Vanghelie, aplaudat la tribunal după ce i-a "inferat" pe Kovesi şi Coldea

Marian Vanghelie (Epoch Times România)
Ana Ion
21.08.2017

Fostul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, personaj trimis în judecată după ce a luat mită zeci de milioane de euro, a fost aplaudat luni la scenă deschisă de deţinuţii din boxă când a afirmat, în faţa judecătorului, că Laura Kovesi şi Florian Coldea vor răspunde pentru că „şi-au bătut joc de poporul român”, relatează Adevărul.

Vanghelie a apărut în faţa instanţei pentru a cere ridicarea controlului judiciar în dosarul în care procurorii DNA îl acuză de nouă fapte de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte fapte de spălare de bani, care ar fi fost comise pe vremea când era primar al Sectorului 5. Fostul edil cere ridicarea controlului pentru a putea pleca din ţară să-şi facă investigaţii medicale.

Pledând cauza fostului primar, avocatul acestuia a arătat că Vanghelie este cercetat sub control judiciar de 16 luni iar dosarul se află în stadiul final, fără a exista riscul de a fi influenţat procesul. Apărătorul a mai declarat că Vanghelie e primul interesat să-şi dovedească nevinovăţia şi că acesta nu s-a mai angajat de când a fost reţinut şi că are o familie de îngrijit.

Potrivit procurorilor DNA, din 2007 şi până în prezent, Marian Vanghelie l-ar fi ajutat pe Dumitru Marin să obţină, pentru societăţile pe care acesta le controlează, numeroase contracte de lucrări publice, a căror valoare totală este estimată la 2 miliarde de lei. Edilul percepea, contra sprijinului acordat, un "comision" modic de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate. Mita pe care a luat-o Vanghelie s-ar ridica la o sumă record, de 90 de milioane de euro. i.

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor