Zegrean, la un pas să intre în politică. Ce plan are fostul şef al Curţii Constituţionale

Fostul preşedinte CCR, Augustin Zegrean, vrea să se facă senator liberal, decizie care a luat-o prin surprindere pe şefa PNL Alina Gorghiu.
Augustin Zăgrean (Epoch Times România)
Ana Ion
11.09.2016

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, şi-a manifestat intenţia de a candida la alegerile parlamentare din iarnă pentru o funcţie de senator din partea PNL.

"Da, am acceptat (să candidez), dar lista nu este încă definitivă", a confirmat Augustin Zegrean, care s-a orientat spre filiala PNL din Bistriţa-Năsăud, din rândurile căreia a făcut parte până în anul 2007.

La rândul său, preşedintele interimar al PNL Bistriţa-Năsăud, Robert Sighiartău, a confirmat că Zegrean a trimis vineri o scrisoare de intenţie în acest sens. Întrebat dacă o candidatură a fostului şef CCR ar avantaja filiala, actualul lider al organizaţiei a evitat un răspuns direct afirmând că nu există încă niciun sondaj sau studiu sociologic în această privinţă.

"Şi normal că domnul Zegrean are o notorietate mare la nivelul ţării, dar încă nu ştiu dacă ne avantajează sau nu", a adăugat liderul PNL Bistriţa-Năsăud, citat de Agerpres.

La rândul său, şefa PNL Alina Gorghiu a a recunoscut că depunerea candidaturii de către fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a fost o surpriză pentru ea.

"În opinia mea, este o resursă care ar face faţă unei activităţi parlamentare pe care eu mi-o doresc eficientă, în viitorul mandat. Nu pot să decid ce va spune filiala (Bistriţa-Năsăud - n.r), dar n-o văd deloc ca o candidatură neinspirată. Orice om cu expertiză este binevenit în PNL şi cred că o îmbinare între oameni proaspeţi, care n-au mai fost în Parlament, şi oameni care au lucrat în instituţii cum este Curtea Constituţională — unde a dobândit o experienţă considerabilă, pot fi utili PNL.

Ce ne lipseşte acum este specializarea Parlamentului. Noi nu mai avem oameni specializaţi pe comisiile parlamentare. Dacă vă uitaţi acum în comisiile parlamentare o să descoperiţi economişti în comisia de sănătate, ingineri în comisia juridică, medici la politică externă şi tot aşa", a precizat Alina Gorghiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor