Epoch Times România

Macron se află în Rusia pentru discuţii cu Putin despre Siria, Ucraina şi Iran

Preşedintele francez Emmanuel Macron
Preşedintele francez Emmanuel Macron (Getty Images)
Andrei Popescu
24.05.2018

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron se întâlnesc joi în oraşul Sankt Petersburg pentru a discuta despre acordul nuclear iranian, precum şi despre conflictele din Ucraina şi Siria.

Este prima vizită a lui Macron în Rusia în calitate de preşedinte şi are loc după vizita efectuată săptămâna trecută de cancelarul german Angela Merkel, potrivit RFE/RL.

Putin şi Macron s-au întâlnit în Franţa anul trecut, la doar câteva săptămâni după investirea oficială a preşedintelui francez. De asemenea, în timpul cursei prezidenţiale din Franţa, Putin s-a întâlnit la Moscova cu rivala lui Macron, lidera Frontului Naţional francez, Marine Le Pen.

Europa şi Moscova se află în prezent într-o ofensivă diplomatică pentru a salva acordul nuclear încheiat în 2015 cu Iranul, după ce SUA s-a retras recent din el – o situaţie rară în care există consens între Rusia şi statele UE, ale căror relaţii bilaterale s-au deteriorat masiv în ultimii câţiva ani din cauza crizelor din Ucraina şi Siria, a acuzaţiilor privind presupusa implicare a Moscovei în alegerile altor ţări şi privind presupusul său rol în otrăvirea unui fost spion rus în Marea Britanie.

Organizaţia Human Rights Watch a declarat joi că Macron va discuta cu omologul rus şi despre problema abuzurilor drepturilor omului, deoarece opoziţia politică din Rusia este ţinta unei campanii de suprimare, iar grupurile minoritare sunt supuse presiunilor autorităţilor.

Macron trebuie să confirme “că Franţa nu va accepta niciodată suprimarea tot mai mare din Rusia ca fiind un lucru normal", a precizat HRW într-o declaraţie.

De asemenea, Macron se va adresa Forumului Economic Internaţional din St. Petersburg.

Întâlnirea are loc după ce, în 8 mai, preşedintele american Donald Trump a retras SUA din acordul nuclear iranian, care prevede o restricţionare semnificativă a activităţii nucleare a Iranului în schimbul suspendării sancţiunilor internaţionale impuse acestuia. Trump a invocat în mai multe rânduri existenţa unor breşe grave şi a cerut statelor semnatare să ia măsuri pentru a îmbunătăţi acordul, avertizând că în caz contrar va scoate SUA din înţelegere.

După ce a ieşit din acord, Washingtonul a ameninţat că aplică noi sancţiuni dacă Teheranul nu se conformează noului set strict de cereri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor