Surse: OMV ar fi bătut palma cu Gazprom pentru un schimb important de active, care implică România. Austriecii se jură că nu

Ruşii de la Gazprom ar urma să preia rafinăria Petrobrazi de la Ploieşti în cadrul unei înţelegeri cu OMV Petrom. Cei doi coloşi ar fi bătut palma pentru un schimb de active, care implică România, au declarat pentru hotnews.ro mai multe surse importante din domeniul petrolier.
Alexei Miller, CEO Gazprom (ALEXANDER NEMENOV/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
08.01.2016

OMV ar urma să primească acces la explorarea şi exploatarea unor zăcăminte foarte mari în Siberia, Gazprom urmând să preia în schimb rafinăria Petrobrazi de la Ploieşti, deţinută de OMV Petrom şi benzinării din Bulgaria. Se pare că ruşii mai solicită, în cadrul acestui aranjament, să devină parteneri în proiectele pe care OMV le dezvoltă împreună cu americanii de la Exxonmobil. OMV Petrom şi Exxonmobil deţin licenţe de explorare şi exploatare în Marea Neagră, pe teritoriul României.

Discuţiile dintre ruşi şi austrieci nu sunt finalizate şi oricând pot apărea modificări asupra înţelegerii, au mai precizat sursele Hotnews.ro. Pe de altă parte, contactaţi de publicaţia citată, reprezentanţii OMV au declarat că orice ipoteză legată de un schimb este falsă, însă adaugă deciziile nu sunt încă luate. OMV a mai adăugat că nu vor renunţa la drepturile de management asupra oricărui activ strategic pe care îl deţin.

Hotnews reaminteşte că negocierile între cei doi giganţi au început mai demult, în vara anului trecut fiind semnată o înţelegere importantă între OMV şi Gazprom. Potrivit documentului semnat în vară, OMV ar putea deveni partener cu compania rusă în dezvoltarea unui zăcământ de petrol şi gaze din Rusia, oferind în schimb alte active, lucru anunţat chiar de grupul austriac. De asemenea, în toamnă, OMV a semnat cu Gazprom un acord pentru dublarea conductei Nord Stream care ar creşte şi mai mult dependenţa Europei de gazele ruseşti. Alături de OMV au mai semnat Shell, E.ON, BASF şi Engie (fosta GDF Suez).

Articolul integral poate fi citit aici

Recomandăm şi Gazul românesc, afacere rusească. Independenţa energetică, un mit?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor