Wikileaks dezvăluie un plan FMI de a provoca un “eveniment de credit în Grecia şi de a destabiliza Europa”

După ce website-ul WikiLeaks a publicat transcrierea unei conversaţii între doi oficiali FMI în care aceştia plănuiau destabilizarea Greciei, şi de altfel a Europei, pentru a forţa Germania să accepte reducerea datoriei elene cerute de Fond, situaţia în UE devine şi mai tensionată.
Sigla Fondului Monetar Internaţional. (Captură Foto)
Andrei Popescu
04.04.2016

Una dintre temerile recurente ce implică numeroasele crizele economice, financiare şi sociale aparent nesfârşite ale Europei este faptul că acestea sunt acte în mare parte predeterminate, deliberate şi “regizate”.

Acest lucru a fost recunoscut de fostul şef al Bank of England în urmă cu o lună, când Mervyn King a declarat că această criză economică a Europei este “rezultatul unei politici deliberate” create de elitele UE.

O altă confirmare a modului în care organizaţiile supranaţionale “plănuiesc” crizele europene din timp pentru a-şi atinge obiectivele, a venit când website-ul WikiLeaks a publicat transcrierea unei teleconferinţe care a avut loc în 19 martie 2016 între doi oficiali de top ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) însărcinaţi cu gestionarea crizei datoriei elene: Paul Thomsen, şeful Departamentului European al FMI, şi Delia Velculescu, şefa Misiunii FMI pentru Grecia.

În transcriere, cei doi sunt înregistraţi în timp ce plănuiau să spună Germaniei că FMI va abandona troika creditorilor internaţionali (Banca Centrală Europeană, FMI şi Comisia Europeană) dacă Fondul şi Comisia nu reuşesc să ajungă la un acord asupra reducerii datoriei elene.

Mai exact, oficialii FMI susţin că ameninţarea unei catastrofe financiare iminente, după cum se exprimă ziarul The Guardian, este necesară pentru a forţa jucătorii să accepte măsurile drastice propuse de instituţie - precum reducerea pensiilor elene şi a condiţiilor de muncă, sau, după cum se exprimă Bloomberg, “să ia în considerare un plan pentru cauzarea unui eveniment de credit în Grecia şi pentru destabilizarea Europei” [sublinierea noastră, n.r.].

Conform conversaţiei dezvăluite, FMI – care a făcut presiuni pentru reducere a datoriei elene încă de la semnarea în august 2015 a celui de-al treilea program de bailout pentru Grecia – consideră că un aşa zis-eveniment de credit este singura metodă ce ar declanşa un acord cu Atena; există indicii că “evenimentul” ar avea loc în perioada referendumului britanic din 23 iunie.

Aşa cum a notat Bloomberg, scurgerea de informaţii arată faptul că o asociere a situaţiei din Grecia cu referendumul britanic ar putea duce la o destabilizare politică generală în Europa.

Conversaţia dezvăluie că FMI plănuieşte să folosească Grecia pe post de pion în negocierile sale continue cu Angela Merkel, pentru a realiza o reducere a datoriei elene, o măsură faţă de care Germania s-a arătat împotrivă: în scurgerea informaţională, aflăm despre intenţia FMI de a o ameninţa pe Merkel şi de a o forţa să accepte cererile FMI într-un moment critic.

Conform transcrierii:

Thomsen: Ei bine, nu stiu. Dar aceasta este... Cred că este ceva diferit. În trecut, a mai existat o singură situaţie în care s-a luat decizia şi a fost în momentul în care ei erau pe cale să rămână în mod serios fără bani şi să intre în incapacitate de plată. Corect?

Velculescu: Corect!

Thomsen: Şi este posibil ca acest lucru să se întâmple din nou. În acel caz, situaţia se va prelungi până în iulie şi este clar că europenii nu vor purta niciun fel de discuţii timp de o lună înainte de [referendumul pentru] Brexit şi, aşadar, la un moment dat ei vor dori să ia o pauză şi să reînceapă [discuţiile] după referendumul european.

Velculescu: Aşa este.

Thomsen: Aceea este o posibilitate. O altă posbilitate la care m-am gândit ar fi trebuit să aibă loc deja şi sunt surprins că nu s-a întâmplat, şi anume: datorită situaţiei refugiaţilor ei vor lua o decizie ... că doresc să ajungă la o concluzie. corect? Şi germanii vor ridica chestiunea managementului ... şi, practic, noi vom spune la acea vreme “Uitaţi, dna Merkel, aveţi de înfruntat o întrebare, trebuie să vă gândiţi la ce anume este mai costisitor: să mergeţi înainte fără FMI sau să luaţi în considerare reducerea datoriei despre care credem că are nevoie Grecia pentru a ne menţine pe toţi deasupra liniei de plutire?” Corect? Aceasta este adevărat chestiune.

* * *

Velculescu: Sunt de acord că avem nevoie de un eveniment, dar nu ştiu care va fi acela. Dar cred că Dijsselbloem încearcă să nu genereze un eveniment, ci să impulsioneze cumva această discuţie asupra datoriei, lucru care, în esenţă, se referă la faptul dacă ne implicăm sau nu până la urmă.

Thomsen: Da, dar ştii, acea discuţie privind măsurile şi discuţia asupra datoriei pot continua la nesfârşit ... până când se vor lovi de plata din iulie sau până când liderii decid că trebuie să ajungem la un acord. Dar nu există nimic acolo care să forţeze un compromis. Corect? Se va prelungi la nesfârşit.

* * *

Anul trecut, când criza datoriei elene a ajuns la vârf, băncile elene au fost închise şi milioane de oameni au avut de înfruntat o catastrofă economică şi psihologică. Pare că de această dată FMI doreşte să dezlănţuie catastrofa asupra unei naţiuni care găzduieşte deja zeci de mii de refugiaţi şi este însărcinată cu una dintre cele mai complexe şi mai dubioase, din punct de vedere legal, misiuni de protejare a frontierei.

Transcrierea convorbirii, deşi primită cu furie şi scepticism în Grecia, va cădea ca o bombă peste Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană. Cele două deţin peste 300 miliarde de euro din datoria elenă. Cu alte cuvinte, FMI conspiră împotriva întregii Europe pentru a o lovi cu o doctrină şoc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor