineri în mai multe raioane din R. Moldova

Oamenii legii au reţinut mai multe persoane, printre care şi un student al Academiei Ştefan cel Mare al MAI, care ar fi păstrat, produs şi comercializat droguri.
Poliţişti din R. Moldova în acţiune (foto simbol)
Poliţişti din R. Moldova în acţiune (foto simbol) (politia.md)

Peste 90 de percheziţii au fost efectuate marţi dimineaţa de către oamenii legii în 26 de raioane ale Republicii Moldova. Percheziţiile vizează persoanele implicate în trafic de droguri în privinţa cărora se dispunea de informaţii şi existau probe pertinente că păstrează, produc şi distribuie stupefiante consumatorilor.

Potrivit poliţiei, au fost reţinute opt persoane, cu rol de organizatori şi intermediari în comercializarea drogurilor. În raionul Cahul a fost reţinut un bărbat de 46 de ani, condamnat anterior pentru mai multe infracţiuni grave şi deosebit de grave, recunoscut în lumea infracţională cu autoritate între infractori, precum şi trei complici, locuitori ai municipiului Chişinău, la care au fost depistate peste 1 kg de marijuana, dispozitive destinate consumului de droguri, arme şi muniţii, precum şi utilaj destinat creşterii plantelor de cânepa şi împachetării drogurilor prin vacuumare.

În raionul Căuşeni au fost reţinute trei persoane, precum şi un student al Academiei Ştefan cel Mare al MAI, care comercializau droguri de tip haşiş. În privinţa studentului au fost efectuate achiziţii de control, iar drogurile au fost transmise investigatorului sub acoperire pe teritoriul Academiei.

În urma percheziţiilor au fost depistate plante de cânepă, un pistol fără acte de provenienţă, cartuşe de luptă de automat AK-47 deţinute ilegal, obiecte destinate consumului de droguri, precum şi droguri de tip haşiş. Dacă suspecţii vor fi găsiţi vinovaţi ei riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe