Furtuni torenţiale şi inundaţii au făcut ravagii în Emiratele Arabe Unite [Video]

Furtunile torenţiale şi inundaţiile au făcut ravagii în Emiratele Arabe Unite, 17 aprilie 2024
Furtunile torenţiale şi inundaţiile au făcut ravagii în Emiratele Arabe Unite, 17 aprilie 2024 (Screenshot - X)

Autorităţile şi comunităţile din Emiratele Arabe Unite curăţau miercuri molozul rămas în urma unei rare furtuni torenţiale care a ucis cel puţin o persoană şi a avariat serios case şi întreprinderi, transmite Reuters.

Amploarea pagubelor nu a fost imediat clară, iar lucrătorii de urgenţă încercau să dreneze drumurile inundate în întreaga ţară la câteva ore după ce ploaia puternică s-a potolit, la sfârşitul zilei de marţi.

Emiratele Arabe Unite au înregistrat un record de precipitaţii, 254 mm în mai puţin de 24 de ore în Al Ain, oraş la graniţa dintre EAU şi Oman, potrivit centrului naţional de meteorologie. Aceasta a fost cea mai mare cantitate de precipitaţii cazută de când au început înregistrările în 1949, înainte ca EAU să fie înfiinţată în 1971.

Emiratele Arabe Unite nu dispun de o mare parte din infrastructura de drenaj necesară pentru a face faţă ploilor abundente. Nu este cava neobişnuit ca drumurile să fie parţial acoperite de apă în timpul perioadelor prelungite de precipitaţii. De obicei, plouă doar de câteva ori pe an.

De asemenea, EAU desfăşoară frecvent operaţiuni de însămânţare a norilor pentru a creşte cantitatea de precipitaţii. Un meteorolog de la centrul naţional de meteorologie a negat că ar fi avut loc recent vreo operaţiune de însămânţare a norilor.

Bloomberg a citat anterior agenţia, care a declarat că au avut loc şapte operaţiuni de însămânţare a norilor în zilele de dinaintea furtunii.

Drumuri blocate, zboruri întrerupte

Impactul ploilor abundente a continuat să fie resimţit miercuri, cu drumuri blocate şi zboruri puternic perturbate.

Emirates, una dintre cele mai mari companii aeriene internaţionale din lume, a oprit până la miezul nopţii înregistrarea pasagerilor care plecau din Dubai. Flydubai, care a reluat parţial zborurile în cursul dimineţii, a declarat că operaţiunile nu vor reveni la normal până după miezul nopţii.

Între timp, transportatorul economic Air Arabia a suspendat check-in-ul la zborurile spre şi dinspre Sharjah până joi la ora 2 dimineaţa (22:00 GMT miercuri).

Kanish Kumar Deb Barman, în vârstă de 39 de ani, a declarat că a rămas blocat pe aeroportul din Dubai împreună cu soţia sa de la ora 4 dimineaţa, când zborul său a aterizat cu întârziere de la Paris, ratând următorul zbor spre Calcutta, India.

"Oamenii zac pe jos în aeroport. Nu sunt suficiente locuri şi scaune pentru a le permite să se aşeze.", a declarat acesta miercuri după-amiază, aşteptând să se îmbarce la următorul zbor disponibil.

Aeroportul internaţional din Dubai, unul dintre cele mai aglomerate din lume, a declarat, după ce furtuna s-a potolit, că ploaia puternică a provocat perturbări semnificative, cu zboruri întârziate şi deviate, şi a recomandat pasagerilor din Dubai să nu călătorească spre aeroport.

"Lucrăm din greu, în condiţii foarte dificile, pentru a funcţiona normal cât mai repede posibil", a anunţat aeroportul pe X.

Unele companii aeriene străine şi-au anulat zborurile către Dubai.

Guvernul din Dubai a ordonat şcolilor să continue să predea cursuri online, joi, iar lucrătorii de urgenţă au îndepărtat de pe străzi diverse obstacole, inclusiv copaci şi mobilier de balcon.

Vehicule scufundate

Presa locală şi postările de pe reţelele de socializare au arătat pagube semnificative în întreaga ţară, inclusiv drumuri distruse şi case inundate.

Birourile de presă oficiale ale guvernului federal, precum şi cele din Dubai şi Abu Dhabi nu au răspuns imediat la o solicitare trimisă prin e-mail de Reuters cu privire la amploarea sau costul pagubelor provocate de furtună.

Presa locală a relatat că un bărbat în vârstă de 70 de ani din Emiratele Arabe Unite a murit marţi dimineaţă când vehiculul său a fost surprins de inundaţii bruşte în emiratul Ras Al Khaimah, în nordul ţării.

În ţara vecină, Oman, 19 persoane au murit, inclusiv elevi, după trei zile consecutive de ploi abundente, potrivit mass media din ţară, care a publicat imagini cu comunităţi inundate.

The Times of Oman a relatat că miercuri se aşteaptă şi mai multe ploi. În Dubai, cerul era senin şi în unele zone drumurile erau liniştite, după ce guvernul a ordonat angajaţilor săi şi tuturor şcolilor să lucreze de la distanţă pentru a doua zi consecutiv.

Postările de pe reţelele de socializare de marţi arătau drumuri şi parcări inundate, cu unele vehicule complet scufundate. Sheikh Zayed Road, o autostradă cu 12 benzi care traversează Dubaiul, a fost parţial inundată, lăsând oamenii blocaţi ore întregi într-un ambuteiaj de kilometri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe