Năsui: PSD a înregistrat un nou record - a intrat în criză de bani într-o perioadă de mare creştere economică

În loc să folosească creşterea economică pentru a dezvolta economia mai departe, Guvernul PSD vrea să o submineze prin taxe tot mai mari şi redistribuire pe salarii tot mai mari la stat şi la clientela cheie de partid, a tras un semnal de alarmă deputatul Claudiu Năsui.
Claudiu Năsui (USR)
Claudiu Năsui (USR) (Epoch Times Romania)

După ce au minţit în campanie că nu vor creşte taxe şi impozite, guvernarea PSD a eliminat, încă din luna ianuarie plafonarea contribuţiilor sociale, iar acum, creşte impozitarea pentru cei cu salarii mici care lucrează part-time, a atras atenţia, pe pagina sa de Facebook, deputatul Claudiu Năsui, adăugând că, de data aceasta, însă, PSD a ales o cale şi neconstituţională şi ilegală pentru a creşte aceste taxe, astfel că USR se va lupta să o blocheze.

"Pe fond, ordonanţa este neconstituţională pentru că încalcă dreptul la libertate economică (art. 45 din Constituţie) prin obligarea la plata contribuţiilor calculate prin raportare la salariul minim brut pe ţară, chiar şi pentru angajaţii cu jumătate de normă, care primesc o remuneraţie inferioară valoric. Pe formă, este neconstituţională pentru că modifică o lege organică printr-o ordonanţă de guvern, iar Constituţia României spune clar că acest lucru nu este posibil în art. 115 (1)", a explicat Claudiu Năsui.

În opinia deputatului USR, această creştere de impozite este şi ilegală conform însuşi Codului fiscal.

"Codul fiscal ne spune că nu se poate modifica decât cu minimum 6 luni înainte de a intra în vigoare modificările şi că modificările prin care sunt crescute impozitele trebuie să intre în vigoare de la 1 ianuarie a anului următor. Dar ordonanţa a trecut prin şedinţa de guvern joia trecută (20/07/2017) şi va intra în vigoare pe 1 august. Deci în mai puţin de două săptămâni. Zero respect pentru lege", a argumentat Claudiu Năsui.

Potrivit parlamentarului, PSD a ajuns să fie în criză de bani într-o perioadă de mare creştere economică.

"Setea de bani e foarte mare. PSD a reuşit nu doar recordul de a-şi da jos propriul Guvern la 6 luni de la instaurare, ci şi recordul de fi în criză de bani într-o perioadă de mare creştere economică. Păcat de politicile bune începute a căror efecte pozitive se văd abia anul acesta. În loc ca creşterea economică să fie folosită pentru a dezvolta economia mai departe, Guvernul PSD vrea să o submineze prin taxe tot mai mari şi redistribuire pe salarii tot mai mari la stat şi la clientela cheie de partid", a subliniat Claudiu Năsui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne