Experţi din Moldova: Numărul interceptărilor telefonice, în continuă creştere

În 2016 au fost autorizate 12000 de interceptări. În 2017 numărul acestora ar putea fi şi mai mare, afirmă experţii de la Centrul de Resurse Juridice.
(SEBASTIAN DERUNGS / AFP / Getty Images)

În pofida îngreunării în 2012 a procedurii legale de interceptare a convorbirilor telefonice, numărul interceptărilor acceptate de către instanţele de judecată creşte vertiginos, anunţă Centrul de Resurse Juridice (CRJM). Numai în 2016, în Republica Moldova, au fost autorizate 12 mii de interceptări.

"Din 2013 până în 2016, numărul interceptărilor a crescut de 4 ori! În 2016 au fost autorizate 12000 de interceptări. Se pare că în 2017 numărul acestora va fi şi mai mare. Pentru comparaţie, în 2014 în Marea Britanie (care are o populaţie de 20 de ori mai mare decât Moldova) au fost emise 2800 mandate de interceptare", menţionează CRJM.

Potrivit datelor statisticilor oficiale, citate de CRJM până la 1 iunie 2017 deja erau depuse 6871 cereri dintre care au fost admise 6713, rata de admitere fiind de 97,7%.

În context, Dumitru Alaiba, expert la Centrul de Politici şi Reforme, notează că acesta este subiectul de care ar trebui să îşi facă griji Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al R. Moldova şi nu la hotărârile judecătoreşti. ”În Marea Britanie, ţară de 20 de ori mai mare, cu risc de terorism - de 5 ori mai puţine interceptări. Aici se pune punct oricărei discuţii şi justificări.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe