UDMR-ul, în discuţii cu ambele tabere din PSD şi ALDE

Liderii UDRM au antamat luni discuţii atât cu tabăra Grindeanu cât şi cu Dragnea şi Tăriceanu, în vederea luării unei decizii în legătură cu moţiunea de cenzură.
Kelemen Hunor la SNSPA. Dezbateri moderate de Cristian Pârvulescu, având ca invitaţi pe Luca Niculescu şi Emil Hurezeanu. (Epoch Times România)
Loredana Diacu
19.06.2017

Pe fundalul tumultului legat de apropierea votului pe moţiunea de cenzură iniţiată de PSD contra propriului guvern, liderii UDMR au avut întâlniri, luni, atât cu premierul Sorin Grindeanu şi secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, cât şi cu liderii PSD şi ALDE, respectiv Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, a declarat pentru Agerpres preşedintele grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila.

Potrivit lui Korodi, reprezentanţii Uniunii nu au luat nicio decizie, dar s-a discutat situaţia politică actuală.

„A fost o întâlnire cu părţile, atât cu premierul, cât şi cu PSD-ALDE, ca să înţelegem mai bine în ce situaţie suntem şi unde ne aflăm. Noi vom continua analizele noastre interne. Decizia nu a fost luată”, a precizat Korodi Attila.

Reamintim că liderii UDMR s-au întrunit sâmbătă, la Cluj, pentru a discuta dacă vor susţine sau nu moţiunea de cenzură. Ulterior dezbaterilor, liderul formaţiunii, Kelemen Hunor a anunţat că UDMR va decide miercuri, înainte de votul din plen dacă susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, până atunci liderii formaţiunii urmând să discute cu ambele tabere. Negocierile vor începe luni, a afirmat Hunor, preluat de Mediafax.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor