Liberalii contestă propunerea pesedistului Iulian Iancu, "Omul Gazprom", într-o înaltă funcţie europeană

Numirea pesedistului Iulian Iancu, urmărit penal de procurorii DNA, într-o înaltă funcţie europeană, ar afecta grav imaginea României, liberalii cer Guvernului să-şi retragă propunerea
Iulian Iancu, deputat PSD. (Camera deputaţilor)
Andrei Pricopie
29.10.2015

Deputatul PSD Iulian Iancu, pe care presa l-a numit "omul Gazprom", urmează să ocupe o prestigioasă funcţie europeană - cea de membru în Consiliul de Administraţie al Agenţiei Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Energie (ACER).

"PNL solicită Guvernului Ponta retragerea propunerii privind ocuparea de către deputatul PSD Iulian Iancu, urmărit penal, a funcţiei de membru în Consiliul de Administraţie al ACER. Considerăm că nominalizarea unui oficial, care este urmărit penal, pentru o funcţie importantă într-o instituţie europeană — una dintre cele mai importante instituţii, date fiind discuţiile privind crearea unui spaţiu unic pentru o politică energetică — afectează grav imaginea României", a transmis joi, în cadrul unui comunist de presă, PNL.

Liberalii au atras atenţia că Iulian Iancu, deputat PSD de Bacău, este urmărit penal de către DNA din 22 ianuarie, acuzaţiile vizând folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în partid în scopul obţinerii de alte foloase pentru sine ori pentru altul.

"Gravitatea faptelor este cu atât mai mare cu cât deputatul PSD Iulian Iancu ar fi acţionat ilicit, spun procurorii, pe lângă firme din domeniul energiei, pentru a obţine avantaje în scop electoral pentru PSD. Prin astfel de numiri, premierul Victor Ponta demonstrează că, din punctul său de vedere, calitatea de urmărit penal este o condiţie de promovare în funcţii europene", mai arată liberalii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor