Vlad Voiculescu: Un medic care a pus la îndoială autoritatea lui Lucan a fost lovit şi ameninţat

Societatea noastră nu permite celor care vor să spună adevărul, să-l spună fără ca pentru asta să plătească un preţ, a atras atenţia fostul ministru Vlad Voiculescu.
Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu (Florin Chirilă / Epoch Times România)

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a explicat, într-un interviu acordat RFI, de ce medicii, dar şi pacienţii tac de multe ori atunci când în spitale au loc ilegalităţi precum cele comise de controversatul medic Mihai Lucan, aflat în prezent în mijlocul unei anchete DIICOT.

"Societatea noastră nu permite celor care vor să spună adevărul, să-l spună fără ca pentru asta să plătească un preţ mai mare sau mai mic. Pentru pacienţi, fie că vorbim de un medic sau de altul, să vorbească împotriva medicului său, preţul ar putea să fie sănătatea sau chiar viaţa acestuia. Pentru un coleg medic sau pentru o asistentă medicală sau pentru o infirmieră care decide să spună adevărul, preţul ar putea să fie cel puţin cariera, dacă nu mai mult decât atât. Asta spune ceva despre societatea noastră. Exemplul de la Cluj este grăitor: un medic care a îndrăznit să pună la îndoială autoritatea profesorului Lucan a fost lovit, ameninţat şi chiar i-au fost sabotate operaţiile", a declarat Vlad Voiculescu.

Tehnocratul a amintit că, în mandatul său, a trimis săptămânal documente către procurori cu posibile ilegalităţi comise în sistemul sanitar. Însă, actualul ministrul PSD de la Sănătate, Florian Bodog, l-a schimbat pe şeful Corpului de Control imediat ce a fost instalat în funcţie.

"Preţul pe care şeful Corpului de Control de la Ministerul Sănătăţii l-a plătit a fost eliminarea, a fost pierderea jobului. Şeful Corpului de Control a fost eliminat imediat după plecarea mea. A fost adus cineva cu origini din Oradea (Florian Bodog este din Oradea - n.r.)", a precizat Vlad Voiculescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne