Suc de struguri cu aromă de lavandă - după o reţetă din Gherdeal

În comparaţie cu sucurile din comerţ, sucul preparat cu extractorul pe aburi este natural, sănătos şi rafinat, păstrând intactă aroma strugurilor. Dulceaţa acestuia depinde de cât de dulci sunt strugurii. Este mai limpede decât mustul, iar gustul este îmbogăţit de aroma fină a lavandei.
Maria Matyiku
11.09.2018

alte articole

Suc de struguri cu aromă de lavandă (Maria Mayiku / Epoch Times)
Maria Matyiku
11.09.2018

Vizitând Gherdeal, un sătuc săsesc ascuns între splendidele coline sibiene, am avut plăcuta surpriză să descopăr o metodă veche de conservare a sucului din fructe folosind un aparat numit de localnici "entsafter", adică extractor de suc (pe aburi). Cândva prosper şi falnic, Gherdeal a ajuns un sat în ruine după exodul masiv al saşilor. În tihna unui loc care s-a delimitat de lumea tehnologiei, cele câteva familii rămase sau care au adoptat case părăsite, continuă să păstreze tradiţiile şi să salveze comorile străbunilor.

Dintre acei localnici am cunoscut-o pe d-na Doina, o fostă profesoară care după pensionare, a cumpărat o casă săsească şi s-a mutat cu familia la Gherdeal. Printre lucrurile lăsate, Doina a găsit un extractor de suc vechi şi a hotărât să-i dea din nou viaţă. În funcţie de anotimp, Doina culege din grădina tot soiul de fructe pe care le transformă în sucuri cu îmbogăţite cu diferite arome, pe care apoi le dăruieşte cu generozitate celor care-i păşesc pragul casei.

Numărându-mă printre cei norocoşi, am avut ocazia ca împreună cu prietena mea să fim invitate să degustăm licoarea de struguri rubinie şi aromată care tocmai se colecta în "entsafter".

Extractor de suc pe aburi - din Gherdeal, Sibiu (Maria Matyiku / Epoch Times)
Extractor de suc pe aburi - din Gherdeal, Sibiu (Maria Matyiku / Epoch Times)

Acest extractor de suc este format din trei oale care se suprapun etanş una peste cealaltă, ultima fiind acoperită cu un capac, pentru a evita împrăştierea aburilor. În oala de jos se pune apă la fiert. Oala din mijloc are o pâlnie în mijloc prin care trec aburii, acţionând şi ca un rezervor în care se colectează sucul.

De această oală se ataşează şi un furtun de plastic prin care se goleşte sucul colectat. Oala de sus în care se pun fructele, este de fapt o strecurătoare cu pereţi înalţi. Aburii care trec prin pâlnia din mijloc ajung la fructele puse în vasul de deasupra. Aburii trec apoi prin fructe, se condensează, iar sucul format se colectează în oala din mijloc.

În comparaţie cu sucurile din comerţ, sucul preparat cu extractorul pe aburi este natural, sănătos şi rafinat, păstrând intactă aroma strugurilor. Dulceaţa acestuia depinde de cât de dulci sunt strugurii. Este mai limpede decât mustul, iar gustul este îmbogăţit de aroma fină a lavandei.

Reţeta de preparare este destul de simplă şi este prezentată mai jos:

Ingrediente:

4 kg de struguri, sau în funcţie de tipul aparatului, cât încape în vasul tip strecurătoare,

6-7 crenguţe cu flori de lavandă,

apă pentru fiert

Struguri pentru prepararea sucului (Maria Mayiku / Epoch Times)
Struguri pentru prepararea sucului (Maria Mayiku / Epoch Times)

Modul de preparare:

Strugurii se spală, apoi boabele se culeg de pe ciorchine şi se pun în vasul tip strecurătoare. Printre boabele de struguri se adaugă câteva crenguţe de lavandă înflorită proaspătă sau uscată. Este recomandat să se evite părţile cotoroase uscate ale lavandei uscate deoarece acestea pot da un gust uşor amărui.

Boabele de struguri se pun in vasul cu sită (Maria Mayiku / Epoch Times)
Boabele de struguri se pun in vasul cu sită (Maria Mayiku / Epoch Times)

Se umple cu apă vasul de jos până la semn şi se pune pe foc. Când apa începe să fiarbă se pun peste cele 2 vase, acoperite cu capac. Se ataşează tubul cu clip de una dintre torţile vasului din mijloc.

Se pune capacul peste oala cu struguri, apoi extractorul de suc se pune pe foc (Maria Mayiku / Epoch Times)
Se pune capacul peste oala cu struguri, apoi extractorul de suc se pune pe foc (Maria Mayiku / Epoch Times)

Se lasă să fiarbă la foc mediu timp de o oră. Prin infuzia cu abur boabele de struguri îşi lasă sucul care se va colecta în vasul din mijloc.

Sucul se colectează în oala cu pâlnie (Maria Mayiku / Epoch Times)
Sucul se colectează în oala cu pâlnie (Maria Mayiku / Epoch Times)

Strugurii scad cam 2/3 din volumul iniţial.

Prin infuzia cu abur boabele de struguri au lăsat suc şi au scăzut cam 2/3 din volumul iniţial (Maria Mayiku / Epoch Times)
Prin infuzia cu abur boabele de struguri au lăsat suc şi au scăzut cam 2/3 din volumul iniţial (Maria Mayiku / Epoch Times)

Sucul se colectează prin furtunul de plastic. Atunci când observaţi pe furtunaşul transparent că nivelul sucului s-a ridicat mai mult de 5-6 cm, goliţi o parte din suc într-un vas, având grijă să nu vă ardeţi cu sucul fierbinte. Dacă lăsaţi sucul până la sfârşit s-ar putea că nivelul sucului să se ridice prea mult şi să se reverse în oală cu apă.

Sucul se colectează prin furtunul de plastic (Maria Mayiku / Epoch Times)
Sucul se colectează prin furtunul de plastic (Maria Mayiku / Epoch Times)

În timp ce se prepară sucul, se sterilizează sticle cu capac ermetic sau borcane. Acestea se pot păstra în cuptor la temperatură mică.
Sucul fierbinte se toarnă în sticlele sau borcanele sterilizate, folosind o pâlnie.

Din 4 kg de struguri se vor obţine 2,5 litri de suc concentrat.

Suc de struguri cu aromă de lavandă (Maria Mayiku / Epoch Times)
Suc de struguri cu aromă de lavandă (Maria Mayiku / Epoch Times)

Notă: Este unul dintre cele mai eficiente şi simple metode de preparare a sucului pasteurizat din fructe, legume sau plante aromatice ( mentă, lavandă, busuioc, muguri de brad, etc). Se pot folosi de asemenea fructe de pădure, bobiţe de soc, căpşuni, vişine, prune, piersici, mere, pere, struguri şi chiar roşii. În cazul în care fructele sunt acrişoare, se pot adăuga câteva linguri de miere, zahăr sau alt îndulcitor.

Sucul obţinut se poate pune în sticle cât este fierbinte, pastrandu-se cel puţin un an. De asemenea, sucul se poate folosi ulterior la prepararea unui jeleu fin şi gustos, sau pentru lichior, cidru sau vin. Din pulpa fructelor rămasă după prepararea sucului, se pot face paste, gemuri sau se poate folosi ca umplutură la plăcinte şi prăjituri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor