Trump ar putea “expulza diplomaţi ruşi în semn de solidaritate cu Marea Britanie”

Preşedintele american Donald Trump a fost sfătuit să expulzeze zeci de diplomaţi ruşi de pe teritoriul Statelor Unite şi probabil luni va fi făcut un anunţ în acest sens, potrivit Bloomberg.
Donald Trump (Ethan Miller/Getty Images)
Andrei Popescu
26.03.2018

Citând două surse anonime apropiate de Casa Albă, Bloomberg a precizat sâmbătă că unii consilieri ai preşedintelui american au recomandat expulzarea unor diplomaţi ruşi după otrăvirea unui fost spion rus în Marea Britanie.

Problema a fost aparent discutată vineri de preşedintele Donald Trump cu ambasadorul american în Rusia, Jon Huntsman, procurorul general al SUA, Jeff Sessions, secretarul apărării James Mattis şi consilierul pe probleme legate de securitatea naţională H.R. McMaster, care va fi înlocuit în 9 aprilie cu fostul ambasador la ONU John Bolton.

Însă preşedintele şi-ar putea schimba poziţia, a avertizat una dintre surse, în condiţiile în care doreşte să se asigure că aliaţii săi europeni iau măsuri echivalente.

O sursă a precizat că oficiali americani coordonează un răspuns comun cu Europa, unde ţări precum Lituania, Letonia, Estonia şi Republica Cehă urmează să expulzeze luni un anumit număr de diplomaţi ruşi.

Fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica sa Iulia au fost găsiţi inconştienţi pe o bancă din oraşul britanic Salisbury în 4 martie. Testele au descoperit că cei doi au fost otrăviţi cu o substanţă neurotoxică de uz militar numită Noviciok. O substanţă foarte toxică ce poate fi fatală când este folosită chiar şi în cantităţi mici. Tatăl şi fiica se află în spital în stare gravă.

Într-un discurs în Parlament, premierul britanic Theresa May a afirmat că este foarte probabil ca Rusia să fi fost în spatele atacului, care este considerat de autorităţi o tentativă de asasinare. Moscova a negat acuzaţiile.

UE şi statele membre au susţinut apelul lui May de luare a unor măsuri ferme împotriva Kremlinului.

În urmă cu câteva zile, 23 de diplomaţi ruşi au fost expulzaţi din Marea Britanie după incidentul Skripal. Drept răspuns, Moscova a expulzat 23 de diplomaţi britanici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor