Inteligenţa corbului din Noua Caledonie: priviţi ce capacităţi are [video]

Experimente noi demonstrează cum corbul din Noua Caledonie este capabil să asambleze piese pentru a-şi construi o unealtă cu care să-şi procure hrana.
Corb (Peter Monty i Stock photo / Getty Images)
Maria Caubin
30.10.2018

Studii anterioare au demonstrat abilităţile surprinzătoare ale corbilor. Unele studii compară inteligenţa lor cu cea a copiilor, în timp ce altele o compară cu a cimpanzeilor, cel puţin la nivelul controlului inhibitor. Este cunoscut, de asemenea, faptul că aceste păsări sunt în stare să recunoască persoane, să ţină duşmănie, să comunice între ele şi chiar să-şi plângă morţii.

O mare parte din aceste cercetări s-au axat pe corbii din Noua Caledonie (New Caledonian crow/Corvus moneduloides), o specie cunoscută pentru capacitatea de a crea unelte din beţe, din ghimpi sau să-şi construiască adevărate cârlige.

De fapt, un studiu publicat în iunie anul trecut a constatat că aceste păsări construiesc instrumente din memorie şi sunt capabile să modifice şi apoi să le rafineze com vor, ceea ce înseamnă că îşi pot aminti forme specifice şi le pot reproduce.

Recent, un grup de cercetători germani de la Max Planck Institute for Ornithology din Seewiesen şi Ludwig-Maximilians-Universität din München, a constatat că aceste păsări nu se limitează doar la construirea uneltelor de bază, dar pot produce, de asemenea, forme complexe, o abilitate pe care oamenii o pot dobândi în câţiva ani.

În pregătirea studiului, publicat în luna octombrie în revista Scientific Reports, experţii au testat un grup de opt corbi după ce le-a pus în faţă o cutie transparentă cu o deschidere mică, care avea în mijloc o larvă. Scopul jocului? Construirea unui instrument capabil să intre în cutie şi să obţină delicateţea apetisantă.

 (Max Planck Institute for Ornithology)
(Max Planck Institute for Ornithology)

Pentru a face acest lucru, păsările aveau la dispoziţie un tub dezasamblat pe care trebuiau să-l construiască prin asamblarea mai multor fragmente scurte. Majoritatea corbilor au reuşit să-l asambleze, ba chiar în mod repetat, ceea ce demonstrează că nu fac instrumente aleatorii la întâmplare, ci o fac cu un obiectiv specific.

Este prima dată când a fost observat un animal care a construit o unealtă formată din mai mult de două segmente - păsările au reuşit să asambleze până la patru segmente - care este mult mai mult decât poate face marea majoritate a speciilor animale.

Această capacitate de a asambla piese demonstrează că în creierul lor există o abilitate superioară altor specii de animale, ceva necunoscut până în prezent. Astfel, experţii afirmă că cei ce pot construi astfel de instrumente sunt în măsură să rezolve probleme complexe, deoarece acestea posedă abilităţi cognitive superioare.

Articol ştiinţific de referinţă: Compound tool construction by New Caledonian crows
A. M. P. von Bayern, S. Danel, A. M. I. Auersperg, B. Mioduszewska & A. Kacelnik; Scientific Reportsvolume 8, Article number: 15676 (2018)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor